Adevar si minciuna

ursul a scris:

"Tot ce spui, atât altora cât şi ţie, să fie adevărat – iată ceva ce nu poate fi întotdeauna sigur, deoarece poţi greşi; dar se poate şi trebuie întotdeauna să fii sigur că ceea ce spui e sincer pentru că de asta îţi poţi da seama imediat." IMMANUEL KANT

Urmaresc topicul cu atentie si observ ca opiniile exprimate converg toate spre acelasi punct, in privinta adevarului.
Da, adevarul este relativ atita timp cit nu este demonstrat, cit este incert.
Dar, nu cred ca la acest tip de adevar (generalizat, abstract) s-a referit initiatorul topicului, ci la adevarul concret al faptelor noastre marunte de zi cu zi, unde nu exista incertitudini si necunoasteri. Cred ca este vorba despre adevarul ca opus al minciunii, sau, daca doriti de adevarul ca frate siamez al sinceritatii, amindoi termenii fiind diametral opusi minciunii.
......................................
In ceea ce priveste minciuna apar nuante care arata flexibilitatea individului, puterea de adaptare si, as spune, vointa de supravietuire in jungla spatiului carpato-danubiano-pontic.
In ceea ce ma priveste nu ma numar printre persoanele care fac compromisuri. Am o vorba care imi calauzeste pasii si nu ma abat de la acea cale: urasc minciuna si detest prostia.
Nu pot sa nu remarc mesajul D-nei Pintea, cu toate cele rostite si nerostite.
Normal ca, in acest mesaj, am expus un punct de vedere si pot foarte bine sa ma insel.

trope_doi a scria:

Am mai scris: ideea acestui subiect mi-a venit cand un copil a rostit exact ce a gandit.
......................................
Nu vreau sa ranesc sentimentele altora si ma port “cu manusi” dar in ceea ce ma priveste pe mine prefer sa nu folosesc manusile si prefer ca nici ceilalti sa nu le foloseasca… Eventual le-as folosi pe cele de box

=D>=D>=D>
Am intuit bine ... sau , mai exact, am citit cu atentie mesajul de deschidere al topicului.
Cred ca ne asemanam foarte tare.
Cuvintele scrise de tine exprima foarte bine gindurile si simtamintele mele. Si nu numai in acest topic.
Apropo, ce zodie esti?

Eu ma declar "invinsa de subiect"!
Nu prea inteleg ce se afla in spatele anumitor fraze, cuvinte, emoticoane.....si culmea ironiei simt ca am aterizat ca musca-n lapte nu in mijlocul minciunii vorbind despre necesitatea adevarului.....dar mai curand intr-o invalmaseala de umbre si lumini plimbatoare asemenea unui zumzait blurant pe deasupra unor stari de fapt reale dar care .....se vor subintelese.

Brrrr! Mi-as sterge mesajele daca nu ar fi interzis de regulament!

elga50 a scris:

Eu ma declar "invinsa de subiect"!
.....se vor subintelese.
Brrrr! Mi-as sterge mesajele daca nu ar fi interzis de regulament!

Buna ziua ,
Va rog sa ma iertati ca v-am citat : am exact acelasi sentiment !
Va multumesc pentru ati sintetizat in cateva cuvinte starea pe care o am .

Nuuu, elga50! Nu este deloc asa cum crezi… adica, ceva genul offtopic… Nimeni nu a fost… Adevarul poate fi “analizat” dintr-o… multime de unghiuri; nu? E ca un diamant cu o mie de… fatzete…

elga50 a scris:
Poate ati observat si ati fost poate amuzati, poate suparati de adevarurile pe care le rostesc copiii atunci cand nu sunt "dresati". ..... Ei bine, educatia contine in ea si vina de a perverti mintea cruda a copilului catre minciuna si acesta este un rau strict necesar deoarece copilul care va deveni adolescent, tanar, adult si care se va insoti cu alti oameni in diferitele etape ale vietii lui, nu va putea rezista in societate fara minciuna, fara s-o spuna, fara s-o accepte.

Aceasta ar fi esenta: “ne dresam” pe masura ce ne maturizam… De fapt, ne maturizam?! Oricum, incepem sa spunem ceea ce doresc (sau credem noi ca doresc) sa auda cei din jurul nostru… Ba mai mult: sunt unii care mint doar de dragul de a face rau…
Pentru ca cei mai multi oameni sunt rautaciosi – sau numai egoisti – ne invaluim voluntar in minciuna pentru a ne apara… Dar “aparandu-ne” de ceilalti nu ajungem sa ne inselam chiar pe noi? Cat de puternic trebuie sa fie acela care poate umbla… cu sufletul pe tava si cu adevarul in minte si pe buze?
Am scris in chiar primul mesaj: o lume fara minciuna e utopie – nu poate exista tocmai pentru ca s-ar strica un anumit echilibru. Dar o lume cu mai putine minciuni ar putea exista…

La primele randuri scrise pe aceasta tema aveam senzatia ca… spun putine minciunele – pe care le credeam nevinovate – dar citind ceea ce s-a scris mi-am dat seama ca nici cea mai mica minciuna nu poate fi considerata nevinovata, chiar daca o pot numi scuzabila. O minciuna mica aduce dupa ea un sir luuung de alte minciuni mici… care trebuie sa o acopere pe prima.

elga50 a scris:
…si culmea ironiei simt ca am aterizat ca musca-n lapte nu in mijlocul minciunii vorbind despre necesitatea adevarului....

