Buna ziua,
va rog sa ma ajutati cu un sfat. Nu stiu ce sa fac...
Sunt barbat, casatorit de 11 ani, avem 2 copii (8 ani, respectiv 6 ani).
Sotia s-a exprimat verbal, timp de 1 an de zile ca vrea divort, dar mai cu seama separare.
Avem o mica activitate privata impreuna, si sotia s-a atasat emotional de un angajat.
De atunci, viata mea s-a intors cu fundul in sus. Orice eforturi am facut pentru a salva casnicia, au fost in zadar. Am fost respins pe toate planurile: conjugal (sexual), am fost batjocorit verbal (injurat de fata cu mama ei)... A avut iesiri violente (a dat cu scaunul de usa de la bucatarie). A facut scandaluri de ieseau vecinii pe scara...
Tot timpul am incercat sa fiu calm si nu am abuzat-o fizic, nici macar verbal nu am avut "curajul" sa ripostez pentru ca-mi dadea impresia ca mai este putin si se duce. Ba chiar a vrut intr-o seara sa ia copii, cand era foarte nervoasa si banii din seif ca sa plece la hotel...
Nu vreau sa devin plictisitor cu detalii, dar tare mi-as dori sa dau detalii esentiale din punct de vedere legal.
De 1 an si 3 luni, sotia mea a refuzat actul conjugal, iar eu de mai bine de 1 an nici nu am mai insistat.
Ma comport exemplar: imi fac singur de mancare, mie si la copii mei. Imi spal. Am servici de care ma tin (sunt angajat intr-un loc de mai bine de 9 ani). Da, sunt angajat pe langa faptul ca avem aceasta firma impreuna.
Firma am finantat-o dintr-un imprumut de la parintii mei (imprumut ce l-am restituit dupa ce am terminat de platit ratele). Ratele au fost platite din salariul meu si activitatea firmei.
Dupa ce am terminat de platit ratele si firma a inceput sa fie profitabila, sotia se "regaseste" intr-un angajat si eu ma simt abuzat psihic, cu frica de a nu fi santajat cu accesul la copii.
A parasit caminul conjugal cu tot cu copii, dupa ce i s-a facut rau si am mers cu ea la urgenta. A avut o cadere psihica si fizica, pentru ca a plans in baie inainte sa vina salvarea.
Nu stiu ce sa fac. Nu as vrea divortul insa nu cred ca relatia dintre noi se va imbunatati. Imi zice ca a cunoscut zeci de persoane pentru care sexul nu este important (si nici facutul de mancare).
Unde putem incadra situatia de fata?
- parasire de domiciliu? A parasit apartamentul fara acordul meu.
- abuz emotional? Imi iubesc copii mai mult decat orice
In caz de divort: am un avantaj faptul ca ea a facut acest pas? Nu a fost provocata cu nimic. Am martori chiar si vecinii. Vecina de jos a auzit cum ma injura de mama.
Ea a fost, poate inca este pe indemnizatie de crestere copil, chiar daca micutul are 5 ani (caz de boala).
Ma bucur foarte tare ca nu am parasit eu domiciliul conjugal chiar daca ea a sugerat asta.
Daca va intrebati, totusi ce am gresit?... pentru ca o femeie cu copii nu paraseste de "bine" casa... Sunt acuzat de neglijenta emotionala, zice ca am "folosit-o sexual", ca sunt un obsedat, un pervers, ca ea nu a stiut ca sunt si oameni pentru care sexul nu este important. Ca sunt cupluri care nu fac sex si nu este o problema pentru ei.
Am incercat tot posibilul sa stau cu ea intr-o relatie lipsita total de afectiune fizica.
Si ar mai fi unele cuvinte aruncate aiurea de mama, pe care nu le poate uita. Dar cu oricine vorbesc, imi zice ca sunt motive incredibil de mici pentru DIVORT.
Acuma, eu sunt pus in situatia de a fi parasit... si ma doare cel mai tare pentru copii cand se cer acasa "tati, vreau acasa..." si nu putem fi impreuna pentru ca mama lor nu poate locui cu mine, desi ma comport exemplar.
In plus, ea vrea sa continue sa lucreze la firma, iar eu sa raman angajat unde sunt. Temerea mea este ca daca iau masuri, ma va santaja cu copii. Nu stiu daca este in stare de asta sau nu, dar cu siguranta va exista ura din partea ei si a socrilor.
