Eu am mai auzit de asemenea cazuri. Dar in acest caz studentul a ales sa nu se prezinte la examen in sesiunea normala, si nu era la master. A luat examenul mult mai tarziu cu o nota foarte mica.
As putea sa cred ca exista un asemenea profesor care sa solicite asemenea servicii tocmai de aceea, dar intr-adevar nu cred ca i-ar da sute de carti... Oricum ar fi, nu e corect nici asa. Va pot spune insa ca intre clientii mei am un domn profesor de la Iasi care si-a platit cu proprii bani traducerile. Asa cum am spus sunt profesori si profesori.
Probabil ca are dreptate hhs, am dezbatut cam mult in afara topicului. Oricum eu zic ca i s-au oferit alternative mult mai viabile si rezonabile decat repezitul la tribunal. Dreptatea e legata la ochi, dupa cum se stie, iar ceea ce spune el sunt doar speculatii. Un pic de tact nu strica nimanui...
hhs a scris:
Pai a spus " carti intregi cu sute de pagini intre 200 si 400" ??????????
si ca daca nu le traduce nu promoveaza materia respectiva!!!!!!!!!!!! Ceea ce e greu de crezut !? Dar ma rog, Savater asa spune!!
Presupun ca se poate gasi o modalitate juridica (sau administrativa) prin care sa incercati „sa-i faceti rau” profesorului respectiv, dar asta nu inseamna ca o sa si reusiti sa obtineti rezultatele asteptate de d-voastra in urma unui demers de genul acesta.
Nu vreau sa iau partea nimanui in aceasta discutie, tocmai pentru ca lucrez in acest sistem (al invatamantului superior tehnic) si cunosc foarte bine atat modul in care acesta a ajuns sa functioneze in zilele noastre, cat si abuzurile sau lipsurile care pot fi intalnite in cazul ambelor parti implicate in acest proces (profesori si studenti). Nu are niciun rost sa negam faptul ca exista o anumita categorie de profesori care „profita” intr-un fel sau altul de pe urma studentilor, la fel cum nu are rost sa ignoram faptul ca peste 70% dintre absolventii de facultate (in special in cazul domeniului tehnic) nu ar trebui sa fie nici macar admisi in anul I de studii. Problema este mult mai complexa decat pare a fi la prima vedere si isi are originile in transformarea invatamantului superior (studii universitare si in special, studii postuniversitare) in invatamant de masa prin finantarea „per capita” a sistemului. Rolul unui profesor universitar nu este acela de a-si „adapta” stilul de predare si nivelul cunostintelor pe care incearca sa le transmita la nivelul majoritatii studentilor, pentru ca ar ajunge sa deseneze bastonase si betigase pe tabla (lucruri care ar fi trebuit sa fie facute cu mult inainte ca persoana respectiva sa posede un carnet de student) si tocmai de aceea consider ca ar trebui sa se faca o selectie mult mai riguroasa la admiterea in facultate (situatia fiind cu atat mai dramatica cu cat, in ultimii ani, s-a ajuns sa se intre la facultatile cu profil tehnic pe baza unui banal si irelevant „concurs de dosare”), iar finantarea sistemului sa nu mai fie facuta pe baza numarului de studenti. In ziua de azi, in multe cazuri, sistemul a ajuns sa functioneze in felul urmator: 1. „sa inscriem cat mai multi, pentru ca trebuie sa acoperim numarul de locuri”, 2. „trebuie sa trecem cat mai multi ca sa avem studenti la master”, 3. „daca tot i-am adus pana aici, hai sa le dam si diploma asta, ca sa fie bine, sa nu fie rau”. Si va rog sa ma credeti ca nu exagerez cu nimic.