Un exemplu de adevar scris raspicat. Si trebuie sa recunosc ca, fiind initiator de subiect, ma doare. Nu e nimic care ar trebui subinteles… Este exact ceea ce am scris. Am considerat ca ar fi prea plictisitor sa vin si cu exemple pentru fiecare fraza pe care am scris-o, dar am aceste exemple – sunt din realitate. Exemple culese cu titlu de informatie de prin ziare si, verificand personal mi-am dat seama ca realitatea e mult diferita, ba chiar au existat dezmintiri in anumite cazuri – dar in alte reviste (ceea ce e o absurditate din punctul meu de vedere). Am exemple despre oameni care spun despre altii anumite chestiuni si cand verific imi dau seama ca totul e o minciuna… s.a.m.d. Acestui gen de minciuna nu ii inteleg rostul…
Am scris despre sinucidere la un moment dat. Da, s-a sinucis o fata in varsta de douazeci si noua de ani pentru ca fostul “iubit” s-a laudat ca a “impartit-o” cu altii pentru ca asta ii place ei si el de aceea a parasit-o… Ea nu a putut suporta ideea ca oamenii vor gandi mereu “dar daca e adevarat ce a zis el?” S-a intamplat in Martie 2010… Am aflat povestea Sambata, langa mormantul ei, care e aproape de cel al lui tata… Parintii ei ne-au povestit… Sigur, poate fi adevar sau minciuna – dar de ce as crede ca tocmai parintii ei sa spuna unor necunoscuti asemenea minciuna, despre unica lor fiica moarta?
Putem spune orice despre oricine si oricui putem spune orice dar daca e o minciuna pe care cineva nu o poate suporta; nu-i poate suporta implicatiile…?
Sa fie adevarat ce a spus respectivul individ? Posibil si aceasta, dar nu cred ca cineva si-ar pune capat vietii pentru ca cineva a divulgat amanunte atat de intime… S-ar putea, dar… mai rar… cred…

Am revenit...sper intr-o lumina mai favorabila. Apropos de lumina favorabila!......
Eu sunt o persoana foarte greu fotogenica, se chinuiau fotografii cu mine sa-mi aseze lumina pe fata in asa fel incat sa dea ceva acceptabil si asta ma chinuia cumplit. Visul meu de a deveni actrita esuase lamentabil......:))
Nu-i nimic, asta e, adevarul ca nu sunt o frumoasa ma cam rodea, dar incetul cu incetul m-am invatat cu raul...pana cand a venit o vreme cand privirile din jurul meu imi spuneau altceva, adica ceva admirativ, vreau sa spun.....

Puteam sa cred ca undeva, candva, cineva ma mintise, ma mintea?! Nu, erau, am invat mai tarziu, fatetele sub care se dezvaluie ochiului "concretul".
Aparatul fotografic prindea o imagine fara insufletire, in cel mai bun caz cu o influenta benefica a unor lumini de atelier bine plasate, unii oameni vedeau in mine o copila inca, altii o femeie in devenire, altii nu vedeau nimic pentru ca nu le "spuneam nimic". Si eu eram adevarata in toate cazurile. Dar unii puteau sa spuna despre ceilalti ca mint in legatura cu imaginea mea......
Adevar si minciuna! Si asta e un infinitezimal exemplu despre discutia adevar si minciuna.

Si ca sa v-o spun pe-a dreapta, m-am obisnuit - asa au fost vremurile din viata mea - prefer sa mi se spuna o minciuna dincolo de care sa intrevad adevarul, eu avand o privire foarte scrutatoare....:) si ajungand sa ma pot pregati psihic de momentul dezvaluirii finale a adevarului.....decat un adevar spus in mod crud, luata prin surprindere, direct in fata. Eu spun despre aceast mod de a mi se spune o realitate ca mi s-a scuipat adevarul in fata. Nu suport ideea celorlalti ca un adevar este definitiv, ca nu se poate schimba, ca esti iremediabil captiv al unei realitati pe care nu o poti modifica, fie si cu mintea ta.....

E necesara minciuna? Da, dupa umila mea parere. Face mai acceptabila lumea in care traim.
Mi-aduc aminte de formulele de politete din copilaria mea cand gazda venea cu o tavita pe care erau asezate doua castronase minuscule cu o ligurita de dulceata si cate un pahar de apa de la racitor.dialogul de inceput decurgea cam asa:
Musafira (bunica mea) - Vai, dar nu trebuia sa te deranjezi madam Xulescu!?
Gazda - Vai, madam Yculescu, niciun deranj!

Bunicii mele ii placea grozav deranjul Xulesei, iar Xuleasa poate ca stramba din nas cand ne vedea in poarta casei...... Asa erau vremurile! Asa invatam sa fim politicosi, desi stiam ca poate sunt minciuni....:) Nu puteai sa gonesti omul de la poarta si nici sa-l tratezi cu badaranie, aruncandu-i in fata ca nu prea iti cade bine vizita.....

Si cate si mai cate!