Ionita Loredana a scris:
Putem doar sa presupunem ca instanta nu a recalificat actiunea din una in contestare a recunoasterii paternitatii in una de stabilire a paternitatii.
Dar cu o probabilitate ceva mai mare decât a expertizelor dintâi. Ăstea au făcute ...cum or fost făcute, că-mi vine a zice, dar mă abţin.
Aceasta este o speţă care ar trebui să facă istorie prin tratatele de drept.
S-o explicam pe inteles ...mai larg.
Pe prima pagină a acestui topic, utilizatoarea spune că s-a judecat
8 ani intr-o acţiune de stabilire a paternităţii.
După atâta amar de vreme (că nici nu mai conteză dacă au fost 6 ani, 7 ani jumate sau 8) după atâta ...
"eficienţă" ... în protejarea dreptului la viaţă privată şi lăsarea copilului in incertitudine prelungită cu privire la identitatea sa personală,
se respinge acţiunea în stabilirea paternităţii. Respingere = presupusul tată (pârâtul în actiunea în stabilirea paternităţii), nu este tatăl.
Ca să ajungi la ..."enşhpe" (iertaţi exprimarea) ani de proces, înseamnă că cineva se fofilează (tergiversează) cu succes. Cine avea interesul? Pârâtul. De ce n-o fi tras instanţa oareşce prezumţii din asta? E greu de înţeles.
După ce instanţa a zis definitiv şi irevocabil că tatăl nu e tatăl, acesta ia un pix, se duce la notarul din colţ şi dă
o declaraţie autentică de recunoaştere
Dacă aş avea atâta libertate de exprimare, aş spune eu ce ...deget pedant ...a ridicat el asupra tuturor autorităţilor care şi-au demonstrat eficienţa mai sus.
Recunoaşterea este un mod de
stabilire a paternităţii (a filiaţiei).
Puse în faţă acestei declaraţii, autorităţile nu aveau ce să facă. Primăria l-au inscris ca tata în actul de nastere al copilului si, pe bună dreptate (făcându-ţi probabil cruce în faţa hotarârii judecătoreşti pusă lângă declaraţia de recunoaştere) au sfătutit mama CORECT sa formuleze acţiune in contestarea recunoaşterii de paternitate.
A doua instanţă NU avea cum să recalifice acţiunea intr-una de stabilire a paternitării. Fiindcă paternitatea
fusese deja stabilită prin recunoaştere. După ce se chinuise vreo 8 ani intanţa dintâi ... să respingă stabilirea de paternitate, această paternitate a fost stabilită cu pixul omului şi ştampila notarului pe declaraţia de
recunoaştere. Instanţa NU mai avea ca sa stabilească. Ar fi fost
lipsita de obiect o actiune care să tindă la stabilirea a ceea ce fusese deja stabilit, repet,
prin recunoaştere.
Prin urmare:
- sunt 100% convinsă că a doua acţiune nu putea fi (recalificata) stabilire de paternitate.
- dar
nu sunt 100% convinsă că a doua acţiune este (a fost pornită ca) una de contestare. Fiindcă utilizatoarea face vorbire şi despre
anularea recunoaşterii.
Există mai multe acţiuni în filiaţie. Şi, iertare, dar nici măcar colegi de breaslă nu reuşesc intotdeuna sa facă distincţiile cuvenite intre acestea, cu atât mai puţin un nespecialist. Din aceasta pricină, ar fi preferabil ca oamenii sa nu se joace cu identitatea copiilor lor, crezând că acţiunile în filiatie ar fi vreo floare la ureche. Dacă totul ar depinde numai de probele stiinţifice, atunci n-ar mai fi nevoie de instanţe să JUDECE asemenea acţiuni, ci le-ar soluţiona IML-ul la vreun ghiseu deschis la poartă.
Prin urmare, dacă a doua instanţa o fi făcut vreo recalificare putea să o facă din ...te miri ce i s-o fi cerut (că nu ştim exact ce) ...în contestarea recunoasterii de paternitate. In niciun caz în stabilire de paternitate. Era absurd ca vreun jude să facă asta.
Cele două acţiuni nu au acelaşi obiect.
A doua instanţă a procedat CORECT când a dispus expertiza. Dacă mama contesta recunoaşterea de paternitate, atunci dovada filiaţiei este in sarcina autorului recunoaşterii. Adică era destul ca autorul recunoşterii (tatăl) să deschidă gura şi să ceară experiză. Probabil că instanţa s-a uitat la el ca la unul care vrea să azvâle cu nişte bani pe o noua expertiză (de vreme ce ălea dintâi ziceau că nu e tatăl). Dar la drept vorbind, nu-i pusă acolo ca să-i fie milă de banii pârâtului. A dispus-o. Şi ...surpriză! Este tatal. Şi astfel, acţiunea în contestare ...se respinge.
Ce rămâne? Ce stă
deja scris în actul de naştere. Este tatal.
Întrebare: Cine altcineva, în afară de acela care ŞTIA cât de ...adevărată fusese expertizea ADN dintâi ar fi putut să facă cu atâta siguranţă o declaraţie de recunoaştere şi să ceară o nouă expertiză în al doilea proces?
Ionita Loredana a scris:
In cazul in care nu a avut loc o recalificare a actiunii, iar al doilea dosar a avut ca obiect contestare recunoastere paternitate(si exprimarea nu a fost adecvata intrucat persoana nu are studii juridice), atunci se poate formula revizuire in cazul in care expertul va fi condamnat, astfel cum am aratat.
:-/ Expertul? Aici probabilitatea este egală cu cea mai rămas după virgula din cea de-a doua expertiză ADN.
Dar să zicem că n-a văzut nimeni măcar vreun ... film american despre contaminarea probelor...
Ce s-ar putea obţine ca urmare a revizuirii? Desfiinţarea PRIMEI hotărâri. Pentru că în acel proces au fost făcut un ADN ... cum s-o fi prelevat, conservat, manipulat, interpretat...
Atenţie! La darea declaraţiei de recunoaştere nu a participat niciun expert. Filiaţia s-a stabilit
prin recunoaştere.
Păi asta înseamnă să te chinui să obţii ce? Exact ce scrie DEJA în actul de naştere al minorului. Desfiinţarea hotarârii dintâi nu are niciun efect asupra
recunoaşterii.
Strădania revizuirii ar fi lipsita de sens doamnă. Va-ţi consuma viaţa de-aiurea.
Adevărul? Pentru motive pe care n-am cum să le grăiesc, eu sunt mai sigură decât eraţi dvs. după ce aţi executat exerciţiile preliminare facerii copilului, că acest om
este tatăl copilului dvs. Nu am libertatea de a grăi tot ce gândesc. Dar eu cred că e destul un destul un IQ cam cât unei farfurii plate ca să-ţi imaginezi măcar ce s-a întâmplat ...cu ...viaţa copilului dvs. Asta e trist. Că e mai mult decât o speţă, e o viaţă.
Vinovaţii? Pe primul loc stă ...nemăsuratul orgoliu.
Şi la ce l-ar ajuta
pe copilul dvs....găsirea vreunui ţap ispăşitor?
Cum anume v-ar ajuta asta ca să ...vorbiţi cu copilul dvs.!?