In alta ordine de idei, nu prea inteleg ce vreti sa spuneti prin „activitati ce nu sunt cuprinse in atributiile studentului”. Din cunostintele pe care le am, in cazul d-voastra, ca student la o facultate tehnica, regulamentul pe care vi l-ati insusit in momentul in care ati semnat contractul de studii de master, la inceputul programului, prevede ca pentru a va prezenta la examen trebuie sa aveti toate activitatile practice din timpul semestrului efectuate (sa fi fost prezent si activ la toate lucrarile de laborator) si sa fi acumulat cel putin jumatate din punctajul prevazut pentru aceste activitati ce se desfasoara pe parcursul semestrului (pana in examen). Eu procedez in felul urmator: acord 60 de puncte in timpul anului (40 pentru laborator si 20 pt. partial) si 40 pt. examenul final. Laboratorul se incheie printr-un colocviu de laborator (dar numai pentru cei care au efectuat absolut toate lucrarile, ceilalti urmand sa le refaca in anul urmator) in urma caruia studentii primesc un numar de puncte (cuprins intre 20 si 40 - cei care obtin sub 20 pct. sunt declarati respinsi, avand posibilitatea sa refaca acest colocviu in sesiunea de restante), la fel si la partial (unde pot primi intre 10 si 20 pct. cu deosebirea ca pot reface acest examen si la final, in cazul in care au luat cel putin 30 de pct. la laborator si au, prin urmare, dreptul de a intra in examen), iar la examenul final studentul trebuie sa obtina cel putin 20 pct. din 40 (nota 5). Vi se pare greu sa va indepliniti atributiile? Ce-i drept... aceeasi parere o au si majoritatea studentilor mei. Pe de alta parte, nefiind atat de indepartat ca varsta de ei, inteleg perfect dificultatile vremurilor pe care le traim si ce inseamna sa „lucrezi in timpul facultatii pentru a te intretine” si de aceea, de multe ori, prefer sa „inchid ochii” atunci cand un student are cate o absenta sau doua la laborator si sa-i dau de facut (pentru a nu-i nedreptati pe ceilalti colegi) anumite activitati suplimentare legate strict de lucrarile pe care le-a pierdut (putem sa le spunem si „teme pentru acasa”) care in unele cazuri implica si consultarea unor surse bibliografice straine, atunci cand temele sunt de actualitate (dar niciodata in interesul meu personal, din simplul motiv ca nu am incredere in calitatea acestor traduceri, cele care sunt strict „pentru mine” prefer sa le fac singur). De aici si pana la a afirma ca „profesorul vrea sa scoata carti din traduceri pe spinarea studentilor” fiind o cale foarte lunga, acest lucru presupunand o munca dubla pentru profesorul respectiv fata de cazul in care si-ar face singur traducerile.
In concluzie, sfatul meu este ca, in cazul in care va simtiti nedreptatit, sa nu faceti acele traduceri si sa nu va prezentati la examenul pe care il aveti cu profesorul in cauza, urmand sa cereti conducerii examinarea in cadrul unei comisii de specialitate, conform regulamentului care va garanteaza acest drept. Sau in cazul in care va prezentati si sunteti „picat” pe nedrept, din nou aveti aceeasi posibilitate.
Mult succes!
Cred ca nimeni nu poate sa conteste existenta acestor carti. In acest caz, problema principala este chiar lipsa de informare a respectivilor studenti, care ar putea sa isi publice lucrarile (daca acestea sunt valoroase si au caracter de noutate) inainte ca profesorul care "are astfel de obiceiuri" sa apuce sa si le asume, putand astfel sa-l acuze oricand de plagiat. Sunt destule reviste de specialitate in care studentii isi pot publica lucrarile, de multe ori acest lucru neimplicand niciun cost pentru student, ci doar putin efort. De exemplu, cred ca fiecare universitate are (sau ar trebui sa aiba) un buletin stiintific indexat, in care studentii sunt chiar incurajati sa publice.
Iar in ceea ce priveste comisia de examinare formata din specialisti in domeniu, evident ca aceasta nu este "neagra", de cele mai multe ori in cazul specializarilor tehnice domeniile fiind atat de "inguste" incat "specialistii" sunt foarte putini, se cunosc intre ei (inclusiv cu profesorul contestat) si sunt cu totii profesori, numai ca la alte universitati. Dar aceasta este procedura regulamentara care poate fi urmata, in cazul in care domnul student doreste sa adopte o solutie "dura" pentru problema cu care se confrunta si ignora varianta diplomatica de a negocia cu profesorul si de a-l face sa inteleaga ca "a exagerat".
avocatnet.ro explicăm legislația
schneider_nicu, utilizator
ziarediverse