Veniturile pe care persoanele fizice le obțin din vânzarea de fiare vechi trebuie impozitate la sursă de-acum, în condițiile în care acestea erau scutite anterior. Totuși, măsura este văzută de specialiști ca o bătaie de cap pentru firme, cu efecte neglijabile asupra încasărilor la bugetul statului.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Jurisprudență utilă
Când pontajul oficial nu corespunde realității și nu respectă legea, instanța ignoră evidențele formale și dă prioritate stării de faptPontajele ținute incorect nu-l pot ajuta pe angajator să-și susțină apărarea în instanță, atunci când alte dovezi demonstrează susținerea că evidențele oficiale nu reflectă realitatea orelor de muncă prestate.
Dincolo de intrarea în vigoare a unor multiple măsuri fiscal-bugetare, în august 2025 mai sunt și alte chestiuni importante de reținut, cum ar fi unele noutăți ce țin de folosirea inteligenței artificiale în afaceri. Iată ce trebuie să știi.
După o serie de negocieri intense purtate de UE și SUA la finele săptămânii trecute, cele două părți au comunicat recent faptul că au ajuns la un acord comercial. Astfel, potrivit celor mai recente comunicări ale celor două părți, exporturile produselor europene ar urma să fie taxate cu 15% în SUA de la 1 august 2025 - practic, la jumătate față de ceea ce administrația SUA comunicase inițial. Acest procent ar urma să se aplice în majoritatea sectoarelor, inclusiv în industria automobilelor, semiconductorilor și a produselor farmaceutice.
Din august, pentru toate pensiile, adică cele publice, private, facultative și cele ocupaționale, de peste 3.000 de lei se va plăti contribuția la sănătate (CASS), potrivit măsurilor fiscal-bugetare apărute recent. În condițiile în care banii virați în conturile de pensii au fost deja impozitați, pentru aceleași sume se va plăti încă o dată CASS, ceea ce înseamnă dublă taxare. Specialiștii spun că dubla taxare a pensiilor are un efect redus asupra deficitului bugetar, dar are un impact destul de mare asupra veniturilor celor ce ies la pensie în următoarea perioadă.
La 27 iulie 2025, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald J. Trump, au convenit un acord privind tarifele și comerțul. Părțile au stabilit pilonii centrali ai relației comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, acest demers reprezentând etapa inițială a unui proces ce urmează a fi dezvoltat gradual. Pe viitor, colaborarea se va extinde pentru a include noi sectoare economice și pentru a facilita un acces și mai bun la piața comună.
Dezbaterea publică pe subiecte de sustenabilitate a luat amploare în ultimii ani, însă, din motive diverse, segmentul legat de strategiile de sustenabilitate a rămas în plan secund. De altfel, dacă raportarea de sustenabilitate a fost întotdeauna guvernată de standarde internaționale ca Global Reporting Initiative (GRI), Sustainability Accounting Standards Board (SASB) sau, mai recent, de prevederile CSRD, strategia de sustenabilitate a părut tratată secundar și din această perspectivă, luând drept repere unele principii și standarde de tip AccountAbility (AA) sau pasaje din GRI, dar fără a beneficia de transpunere locală și, prin urmare, fără vreo responsabilitate sau obligație de conformare.
Regula plății opționale a contribuției la sănătate (CASS), pentru persoanele fizice care obțin venituri independente și alte tipuri de venituri nesalariale, se schimbă începând din august 2025, așa cum a stabilit recent Guvernul.
Deși spunem adesea, informal, „concediu maternal”, în realitate există două tipuri de concedii diferite la care au dreptul mamele, respectiv ambii părinți - concediul de maternitate și concediul de creștere a copilului, acesta din urmă fiind dreptul pe care îl pot împărți cei doi părinți. Distincția dintre cele două e importantă - vorbim de condiții diferite de acordare, de indemnizații calculate și plafonate diferit, dar și de o fiscalizare distinctă - de la 1 august, statul impune contribuție la sănătate (CASS) doar pe indemnizația de concediu de creștere, nu și pe cea de maternitate.
Printre măsurile fiscale date recent, prin legea pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, se numără și majorarea accizelor pentru băuturi, țigări și combustibili. Creșterile sunt prevăzute, pentru majoritatea cazurilor, la 1 august 2025 și la 1 ianuarie 2026.
