Instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal. S-a reținut, în esență, că inculpatul i-a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în zona capului, de mică intensitate, după care a transportat victima la spital. Actul medico-legal a concluzionat că victima a necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile i-au pus viața în primejdie. Cu privire la starea de recidivă postexecutorie, instanța a constatat că, la 2 ani după executarea unei pedepse de 5 ani, aplicată pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 Cod penal, inculpatul a comis fapta din cauza dedusă judecății. Hotărârea instanței este:
a. legală;
b. nelegală, pentru că sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. a/1 cu privire la primul termen al recidivei;
c. nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la al doilea termen al recidivei
Raspunsul este "c", de ce?

saandyf a scris:
tibanu15 a scris:
saandyf a scris:
editez: m am lamurit. udroiu nu are dreptate.Judecatorul care solutioneaza fondul cauzei NU devine incompatibil sa solutioneze cererea de revizuire sau contestatia in anulare! I.C.C.J. decizia nr II din 15.01.2007 publicat in Monitorul Oficial Partea I nr 81 / 01.02.2008.
Am lamurit o si pe asta. Vad ca sunt singura pe forum, eu intreb, eu raspund...Lumea trage tare...nu sta pe "goagal"...:)
Asta nu e la procedura civila despre ce decizie vorbesti tu?
mie mi o da ca exemplu in cpp ul adnotat a lui george antoniu. ai citit o tu si e pe pr. civila?
Se aplica doar in civil. Uite ce zice ICCJ: "In aplicarea dispozitiilor art. 24 din Codul de procedura civila stabilesc:
Judecatorul care solutioneaza fondul cauzei nu devine incompatibil sa solutioneze cererea de revizuire sau contestatia in anulare." E decizia II din 2007.