Apropos, ea s-a mutat cu copii la socrii mei.
Va rog sa-mi scuzati lunga postare, si va rog mult de tot sa ma intrebati alte informatii esentiale din punct de vedere juridic.
Ce sa fac sa existe o constatare ca ea si-a parasit domiciliul cu tot cu copii, NEprovocata, si fara acordul meu?
Cred ca ar fi mai bine daca nu i-am acorda atentie acestui domn, din al carui mesaj reiese o atitudine ironica si care a dat o conotatie peiorativa problemei doamnei respective, numind-o sec ”bolnava psihic”... Cu siguranta, si dumnealui are frustrari , poate chiar legate de acest subiect, poate cu femeile, un divort, oricum, acest comentariu , fara sa comunice de fapt ceva legat de subiect, ne semnaleaza un subiect sensibil pt dumnealui.
S-a pomenit de depresie...Nimic neobisnuit. Din pacate, in Romania sunt diagnosticati cca 300 000 de persoane anual ceea ce a pus Romania pe locul II in Europa, conform statisticilor ONU, exista o crestere. Ca si nr. divorturilor de altfel. asta nu insemna ca trebuie sa-i stigmatizam pe acesti oameni.
Depresia este o tulburare afectiva unde apare ca element predominant o perturbare a dispoziției,existand unele episoade depresive. Depresia este rezultatul unei interacţiuni de factori sociali, psihologici şi biologici, la care se adaugă factori economici, conflicte si tensiuni in familie, abuz de orice fel, insecuritate emotionala din partea partenerului, poate fi post partum - si de asta a pomenit sotul, ca al doilea copil are niste probleme, deci sotia avea un motiv in plus sa fie greu incercata. In orice situatie, are nevoie de liniste, rabdare, intelegere, sustinere , si in nici un caz, de hartuire si rautate.
Sper ca domnul sa inteleaga ca daca isi iubeste copii, sa fie constient ca acestia o iubesc pe mama lor , astfel ca, sper ca va reconsidera atitudinea sa fata de sotie, familie.
Am citit toate raspunsurile si va multumesc pentru ele.
Nu are rost sa dau "quote" pe rand, pentru ca fiecaruia as avea cate un raspuns, chiar pe larg, insa mai pe scurt, ideile mele sunt urmatoarele:
- Nu intentionez sa-mi despart copii de mama lor. Sub nicio forma. Mie imi este frica sa nu fiu "santajat" sau pus in situatia de a fi musafir in viata lor. M-as bucura daca sotia ar gandi similar, adica dincolo de partajari, sa nu foloseasca copii pentru a-si face fostul sot sa sufere. Sper ca m-am exprimat clar.
- Sub nicio forma nu mi-as acuza sotia, in proces, ca este bolnava psihic pentru a obtine custodia.
Pentru cine mi-a raspuns din propria experienta, cu sotul si fraze la indigo:
- As vrea sa ajut. Si eu am facut afirmatia ca un divort nu este benefic nici pentru ea in momentul de fata.
Alte idei:
- nu sunt un "vultur" care cauta avantaj in fata sotiei in caz de proces. Ce caut insa este sa ma APAR. Orice as folosi impotriva ei la proces ar genera o animozitate definitiva. As vrea ca pe viitor sa aiba sentimente mai bune fata de mine si sa traga concluzia: "ce rau am fost cu el, desi a incercat totul sa pastreze casnicia". Este incomparabil mai bine decat "da-l in .... ma-sii de magar, ca numa rau mi-a facut in viata".
Intre timp sotia a revenit acasa , cu tot cu copii. Da, insa ma ingrijoreaza vorba ei ca doreste separarea de dinainte de a se duce.
Daca am discuta aici despre metoda de a reface relatia, poate am depasi sfera juridicului, dar tare am apreciat comentariul doamnei care a trecut prin ceva similar si mi-a spus ce ar fi vrut ea, de ce are nevoie.
"Apararile" mele sunt inutile. Ca si acasa, la fel si aici, mai ales in fata femeilor. Le inteleg.
Poate acuma m-am facut mai bine inteles ce am urmarit cu acest topic. Oricine se incadreaza in a fi "om normal", mama sau tata, si-si iubeste copii se simte ca si mine cand te vezi pus in fata posibilitatii de a fi doar ocazional in viata lor.
