Adevar si minciuna

Magda Staicu a scris: Copii nu mint, nu mint in sensul ipocrit in care o facem noi, adultii

Adevarul rostit – cu ceva timp in urma – de un copil in varsta de 5 ani m-a adus in “situatia” de a ma gandi la impactul real al minciunii in viata de zi cu zi…
Spunem, uneori, ca sunt rautaciosi copiii – chiar si cei “de gradinita”. Cred, insa, ca sunt doar… dezarmant de sinceri atunci cand se fac sa planga unul pe celalalt… Si totusi raman prieteni – asa cum inteleg ei prietenia la aceasta varsta.
Apoi, dupa cum remarca si elga50, incep sa invete sa minta… pentru ca le e mai “bine”…

albertokurtyan, numai in “lumea reala” sau numai in cea “a visului” nu se poate trai. Toti avem sperante si sperantele tin – mai mult sau mai putin – “de lumea visului”. Cele doua “lumi” se intrepatrund – dar aceasta nu inseamna “jumatate de masura”. Jumatate de masura e (si) atunci cand mintim… pentru linistea noastra. Merita linistea minciuni? Nu cumva vom fi sufocati la un moment dat?

avocat_lascoschi a scris: nu o poti face chiar intotdeauna intrucat ai avea numai dusmani...100 %...

Ceea ce a scris ursul:
Adevarul le foloseste celor care-l asculta, dar le face rau celor care-l spun. – WINSTON CHURCHILL

La prima “vedere” este exact asa. Adevarul rostit in orice situatie iti poate aduce dusmani – dar numai pe termen scurt. Pe termen lung rostirea adevarului te (poate) aduce in situatia de a fi considerat om de incredere cum se zice… Oamenii vor evita sa iti ceara o parere daca nu sunt pregatiti sa afle “adevarul tau”…

Si… cum scrie ursul:
Tot ce spui, atât altora cât şi ţie, să fie adevărat – iată ceva ce nu poate fi întotdeauna sigur, deoarece poţi greşi; dar se poate şi trebuie întotdeauna să fii sigur că ceea ce spui e sincer pentru că de asta îţi poţi da seama imediat. IMMANUEL KANT

legally13 a scris:
nu mint decat daca ma voi afla in fata unor situatii in care voi fi nevoita sa ma apar, pentru a nu mi se intampla ceva rau

Este una dintre minciunile asa-zis scuzabile – si e… adevarat ca in anumite situatii minciuna e mai mult decat necesara. Am invatat din experienta proprie :(

Cred ca ceilalti – mai mult sau mai putin – ne determina sa mintim… “Cum imi sta cu rochia aceasta?” “Ti se pare ca m-am ingrasat?” si alte intrebari la fel stupide – indraznesc sa scriu – ne aduc in situatia de a “minciuni”…
Raspunsul meu la acest gen de intrebari – exceptand prietenii – este in functie de atitudinea persoanei: daca o vad multumita ii spun “iti sta bine”; “nu, nu te-ai ingrasat” (asta daca nu e evidenta diferenta intre cum a fost si cum este – prea multe intreaba cam in fiecare saptamana, desi ne intalnim des). Mai sunt o multime de intrebari stupide – care daca nu ar fi puse ar face viata mai simpla… Persoanele care pun asemenea intrebari nu par a intelege ca raspunsul meu este “adevarul meu” – si pot gresi… Toate aceste “minciunele” fac mai mult rau decat bine… si totusi le rostim… Si se naste o intrebare: sunt mincinoasa sau ipocrita in asemenea situatii? Daca cineva, tocmai in ziua aceea, le spune: “nu-ti sta bine cu rochia aceasta”; “te-ai cam ingrasat”? Nu tot in mine “loveste” persoana, doar pentru ca nu intelege ca fiecare are un “adevar al sau” (si) in asemenea situatii…?
“Minciunile zilnice” sunt greu de inghitit si de rostit… Unii oameni cer mai mult decat le putem oferi.
Si tocmai am scris in al doilea mesaj ca nu mint cu privire la cineva… Scapasem din vedere acest “aspect” al intrebarilor stupide… :">

Am scris mai sus ca mint pentru a nu strica placerea persoanei, dar cat adevar este in aceasta afirmatie? Numai jumatate, cred – pentru ca jumatatea cealalta e (a fost :) ascunsa: nu vreau sa fiu acuzata ca as fi invidioasa, rautacioasa, pretentioasa s.a.m.d. Spunand ceea ce chiar cred ar fi adevarul simplu, dar ar fi interpretat si as ajunge sa fiu considerata ceea ce nu sunt… :hm: mintind, tot cam in aceeasi situatie ajung…
Dar “miciunelele” acestea sunt… minciuni sau… ipocrizie? Sunt mincinoasa sau ipocrita atunci cand nu spun exact ce gandesc dar nici nu pot sa tac, pentru ca mi se cere un raspuns? Cum sunt oamenii care le spun celorlalti ceea ce cred ei ca acestia vor sa auda? Mincinosi sau ipocriti? “Granita” este… subtire

Cum ii spui unui om care te iubeste pana la lacrimi: “Nu te mai iubesc”? Putini au puterea sa o spuna si sunt mai putini aceia care pot intelege – si de aici pana la ura mai e un singur pas… Unul cauta motive sa “plece”, celalalt nu intelege cu ce a gresit si nu vrea sa renunte…
Adevarul “nostru” nerostit la timpul potrivit va ajunge sa “urle” in noi la un moment dat… si nu vom reusi sa intelegem de ce lucrurile nu sunt asa cum ne dorim…

cermak gruianu a scris: Important nu este sa "rastignim" oamenii pentru ca mint ci sa-i intelegem, sa aflam de ce, care este motivul pentru care mint.

