Nerespectarea hotararii judecatoresti - provizorie executorie de drept

Doamna Proastasatului, rudele mele locuiesc de peste 25 de ani in strainatate, copilul meu de 3 ani si-a vazut strabunica doar de cateva ori. Nici macar relatia mea cu ea nu a fost diferita, ea plecand cand eu eram un copil.
Pentru fiul meu conteaza sa vada ca eu ofer incredere,respect si afectiune persoanei respective. Stiu ca in cadrul unui cuplu divortat de afectiune nu mai poate fi vorba dar trebuie daca respecti cealalta persoana, daca ai incredere in ea atunci si copilul simte asta.
Nu stiu la ce teorie va referiti, daca sarcinile parintelui rezident sunt altele este doar pentru ca el are copilul. Evident ca trebuie ca si cealalta parte sa dea dovada de implicare, de vointa, nu poti lasa copilul pe skype cu o persoana care nu este pe skype :)

"dar totusi acel tata oare nu ar trebui sa se gandeasca ca de copil trebuie sa te apropii altfel decat cu politia si executorul?"

Tot nu ati raspuns la intrebare, daca parintele rezident nu-i raspunde la telefon, nu deschide usa, ce ii mai ramane de facut parintelui nerezident decat sa apeleze la protectia Copilului si la executor?

Este parerea mea cum ca daca se ajunge la executare vina este a ambilor parinti nu doar a unuia. Pentru ca exceptand anumite situatii cum sunt cele povestite de dumneavoastra,care ati ajuns sa chemati executorul ca sa dovediti ca domnul nu vine la program, de regula un parinte apeleaza la executor pentru ca celalalt nu coopereaza absolut deloc.
O executare silita presupune bani,destul de multi pe care trebuie sa-i dai si nu sunt putini si pe care ii recuperezi sau nu, timp care lipseste mereu. De acord, sunt exceptii, dar de regula, in marea majoritate parintii care ajung la executor sunt parintii care nu mai au nici o cale pentru a avea contact cu copii lor.

D-na Ony, nu este necesar un link, am eu o asemenea hotărâre, pe perioada a 4 săptămâni! Această hotărâre a fost şi executată silit! Copilul meu e mărişor deja, dar şi acum doarme dupăamiaza. Mai ales un copil care frecventează grădiniţa cu program prelungit, are program de somn dupăamiaza. Indiferent de ora la care copilul îşi face somnul de dupăamiază, ora 14 nu e oră de vizită.
Instanţa a dat o asemenea hotărâre, cu toate că mai exista o hotărâre de program de vizită , obţinut tot prin Ordonanţă, bilunar, care a fost respectat o singură dată în 8 luni! Era vorba de puterea lucrului judecat, dar judecătorul a spus :"lăsaţi asta" Adică am invocat o excepţie, pe care nu a luat-o în seamă. Am avut avocat, destul de incisiv, dar când este vorba de blat, poţi să ai avocat pe oricine.


Apoi, cu privire la arătatul pozelor şi poveştile despre eroicul tată, care a purtat mama în nşpe procese, care a agresat-o fizic şi verbal, care o denigrează pe aceeaşi, de câte ori vorbeşte la telefon cu copilul, care a venit cu Poliţia , cu martori (hăndrălăi) să ia copilul, etc. , încercaţi dvs. să faceţi acest experiment.
Mie îmi este suficient de greu să tac, să nu-l amintesc, să oblig copilul să vorbească cu el la telefon, să-l conving să vorbească frumos cu el, că e tatăl ei. Ceea ce a trăit el cu venirea Poliţiei, cu executarea silită, traumele de atunci rămân, ele nu se uită, la fiecare convorbire sau vizită reînvie.
Chiar după 1 an de consiliere, tot nu l-a desenat pe tata în tema "Familia mea", chiar dacă vorbeşte cu el la telefon destul de des.
Stimată d-nă avocat, am scris şi în alte postări: fiecare caz este particular, hotărârile sunt standard.
Dvs. spuneţi:

Nu are acces, i se inchide usa, nu stie ce mai prefera copilul lui, i se rup initiativele. Ce sa faca?

