Vouchere pentru cumpărarea alimentelor de bază, vouchere destinate elevilor ce primesc burse sociale, majorarea cuantumului tichetelor de masă sau credite garantate de stat acordate familiilor tinere pentru plata unor cheltuieli, inclusiv pentru plata avansului necesar achiziției unei locuințe, sunt doar câteva dintre măsurile socio-economice anunțate luni de Guvern și cuprinse în pachetul “Sprijin pentru România”, ce are ca scop sprijinirea populației cu venituri mici și a afacerilor. Citește articolul
Agricultorii pot cere rambursarea ajutorului de stat pentru motorina cumpărată şi utilizată în agricultură în primul trimestru al anului, respectiv în lunile ianuarie, februarie și martie, până pe 2 mai, potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Măsura ar fi trebuit să expire la sfârșitul lui 2020, dar autoritățile au decis prelungirea ei, astfel că ajutorul de stat de care beneficiază agricultorii din țara noastră, respectiv un nivel mai scăzut al accizei la motorină, se va aplica până în 31 decembrie 2023. Citește articolul
Firmele care produc energie electrică (ca activitate principală sau secundară), indiferent de dimensiunea lor, pot cere, începând de azi, finanțări consistente pentru sisteme noi de energie eoliană și solară, conform unui anunț publicat de Ministerul Energiei. Citește articolul
Pentru că au apărut mai multe schimbări în domeniu spre sfârșitul lui 2021, autoritățile vor să modifice, printr-un proiect de ordin publicat vineri de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), și normele metodologice privind reducerea la jumătate a tarifului la energia termică, gaze naturale și electricitate pentru cei ce au domiciliul în Delta Dunării sau în unele localităţi din Munţii Apuseni, astfel ca noile reguli să se poată aplica efectiv. Citește articolul
În curând, autoritățile locale vor putea obține fonduri consistente pe care să le direcționeze către consolidarea seismică și renovarea energetică a blocurilor de locuințe construite înainte de anul 2000. De sumele respective, care se vor acorda prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vor putea beneficia inclusiv proprietarii de spații comerciale, sub forma unui ajutor de minimis. Citește articolul
Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă a fost modificată ultima oară în 2020 de Guvern, iar la finele lui 2020 Ministerul Finanțelor anunța startul înscrierilor pe noile condiții din program (se modificase minimul de locuri de muncă ce trebuie create, au fost eliminate unele cerințe la solicitarea ajutorului și, cel mai important, a fost prelungită perioada de acordare a banilor cu încă trei ani). Luni a apărut în Monitorul Oficial noul ghid al solicitantului, care-l înlocuiește pe cel vechi, de la data publicării. Citește articolul
Cea de-a doua tranșă din granturile acordate firmelor din HoReCa va ajunge la beneficiari începând cu săptămâna viitoare, după ce Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a virat joi fonduri în valoare de peste 1 miliard de lei pentru plata celei de-a doua tranșe din ajutorul de stat. Citește articolul
Schema prin care firmele mici și mijlocii, PFA-urile și profesioniștii pot cere reducerea facturilor la energie în sezonul rece nu este considerată un ajutor de stat și, prin urmare, nu trebuie aprobată de Comisia Europeană pentru a se aplica efectiv, au explicat, pentru avocatnet.ro, reprezentanții Ministerului Energiei. Citește articolul
Începând cu 1 ianuarie 2022, câștigul salarial mediu brut se va majora până la 6.095 de lei, potrivit Legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, ce a fost publicată aseară în Monitorul Oficial. Citește articolul
Beneficiarii granturilor HoReCa, disponibile atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, în scopul de a acoperi 20% din pierderile suferite în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus pot pierde banii dacă nu-și deschid, până pe 31 decembrie 2021, un cont distinct, la banca pentru care au optat la înscriere, pentru a putea intra efectiv în posesia granturilor, a anunțat recent Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT). Citește articolul