Ma interesa FIECARE consult al copiilor. Fiecare tratament, fuga de urgenta la spital in caz de viroze cu temperatura mare, etc.
Am asistat la nasterea lor. Am tinut de mana, am fost acolo.
Fiecare zi, luna, gest al copiilor l-am trait. Am albume foto pe ani, luni, evenimente.
Desi am fost preocupat de munca, nu pot exprima aici cat am fost de prezent.
Momentan inchei acest comentariu, dar am sa RECITESC raspunsurile voastre si daca consider ca trebuie sa o fac, am sa raspund punctual.
@AVIVL:
- nu m-ati deranjat, doar ca "sufar" si eu cu nervii acuma, sunt usor de provocat.
- am inteles ca si ei i-ati fi spus mai dur partile ei rele.
- nu se pune problema de pensie sau sustinere, pentru ca are acces total la finantele familiei.
@DianaGherea:
- in ceea ce priveste lipsa mea de habar daca mai primeste sau nu indemnizatia, explicatia este simpla: nu suntem in relatii suficient de ok, si evit orice tensiune intre noi, cu atat mai putin importanta banilor, prin faptul ca nu se mai vireaza pe card banii respectivi. Exista posibilitatea ca sotia sa fi redirectionat virarea pe un alt card. Iar eu nu o intreb pentru ca nu-mi pasa de banii aia.
Intreruperea alimentarii cardului coincide cu implinirea varstei la care copilul, PROBABIL, trebuia sa faca din nou expertiza (reevaluarea) conditiei. Posibil sau nu, sa se reia.
Repet, nu sunt cu sotia in relatii suficient de linistite incat sa aduc in discutie un subiect atat de nesemnificativ, de parca o indemnizatie de 600 si ceva de lei conteaza. Avem venituri mult peste.
Tin sa preciez ca nu ne incadram in "tiparul" cetateanului care pacaleste sistemul pentru a obtine venituri. Daca era cazul sa mentionez...
Foarte interesat raspunsul dvs. Am sa-l recitesc si am sa iau ce-i bun de acolo... adica aproape tot. Revin si cu alte precizari.
@DianaGherea
Am sa va raspund la intrebari, pe rand, in ordine... poate conteaza:
- Intotdeauna lasam treburile firmei cand cnsideram EU ca problema este reala. Da, judecam cu ceva egoism. Dupa cum vedeti, nu ezit sa ma incriminez.
- 8 ore la servici unde sunt angajat, iar apoi mergeam si la firma sa lucrez dupa-masa, iar concediile mi le lucram doar la firma.
- Nu am lipsit niciodata de acasa "din senin". Pe copilul mai mare doar eu il duc la scoala, dimineata. Cu tot dragul. Mi-ar fi dor sa nu fac asta.
- Da, seara priveam un film, sau lucram si de acasa. Este adevarat ca trebuia sa-mi rup din munca sa ma concentrez pe familie. MAI ALES cand sotia avea nevoie de prezenta mea.
- Scosul in oras era rutina. Sotia s-a declarat nemultumita si monotonie sa iesim in oras la plimbare cu copii. "Doar asta am facut"... zice ea.
- Nu am trimis-o la relaxare. Este adevarat.
- Nu am intrebat-o ce a visat, ba chiar am ignorat problemele ei, zicand ca nu-i treaba mea. Asta a generat cea mai mare parte a problemei. Da pot fi acuzat de neglijenta emotionala.
- Nu am ajutat la curatenia zilnica si da, faceam curat doar la mine in camera. Ma gandea ca si asa este super ok...
- Da, am vorbit si urat, am facut-o pisaloaga, ... da ca ma bate la cap cu probleme, dupa ce eu aveam atatea pe cap.
- Faceam surprize periodic. Aniversam relatia o data pe luna. Flori sau ciocolata, simbolic.
- Da, ii place libertatea financiara... cui nu-i place?
- "La fel ca baietii..."... M-am privat si pe mine de asta... am uitat ce-s iesirile cu prietenii. Ea nu suporta alcoolul. Deloc.
- In general lucram de la 8-16 si mergeam direct acasa. Daca nu ieseam cu copii, stateam acasa. Trec zilele si nici nu-ti dai seama...
