Copil supus alienarii parentale: ce solutie considerati mai buna pentru copil?

@adisan
Va multumesc pentru sfaturi. In cazul alienarii by the book ca sa zic asa nu prea apuci sa vezi copilul, iti este ascuns sub diferite pretexte, il vezi asa o data la doua trei luni. Asa ca practic prin "grija" mamei devii un strain. Cat despre comprimarea timpului , il comprima mama la maxim: "vizita" dureaza un minut pana cand copilul zice (daca se poate inchis in camera lui) ca nu pleaca. Cand aduci lucrusoare la copil poti sa ai surpriza ca mama sa-ti interzica sa le dai acuzandu-te ca ai pacali copilul. Mai mereu la usa mama incearca sa faca scandal, tipa din diferite motive, asa ca ce sa mai inteleaga bietul copil? Va spun eu ce intelege: vine tata si iar o apuca pe mama crizele, iar imi zice ca nu plecam la mall ca trebuie sa il asteptam pe tata etc. Oricat ar incerca tata (si credeti-ma ca incearca) sa transforme si acel minut intr-o amintire placuta, au grija altii sa o distruga. Ca asa sunt alienatorii.

Am mai scris despre pustiul meu, cred ca la vremea unor postari trecute am si mentionat ca avea 8 ani. Iar afirmatii fara suport agpas. Suteti extrem de nepregatit in propria teza, cea a alienarii, daca credeti ca daca copilul merge la program inseamna ca nu e alienat.
Cand vorbiti despre relatia dvs cu copilul aveti si alte abordari decat acuzele la adresa mamei? Vad ca nu. Observ ca nu ati intrebat niciodata de exemplu despre lucruri frumoase si simple ca cele descrise de dnul av. Va mai preocupa si altceva decat "alienarea"? Evident, nu.
Desigur ca copilul isi iubeste tatal si daca e muncitor si daca e manager, DACA acesta se comporta ca un parinte. DACA insa, tatal vine la vizita incarcat de ura pentru mama, copilul o simte, daca vine din 2 in 14 iar intelege, daca nu-i satisface nevoile, desigur nu ma refer la chestiuni absurde, copilul iar percepe ce face acel parinte, si daca peste toate il mai si supune unui tir de intrebari si comentarii negative la adresa mame, sa vezi dracia naibii ca nu-l prea iubeste. De ce? Pentru ca mecanismul e simplu si general valabil: fiecare dintre noi doreste sa relationeze cu persoane care ii fac timpul placut, destins, fara intrebari grele, fara tensiuni, fara denigrarea celorlalate persoane pe care le iubim.
Ce varsta avea copilul dvs cand v-ati despartit? Ce relatie aveati pana la momentul despartirii? Caci alienarea inseamna instrainare si ca sa te instrainezi de cineva, voit sau prin actiunile altcuiva, trebuie ca initial sa fi fost apropiat, sa fi avut o relatie frumoasa.

:offtopic: Va rog sa nu va abateti de la subiect si sa nu mai discutati persoane, ci idei. IN caz contrar, inchid topicul.
Multumesc.

Ce relatie aveati pana la momentul despartirii? Caci alienarea inseamna instrainare si ca sa te instrainezi de cineva, voit sau prin actiunile altcuiva, trebuie ca initial sa fi fost apropiat, sa fi avut o relatie frumoasa.

Aveti perfecta dreptate si va sustin ideea. Alienarea se intampla atunci cand relatia cu copilul a fost apropiata si dupa divort, s-a destramat brusc si subit. Adica copilul caruia doar tu ii faceai baie sau caruia doar tu ii citeai povesti la culcare si care statea la geam sa te vada venind iti spune brusc ca nu vrea sa te vada ca l-ai batut cand era in burta mamei sau cine stie ce alte atrocitati neadevarate.

Desigur ca copilul isi iubeste tatal si daca e muncitor si daca e manager, DACA acesta se comporta ca un parinte. DACA insa, tatal vine la vizita incarcat de ura pentru mama, copilul o simte, daca vine din 2 in 14 iar intelege, daca nu-i satisface nevoile, desigur nu ma refer la chestiuni absurde, copilul iar percepe ce face acel parinte, si daca peste toate il mai si supune unui tir de intrebari si comentarii negative la adresa mame, sa vezi dracia naibii ca nu-l prea iubeste. De ce? Pentru ca mecanismul e simplu si general valabil: fiecare dintre noi doreste sa relationeze cu persoane care ii fac timpul placut, destins, fara intrebari grele, fara tensiuni, fara denigrarea celorlalate persoane pe care le iubim