La mine, el a avut acces, când a vrut, a intrat peste noi în casă şi noaptea dupâ orele 22, şi dimineaţa la 8, cu pretextul să vadă copilul. Când nu i-am mai acceptat acest comportament, m-am întâlnit în oraş, cu copilul, de câte ori voia, uneori zilnic, în funcţie de programul lui.Totuşi, m-am trezit cu autorităţile în casă, exact cu aceste învinuiri. De contribuţia materială pentru copil, nu s-a pus problema, pentru el, asta nu prezenta importanţă. Dreptul lui de vizită obţinut prin Ordonanţă era mult mai restrictiv decât ceea ce îi oferisem eu anterior, nici atunci nu m-am supărat, am mers cu copilul şi în afara programului.
Deci omul are acces, NU i se închide uşa, ştie ce preferă copilul lui-să nu plece cu el fără mama, iar iniţiativele lui nu i se rup, deschide noi procese şi face noi reclamaţii.

Ati citit vreodata ce descrie Martonze?
Care inchide usa in nas? Cand Martonze descrie ca se vede copilul de fiecare data cu tatal!
Ce sa faca tatal? Sa inceapa doamna nu prin a racni despre drepturi, ci prin asi rupe carca la satfisfacerea obligatiilor fata de copil! Atentie, Nu absolutizez ca in toate cazurile e asa. Sa nu puna linistit capul pe perna la gandul ca copilul poate nu are o masa atat de buna ptr ca el nu contribuie deloc sau doar cu 150 de lei. Aici nu mai e dragoste parinteasca? Iubirea de tata se opreste la reclamatii?
Dar, descria o utilizatoare ca tatal nu are servicu si ca de 5 ani o hartuieste cu plangeri la toate autoritatile. Copiiii cresc cu plangeri doamna? De ce nu alearga omul ala sa-si gaseasca serviciu in loc sa alearga sa faca plangeri?

AVLIL a scris:

Si ce sa faca pana la urma? Nu are acces, i se inchide usa, nu stie ce mai prefera copilul lui, i se rup initiativele. Ce sa faca? In mod concret.

Cred ca in ipoteza descrisa mai sus dispare inspiratia unor raspunsuri la subiect. Ce sa faca un tata indepartat din viata propriului copil? Cand fosta sotie pur si simplu nu-l mai doreste in viata copilului si ar prefera sa nu mai existe?

@ martonze: afirmati acelasi lucru de ani de zile doamna: in ani de zile de consiliere, program cu copilul in prezenta dvs, copilul tot nu prefera sa plece fara dvs doar cu tata? Serios? ati spus ca fiul dvs prefera sa stea singur cu un vecin dar nu cu tatal lui. Cu tot respectul pe care il am sincer fata de dvs si fata de situatie, nu v-ati pus oare intrebarea ca de fapt dvs preferati sa stea cu vecinul dar nu acceptati sa pierdeti controlul asupra copilului si de aceea in acesti ani nu i-ati transmis copilului dvs increderea necesara?

Din fericire, au nu am fost hartuita cu plangeri penale, INCA.
Dar am fost hartuita moral....Acum domnul tata s-a mai potolit ca e indragostit si prin urmare are pe cine plimba...
Copilul meu - dupa o absenta de 10 ani - tatal s-a intors acum 1 an fiind inchis 9 ani in afara tarii- nu vrea sa se intalneasca singur cu tatal lui ( desi copilul nici nu stie trecutul tatalui ).Acum 1 an l-a cunoscut. De fiecare data, atunci când a solicitat, domnul "tata "a vazut copilul doar in prezenta mea - cam 1 data / 2 saptamani.
Evident, tatal ma invinovateste ca eu nu fac nimic ca el sa se apropie de copil, desi el nu suna niciodata, de fiecare data amana ziua, ora si noi trebuie sa ne conformam, pentru ca eu nu vreau sa ma cert cu el. Strang din dinti cat dureaza întâlnirea cu el si gata..
Sunt de acord cu Martonze : eu nu pot sa-l prezint copilului meu pe "tata "ca un erou, ca nu este !!! Un individ, care evident, nu munceste- care m-a agresat verbal, care m-a amenintat ( mi-a spus ca voi fi Elodia 2 ") - eu nu pot sa-i spun baiatului : Du-te cu el !!
Imi este suficient de greu să tac, să nu-l amintesc, să oblig copilul să vorbească cu el la telefon, să-l conving să vorbească frumos cu el, că e tatăl lui.

Si desigur, Nu plateste pensia de intretinere de 135 lei. Ii da, rar, copilului cate 50 lei.