- Preferam sa fiu cu familia. Nu am iesit cu prietenii. Cu atat mai putin cu partenerii de afaceri.
- Aventura emotionala este un motiv de divort destul de serios. Multe aventuri emotionale "degenereaza in aventuri sexuale" , iar faptul ca ai avut incredere oarba in cineva, nu se mai repara niciodata. Ma simt tradat, chiar daca nu a fost sexual.
- Familia este intotdeauna cea mai importanta. Sanatatea mai ales.
- Repet ca de 1 an si ceva nu-mi explica nimic. Tot ce fac, fac SINGUR, chiar si incercarea de a salva casnicia.
- ORGOLIU MASCULIN? Multi "barbati" m-ar critica, ca fiind slab, ca fiind batjocorit de ceea ce fac, insa eu consider ca sotia trebuie ajutata. Depresia poate "dezactiva" sentimentele si pune doi oameni ce s-au iubit la limita de a se lua la bataie. Nu doar ca EVIT lucrul asta, dar mi-am calcat in picioare tot "orgoliul" din maduva oaselor pentru a salva familia si pentru ea si pentru copii. Credeti-ma.
- Intimitatea sotilor mi se pare o placere dincolo de relaxarea cu prietenii la o bere. Cel putin astea este mentalitatea mea. M-as fi bucurat sa fie de aceeasi parere. Vad pe forumuri femei care se plang ca sotii lor se masturbeaza in loc sa faca amor cu ele... O alta ciudatenie.
- Voi face sex tantric... daca pot... cine stie...
@DianaGherea:
"4) Pot sa va asigur ca sotia dvs inca va doreste fizic. Intreg acest comportament al ei (inclusiv separarea si plecarea de acasa, fara a face pasul definitiv care este divortul) este afisat doar cu scopul ca sa va faca sa suferiti, sa va dati seama ca nu faceti ceea ce trebuie pentru familie. Ceea ce se asteapta de la dvs. Iar faptul ca nu a intentat divort dovedeste faptul ca inca are sperante sa vedeti cat greseti si ca spera sa va indreptati. Credeti-ma, vorbesc din experienta!"
Va asigur eu ca nu ma doreste fizic. Da, ma face sa sufar. Este o stare greu de dus, chiar si pentru cineva mai "detasat". As vrea sa fiu si eu mai "nepasator".
Sper sa aveti dreptate, si daca aveti aceasta experienta, si sti exact cum gandeste o femeie cu copii sau fara... sunt convins ca as readuce casnicia. Insa nu depinde doar de mine. Pentru casatorie este nevoie de 2, pentru divort doar de unul singur.
@decunicoleta
Ar fi un start bun in a accepta un tratament. Dar o caracteristica a depresiei este tocmai respingerea ajutorului.
Nu pot convinge. Nu eu. Este aproape imposibil. O ia ca pe un afront personal.
Exact: un astfel de bolnav (desi nu-mi place sa se faca referire la ea in acest mod) poate fi extrem de recalcitrant. Este si "instabila", in sensul ca da dovada de duritate dar apoi pica ea insasi in stari de plansete. Nu stiu cum sa va zic... ma loveste cu tot ce are si parca sufera ca nu scapa de mine. Ma gandesc ca nu cumva sa fiu obiectul 'refularii' ei iar ea sa nu constientizeze in mod real cat de mult ma afecteaza.
Parintii ei sunt foarte amabili cu mine. Ba chiar ne intelegem bine.
Cat timp nu incepe un tratament, nu pot astepta linistire. Parca este intr-un cerc vicios de reprosuri. Si daca ati sti numai ce-mi reproseaza... cu oricine discut se exprima astfel: "ASTEA NU IS MOTIVE DE DIVORT".
Am avut multa rabdare, pana nu am fost cu copii. Nu stiu daca intelegeti sentimentul. As vrea sa spun ca pe mine, ca barbat, pot zice cu siguranta ca pierderea copiilor ma doare ca si pe ea. Sunt "doar" tata, dar unul foarte atasat de copii... Altii renunta mai usor si-si zic ca "este bine si asa, voi face parte din viata lor" si apoi pe parcurs "uita" ceea ce mi se pare ABERANT.
