Angajatorii care încadrează în muncă victime ale violenței domestice sau ale traficului de persoane pot beneficia de o subvenție lunară de 2.250 de lei, potrivit unei hotărâri de guvern intrată recent în vigoare. Măsura este aplicabilă doar în teorie, momentan, în lipsa unor detalii suplimentare de la Guvern despre cum pot fi accesate subvențiile de către angajatori.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
În cadrul unui apel public adresat prim-ministrului României, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) a contestat modul de impozitare auto introdus prin măsurile de redresare asumate de Guvern, la începutul săptămânii trecute, în Parlament. APIA reproșează Executivului lipsa consultării publice și a dialogului cu industria și societatea civilă și contestă corectitudinea și impactul viitorului act legislativ.
După ce, în iulie, prin legea ce conține primul pachet de măsuri fiscal-bugetare, sistemul de burse școlare a fost modificat, Guvernul a publicat recent în Monitorul Oficial o hotărâre, prin care se face punerea în aplicare a noilor reguli privind bursele. Mai exact, hotărârea recentă conține metodologia-cadru de acordare a burselor, dar stabilește, totodată, și valoarea burselor școlare ce se vor acorda în anul școlar 2025-2026.
Noul sistem pentru declararea mărfurilor la import, numit Sistemul național de import (SNI), a primit recent norme tehnice de utilizare de la Autoritatea Vamală Română (AVR), iar acestea includ și reguli pentru situația în care SNI nu funcționează.
Tarifele și amenzile rovinietei cresc și pentru transportatorii rutieri de mărfuri și persoane, însă începând cu data de 8 septembrie 2025, prevede o ordonanță nouă. Această măsură vine după ce tarifele și amenzile au crescut pentru autoturisme de la 1 septembrie 2025.
În perioada 1 - 7 septembrie 2025, în Monitorul Oficial au fost publicate mai multe acte normative cu impact atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra vieții personale. Avocatnet.ro vă prezintă o sinteză a acestor noutăți legislative, incluzând principalele prevederi și datele de intrare în vigoare. Pentru detalii suplimentare și interpretări detaliate, sunt disponibile link-uri către articolele elaborate de redacția noastră.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Ministerul Justiției a lansat recent în dezbatere publică un proiect de lege care prevede, printre altele, posibilitatea ca părțile și reprezentanții lor să participe prin videoconferință la procesele civile și comerciale transfrontaliere, nu doar pentru obținerea de probe (așa cum se întâmplă în prezent), ci și pe parcursul judecării cauzei. Inițiativa stabilește condițiile în care instanțele pot dispune desfășurarea ședințelor prin mijloace de telecomunicație audiovizuală și menționează ce trebuie să conțină citațiile.
Se înregistrează sau nu tichetele de masă în Registrul General de Evidență a Salariaților (Reges)? E una dintre întrebările aparent tehnice pe care le-am văzut recent adresate, dar importantă și din perspectiva transparenței și corectitudinii relațiilor de muncă. Răspunsul, deși pare evaziv pentru unii, se conturează clar atunci când ne întoarcem la fundamentele dreptului muncii și la principiul bunei-credințe.
Indemnizația pentru creșterea copilului a cunoscut multiple modificări în ultimii 15 ani, de la plafonarea prin raportare la indicatorul social de referință (ISR) până la eliminarea și reintroducerea limitelor maxime. Deși în 2018 s-a revenit la calculul valorii minime în funcție de ISR, iar din 2022 acesta ar fi trebuit indexat anual cu rata inflației, Guvernul a blocat indexarea pentru 2025 invocând deficitul bugetar. Dacă ISR-ul ar fi fost actualizat constant din 2011, valoarea minimă a indemnizației ar fi putut ajunge la 2.609 lei în 2026, față de cei 1.651 lei stabiliți în prezent.