Perfect adevarat: nu rastignesc pe nimeni… poate doar pe mine… Privind in “spatele efectului” “minciunelelor” pe care le rostesc (si pe care le rostesc altii) am ajuns la concluzia ca ma mint singura… ca totul e bine si frumos…

orca a scris: intr o lume in care minciuna e primul lucru pe care il vezi, de care te izbesti , iar atunci cind refuzi sa accepti o astfel de lume esti izolat, privit ca un paria…
si godspeed completeaza: cea mai grava forma mi se pare minciuna prin omisiune utilizata in scopul manipularii maselor, pentru a servi intereselor manipulatorilor.

Banuiesc ca este cea mai grava deoarece complica si mai mult lucrurile… E - plastic spus - capacul, pentru ca dezbina oamenii in modul cel mai parsiv… intr-o lume in care comunicarea interumana este deja “compromisa” la extrem…

Cred ca toate aceste “minciunele” pot avea efectul unui bulgare de zapada care se mareste pe masura ce se rostogoleste… si ajunge sa ne striveasca la un moment dat…

elena138, ma voi gandi la un raspuns posibil… Chiar daca nu gasim raspuns e bina sa… cunoastem intrebarile. La o singura intrebare pot raspunde “pe loc”: Adevarul cui? Evident, al celui care rosteste, cu sinceritate, ceva la un moment dat… Cate personalitati, atatea adevaruri…

Am scris… plictisitor de mult, dar cate au ramas nescrise… :rofl:

Ce inseamna ’’a minti
„A minti spre folosul tau e o inselaciune, a minti spre folosul altcuiva e o frauda, a minti pentru a dauna e calomnie; dintre toate soiurile de minciuna, acesta e cel mai josnic. A minti fara folos nici paguba pentru tine sau pentru altii nu este a minti: nu e minciuna, e fictiune.” J.J. Rousseau

Dintre toate tipurile de minciuni, cea mai grava mi se pare cea folosita in scopuri şirete (o minciuna care face parte dintr-un plan) si ipocrizia ( minciuna bine ticluita, dusa la rang de arta).
Minciuna prin omisiune a devenit deja o moda, asa incat completez singura partile lipsa...nu mai am 20 de ani.B-)
De mitomani mi-e mila, sau cel mult mi se par plictisitori si pisalogi.



"Omului i s-a dat o limba cu care sa poata vorbi si cuvinte cu care sa poata sa isi ascunda gandurile"
Adevarat. De cate ori nu-mi trec prin minte fel si fel de lucruri pe care cu siguranta nu le-as spune...de fapt nici nu sunt adevarate...(sper ca nu e grav)...
De exemplu imi imaginez un avocat (cel mai bun de pe forum) cum umbla pe pasarela de la gara de nord, in pielea goala si cu un diplomat in mana...parca nu mai e asa de impozant:D...sau gandesc: ma duc la sedinta, aceeasi, unde o sa aud tot ce am auzit si pana acum...dar de fapt , sincer, am un sentiment de admiratie fata de acel om...niciodata nu i-as spune ce gandesc, pentru ca mi se pare o rautate venita din exterior...ceea ce-mi trece prin cap nu mi se pare sincer.
De fapt, noi oamenii, ne mintim mult si cand ne indragostim si cand facem sex...Avem nevoie de minciuna. Este o realitate.

Avem minciuna "programata" in noi. Cu siguranta ca am putea trai si fara ea...dar cu ce pret?! Poate eu, ala cel adevarat, sunt cel care minte...si atunci unde e minciuna?

Felicitari pentru idee!!! E un subiect inepuizabil, serios, amuzant, bine venit sau suparator. Depinde de frecventa, scopul si gradul in care minte fiecare .

:coffee:




Profetii mincinosi

Profetii mincinosi imi plac,
Pe luat aminte pus, pe-nvat,
Ascult si tac, ascult si tac
Acest delir si-acest dezmat,

Din viitor, ca dintr-un sac,
Ei scot proorociri, c-un bat.
Proorocirea lor e-un hat,
Care te poarta, dupa plac.
Va fi asa, va fi altfel,
Tot turuie mereu, profetii.
Si ei sunt robii gurii, bietii!

Eu stau in rand cu natafletii,
Nu ma mai satur sa ma-nsel.
In targ, sunt tot mai scumpi buretii.


Autor: Marin Sorescu
Poezia PROFETII MINCINOSI de Marin Sorescu


[ link extern ]

"Adevarul este o eroare exilata in eternitate." (E. Cioran); "
:)
Cel mai mare mincinos este cel care se descurcă cu cele mai puţine minciuni.
(Samuel Butler)

si asta avocateasca

Întrucât stiu foarte bine ca si minciuna face parte din artă. (Octavian Paler)
:D

[ link extern ] )

"In chestiuni de inima nu admit nici o falsitate... Pentru celelalte chestiuni am sa fiu mai putin categoric.Condamn minciuna cand ea dauneaza altuia sau este in folosul celui care o comite.In schimb,cand ea nu este nici prejudiciabila,nici interesata si mai ales cand este impusa de circumstante,o scuz ba chiar uneori o si folosesc" -Georges de Porto Riche

Adevarul nu va putea fi izolat de minciuna, asa cum raul nu va putea fi izolat de bine, dreptatea de nedreptate, cunoasterea de ignoranta. Si niciuna din ele nu va disparea vreodata.

Sunt elemente fundamentale ale cunoasterii umane.

Ce putem dezbate este influenta unora asupra altora, si cat si cum putem limita acestea astfel incat societatea sa nu se indrepte spre o catastrofa.