Sotia mi-a aruncat cuvinte jignitoare: "lasa ca-ti faci altii"... nici nu realizeaza cat de tare ma doare asemenea vorbe. Sau "lasa ca te obisnuiesti fara ei". Pur si simplu nu sunt vorbe din gura ei. Parca ii posedata (okok, nu vreau sa ajungem pe latura spirituala pe aici)
Asa cum ziceti "parca nu are ganduri reale"
"Ne-am luptat cativa ani in care l-a refuzat". Asa este, tipic acest refuz de tratament.
Similar cu incidentul public de care ziceti, si mama ei imi zicea ca ar vrea sa o ajute in acest sens, sa intervina, pentru ca se distruge.
Sper sa nu ajungem la internare... dar tare slabita este.
Dincolo de suspiciunea de a fi cu depresie, exista si posibilitatea ca aceasta femeie sa vrea in mod real sa scape pur si simplu de mine, dar se simte DOAR VINOVATA fata de copii, si atata. Poate nu este bolnava, nu are nevoie de tratament, doar de libertate. Ar vrea sa cunoasca alte personalitati, alte "variante".
Desi am practicat "pledoaria" la inceputul crizei, momentan nu ma rog de nimic: atentie, mancare, curatenie etc. De fapt ma descurc foarte bine si singur. Este vorba de ea si de copii.
@CRM2013:
- Nu vreau avantaj. Vreau protectie in caz de mai rau.
- Da am fost ignorant... din nou o regula... cand sotul nu realizeaza cat de disfunctionala este casnicia.
- Da, este eronat, dar nu-i chiar asa de rau cum ziceti. Am avut momente de cuplu autentice. Rasfaturi, cuvinte, jocuri fara tenta sexuala, rasete... etc.
- Da, asa zice si sotia ca banii sunt... zero... Pana nu ii ai... stiti?
- da, relatia sexuala este complet deteriorata de mult timp
- da, am un alt "drive" sexual. Dar nu in halul in care sa ma duc pe coclauri, evident.
- Nu sunt probleme cu copilul de asemenea natura care sa afecteze viata de cuplu. Nu-i ca si cum am avea un copil cu handicap. Doamne fereste.
- Atasarea emotionala de alt barbat implica si un defect de caractere. Pentru barbati, faptul ca femeia lui se ataseaza emotional de alt barbat, este ca si pentru femei aventura sexuala a barbatului. Ambele sunt extrem de greu de digerat.
- Da, sotia sufera.
- Mi-am asumat greselile.
- M-am pus in locul ei.
- Nu doreste consiliere psiho de cuplu
Supararea si orgoliul ma fac cateodata sa am gandire de "vultur de prada" insa nu pot sa fac rau. Pana la urma este mama copiilor mei, merita sa fie fericita si daca va fi cazul, fara mine. Dar imi este pur si simplu groaza sa stau fara copii.
Cred ca ma intelegeti.
Si daca cineva ma intreaba: "domle'.. doar de copii iti este sau iti iubesti inca si sotia".... as raspunde ca-i vreau binele, tin la ea, dar nu o mai vad ca si iubita. Nu dupa atata vreme de respingere. Stiu, am gresit, dar intotdeauna am sa o vad ca pe femeia care a tras de mine sa divortam.
Cu riscul unor mesaje prea lungi, am incercat sa fiu cat mai concis si mai ales am acordat atentie maxima fiecarui mesaj. Multumesc din nou celor care doresc sa ma ajute, legal sau cu sfaturi.
Desigur, partea legala pica atunci cand ai intelegere si poate un divort amiabil insa intelegeti ca am nevoie si de siguranta.
Contactati repede un psiholog si incepeti terapia de cuplu. Ca sa nu pierdeti intoarcerea sotiei si sa nu sufere copiii pe termen mediu si lung. Repede.
Succes!
Sexul si divortul
rickylaura
Un prieten a divortat de curind dupa o casnicie de 8 ani cu 2 copii. Sotia a divortat pentru ca: el statea prea mult la calculator, nu o ajuta in casa, vorbea ... (vezi toată discuția)
Violenta in familie
nayrda
Buna ziua. Intrebarea mea ar fi ce merit, si moral si legal .
In privinta titlului eu sunt cel care a fost violent....
Practic sunt casatorit de 4 ani, ... (vezi toată discuția)
avocatnet.ro explicăm legislația
ddps, utilizator
gi-jane2, moderator
rickylaura 
cmarius_01