Din nou perfect adevarat si foarte corect.
Insa va intreb eu, ce se intampla cand tatal nu vine plin de ura ci vine sa-si ia copilul la programul de vizita si nu-i deschide nimeni usa, saptamani intregi. Nu i se raspunde la telefon, nu stie unde e scoala copilului ca doar ce a fost mutat fara acordul lui, ca era chiar aici pe forum un caz. Cum remediezi asta si cum faci timpul placut copilului pe care nu-l vezi si care iti duce dorul?
Ca in timpul divortului pana se termina totul si ai programul de vizitare negru pe alb pot trece luni in care usa nu ti se deschide si nimeni nu-i explica ce se intampla.
Sunt atatea cazuri aici pe forum si atatea subiecte la care ati participat si tatii au spus clar, frumos si civilizat ca nu sunt lasati la copil, asta nu e alienare?
Cu ce cuvinte explici fiului tau ca 3 luni ai venit la el la usa si maica-sa in ciuda lacrimilor lui nu a deschis usa? Ca daca spui adevarul inseamna ca denigrezi mama, daca nu spui nimic crede ca nu ti-a pasat, deci ce faci?

Am doamna cel mai mare respect pentru sotia mea. O iubeam si inainte insa o iubesc mai mult de cand aproape era sa divortam si a fost un prag tare greu si dificil pe care l-am depasit. Niciodata nu m-a amenintat ca nu-mi mai vad copilul, niciodata in ciuda tensiunii dintre noi nu a spus altceva celui mic decat ca tata il iubeste. Asa femeie iubesti indiferent de ce se intampla. Si chiar daca ar fi adevarat ( si nu cred) ca dragostea dispare peste ani, cu siguranta ar ramane atunci increderea, respectul, admiratia.
Ce admiratie sa ai ca barbat fata de femeia care isi neglijeaza copilul? Ce respect sa ai ca barbat fata de femeia care te asteapta cu palma in sold si incepe sa te injure ca o mahalagioaica si cu niste cuvinte greu de reprodus si pentru un muncitor de santier? Ce respect sa ai fata de mama care se uita pe geam ca ai venit la programul de vizita si rade? Ce respect sa ai fata de fosta sotie cand ai copilul bolnav si nu primeste tratament si nici pe tine nu te lasa sa-l duci la medic? Da, e drept ca niste dinti strambi nu te omoara insa te complexeaza, e drept ca si disgrafia nu afecteaza coeficientul de inteligenta insa e o dizabilitate care poate sa fie dificil pentru copil sa termine 8 clase...... Exact cat extaz sa simti cand copilul tau e bataie de joc doar pentru ca tu ai ales gresit?
Vorbiti de grija pe care ar trebui sa aiba un parinte?
Daca nu e vorba despre alienare nici cand trebuie sa iti dai fosta in judecata ca sa poti oferi si altceva mai mult decat banii propriului copil atunci despre ce e vorba? Despre grija materna? Sa fim seriosi. Ce s-a intamplat cu clovnul de care va luati e insasi definitia alienarii.

Am tot respectul fata de mamele care isi cresc copii singure, care ii ingrijesc cand sunt bolnavi, care sunt acolo pentru ei indiferent de prezenta fostului sau de problemele pe care le au cu acesta, mame care isi pun odorul pe primul loc, jos palaria in fata lor, Nu stiu cum reusesc. Insa nu pot sa am admiratie pentru parintii abuzatori si nici nu pot spune ca alienarea nu exista cand am vazut-o cu ochii mei, cand eu imi imbratisez copilul seara insa prietenii mei nu. Nu as avea taria sa fiu in locul lor.

Dnule when, ca sa primeasca cineva un sfat, care banuiesc ca ar fi scopul scrierii pe forum (sau nu?), acel cineva, in marunta mea opinie, trebuie sa indeplineasca 2 conditii:
1. sa accepte ca el/ea insusi/insasi a facut greseli si ca el/ea nu reprezinta nici pe de parte perfectiune umana, in vreme ce celalalt are doar defecte si nimic de apreciat.
2. sa accepte sa asculte sfatul, nu sa fie exclusiv preocupat sa contrazica.ce i se spune. Adica sa intrebe spre a afla,schimba, incerca, nu sa intrebe spre a-si da dreptate sau spre a-i gasi doar pe cei care ii dau dreptate.
3. sa puna pe primele 100 de locuri si nu ambitii de tanc de gradinita, de tipul ca nu vine cu "caciula in mana". Dacapozitia caciulii e ceea ce te preocupa mai mult, asuma ca vei ramane cu caciula.
Oamenii inteligenti inteleg ca de invatat ai de la cel care spune ceva diferit de tine, nu de la cel care doar iti canta in struna.
Citind ultimapostare a lui agpas constat:
1. dnul e plin de bune intentii, tot ce face e fara cusur, pe cale de consecinta nu are nimic de schimbat. Logic ma intreb si atunci de ce mai intreaba?
2. mama e intruchiparea raului absolut. Si dvs aveti naivitatea de a-mi spune ca un om care are exclusiv critici la adresa celuilalt, nu gaseste nimic de apreciat la respectivul, n-ar transmite aceste sentimente negative copilului? Si acelasi om ar fi un parinte capabil de colaborare?