Sistemul Reges-Online este conceput pentru a permite accesarea și operarea registrului unui angajator prin împuternicit (notarial sau prin contract de prestări servicii), în locul reprezentantului legal, mai ales dacă ne gândim la situațiile în care acesta nu poate avea o identitate digitală în România sau la anumite entități publice. Chiar dacă operațiunile sunt efectuate de un prestator, responsabilitatea finală pentru corectitudinea datelor transmise în registru revine angajatorului, cu mențiunea că toate operațiunile sunt jurnalizate cu CNP-ul și numele persoanei care le-a efectuat în mod concret. Citește articolul
Ca o regulă generală, ținând cont de prevederile art. 18 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii pot fi reprezentați printr-un împuternicit în relația cu organul fiscal. Astfel, conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege. Citește articolul
Împuterniciții care se ocupă de depunerea online a declarațiilor de mediu pentru firme au scăpat de obligația de a depune împuternicirile notariale originale la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), conform unui ordin oficializat recent de Ministerul Mediului. Citește articolul
Mai mulți contribuabili s-au plâns recent de restricționarea accesului în aplicația eTax, iar motivul este expirarea unor procuri depuse pentru persoanele împuternicite. Ca atare, este indicată verificarea perioadelor de valabilitate (ca regulă: trei ani) și depunerea unor noi procuri (în original) cât mai curând posibil. Citește articolul
Persoanele împuternicite de operatorul de date să prelucreze datele personale nu poate recurge la ajutorul unui terț în acest scop fără să aibă învoiala operatorului, potrivit Regulamentului european pentru protecția datelor personale (GDPR). În caz contrar, acesta riscă o sancțiune din partea Autorității de Protecția Datelor (ANSPDCP), precum în acest caz: Citește articolul
Chiar dacă se aplică din 2018, Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) a primit chiar mai multă atenție în 2019. Dacă 2018 a putut fi considerat un an de tranziție pentru GDPR, în 2019 Regulamentul a avut parte de mai multe clarificări, dar și de mai multe acțiuni de punere în aplicare, în special în ceea ce privește stabilirea unui număr ridicat de sancțiuni și de măsuri corective dispuse de autoritățile de protecție a datelor. Citește articolul
A apărut primul model de clauze contractuale standard, pentru a ajuta operatorii de date personale și împuterniciții cu închierea acordurilor între ei, atunci când cei din urmă prelucrează date pentru primii. Astfel de clauze contractuale model sunt importante, întrucât operatorii și împuterniciții sunt obligați să stabilească, în baza unui contract, diverse aspecte referitoare la prelucrare (precum modalitatea și întinderea prelucrării sau respectarea obligației de confidențialitate). Citește articolul
Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) face diferența dintre persoana care stabilește scopul pentru care se fac prelucrările și prevede mijloacele (adică operatorul) și persoana care doar face prelucrarea, în numele primei (împuternicitul). Cea din urmă este ținută de instrucțiunile operatorului și, astfel, pare să nu prea aibă puterea de a decide. Există, însă, anumite situații când împuternicitul poate să hotărască el însuși asupra unor elemente, fără ca acest lucru să îl transforme într-un operator. Citește articolul
Firmele, când prelucrează date, pot să fie ele cele care determină scopurile și modalitățile prin care acea prelucrare se face (adică operatorii). Însă, la fel de simplu, pot să acționeze în numele altei persoane, care a determinat, deja, scopul prelucrării. Într-o astfel de situație, discutăm de împuterniciți. În funcție de această diferență, și obligațiile variază. Pentru a le ajuta să înțeleagă mai bine ce au de făcut, Comitetul European pentru Protecția Datelor (CEPD) a adoptat un ghid prin care a încercat să clarifice ce obligații au operatorii, respectiv ce obligații au persoanele împuternicite de operatori. Citește articolul
Una dintre cele mai spinoase probleme pe care le ridică interpretarea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR) este legată de înțelegerea relației dintre operator și împuternicit. În practică, e extrem de important de înțeles un lucru: o organizație poate avea multe roluri, pentru că este operator sau împuternicit nu per contract (înțelegere comercială), ci pe operațiune de prelucrare. Citește articolul