Admitere INM 2013

Instanta a retinut ca, intr-o dimineata, x a fost oprit pe strada de inculpatul Y,vecinul sau, care l-a rugat sa ii dea telefonul mobil pentru a-si suna prietena. X a dat curs cererii inculpatului, iar acesta, dupa ce a simulat ca formeaza un numar,a fugit cu telefonul. In seara aceleiasi zile, x l-a intalnit intamplator pe strada pe y si i-a cerut sa ii restituie imediat telefonul, dar Y l-a lovit cu pumnul in fata si a plecat. Stiind ca leziunile suferite de X au necesitat 3-4 zile de ingrijiri medicale, inculpatul va raspunde pentru:
a. o infractiune de furt calificat in concurs cu loviri sau alte violente;
b. o infractiune de talharie in forma agravata;
c. o infractiune de abuz de incredere in concurs cu o infractiune de loviri sau alte violente.

O grila care pentru multi pare a fi fost simpla, mintea mea se incapataneaza sa nu o inteleaga.
Am inteles ca x a remis de bunavoie telefonul lui Y. Am mai inteles ca daca acesta fuge cu el nu putem incadra fapta la art. 213 C. pen. pentru ca “fara a avea la baza un titlu civil ,gasindu-se temporar in mainile acestuia, simplul contact material ori simpla sa manipulare neconferind nici posesia, nici detentia bunului respectiv” astfel cum zice o decizie a Trib. Bucuresti, sectia I penala, nr 304 din 25 martie 2005)
Invatand din cartea domnului Udroiu am reusit sa retin acest aspect (pag 343 a editiei a 3-a) fiindu-mi usor sa exclud varianta c.
Mergand mai departe am incercat sa vad conditiile in care au fost exercitate violentele asupra partii vatamate. Am retinut ca s-au intalnit intamplator, la un interval relativ scurt de timp, mai exact in cursul aceleiasi zile, cand partea vatamata ii cere inculpatului sa-i restituie telefonul. Urmarea – inculpatul il loveste si pleaca. Pentru acest moment si aceasta reactie textul nu face referire la vreun alt motiv intervenit intre comiterea infractiunii de furt si cea de lovire a victimei.
O astfel de reactie daca ar exista fara un mobil sau fara un scop ar pune serioase semne de intrebare cu privire la starea psihica a faptuitorului, punand in discutie chiar iresponsabilitatea acestuia.
Nefiind cazul in speta de fata este dincolo de orice dubiu rezonabil ca reactia violenta a fost urmarea cererii victimei de a-i fi restutuit bunul, si existand o stransa legatura cu infractiunea de furt comisa anterior.
Aceasta atitudine, poate fi clar retinuta si ca o amenintare la adresa victimei, care este indreptatita sa creada ca daca va mai indrazni sa-si revendice bunul va fi supusa aceluiasi tratament, scopul inculpatului de a pastra telefonul fiind mai usor de atins.
Rezulta ca actele de violenta au avut drept scop intimidarea victimei pentru “pastrarea bunui furat”.
Am mers mai departe si am cautat motive pentru care actiunile inculpatului nu ar intruni elementele constitutive ale infr. de talharie.
Am incercat sa ma raportez la factorul timp, gandindu-ma ca a trecut o oarecare perioada ce definea furtul ca fiind o infractiune consumata. Desi art. 211 ce defineste talharia nu face referire la un anumit interval de timp in care pot sau trebuie sa fie intrebuintate violentele, trebuie totusi ca acesta sa fie un termen rezonabil. Concluzia mi-a fost confirmata de o decizie a C.S.J.,Sectia penala, nr 1839/1998, publicata in Revista Dreptul nr 12/1999, p.173, si despre care face vorbire domnul judecator Tutorel Toader, din care reiese ca “talharia exista, chiar daca intre fapta de sustragere si violentele exercitate pentru pastrarea bunului sustras ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea s-a scurs un interval de timp”.
Desi sursele mi-au fost limitate am cautat in continuare o explicatie si am inteles ca intr-o lucrare de-a domniei sale, domnul profesor Streteanu face trimitere la o opinie a onorabilului profesor Dongoroz care spunea ca intr-o asemenea speta ar exista concursul de infractiuni astfel cum spune raspunsul dat ca si corect.
Pentru a transpune opiniile unuia dintre cei mai importanti Oameni de Drept, demne de luat in seama, nu trebuia insa sa ingnoram a face pe langa interpretarea logica si sistematica si pe cea istorica.
Resursele fiindu-mi limitate dupa cum am mai spus, am gasit totusi un Cod penal de la 1864 care la articolul 317 ce defineste talharia, are urmatorul cuprins :
“Acela care, prin intrebuintare de violenta in contra persoanelor, sau prin amenintaride a omori sau de a rani indata, va rapi lucrul altuia cu cuget de a si-l insusi pe nedrept,savarseste o talharie. Se socoteste asemenea ca comite o talharie si acela care, surprins fiind in flagrant delict de furt, intrebuinteaza violenta asupra unei persoane sau amenintaca va omori sau va rani indata, spre a putea sa scape, sau sa tina lucrul furat. Talharia seva pedepsi cu recluziunea.”
Spre deosebire de continutul art. 211 ce defineste talharia , in prezent, si pe care il cunoastem, in vechea reglementare intalnim termenul “indata”
Poate ca acest cuvant, pe care legiuitorul din zilele noastre a inteles sa nu-l mai retina ca si conditie pentru retinerea infractiunii de talharie, l-a determinat la acea vreme pe stimabilul profesor Dongoroz sa emita o asemenea opinie.
Acestea fiind spuse las la aprecierea dumneavoastra incadrarea faptelor inculpatului.

iar acel "intamplator" nu stiu ce relevanta ar avea...avand in vedere ca fiind vecini se puteau intalni intamplator zi de zi...asa ca inculpatul s-a gandit sa elimine din start posibilitatea ca acesta sa-l abordeze iar pentru a-si recupera telefonul.