Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Depunerea declarației unice în cazul veniturilor din drepturi de autor și alte drepturi de proprietate intelectuală este cea mai complicată, dacă ne uităm în legislația fiscală. Contează, în primul rând, modul de obținere a acelor venituri, dacă există obligația pentru plătitor să rețină el și să vireze impozitul și poate chiar contribuțiile. În al doilea rând, contează și cât de mari sunt veniturile obținute din astfel de surse. Pentru că, practic, unii dintre cei care obțin veniturile respective nu sunt deloc obligați să depună declarația anul acesta. O lege care a modificat de la începutul acestui an Codul fiscal a adus, printre altele, și unele clarificări pentru cei care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală în ceea ce privește impozitarea acestora. Citește articolul
În mod normal, în cazul PFA-urilor se aplică un regim de autoimpunere, adică persoanele fizice stabilesc singure ce taxe au de plătit la Fisc în funcție de veniturile anului anterior, prin declarația unică. Însă, în cazul celor care vor să evite plata taxelor pe venituri, Fiscul poate stabili el, din oficiu, taxele datorate. Din moment ce multe PFA-uri au primit în 2020 indemnizații de la stat, pentru care trebuie să plătească taxe în 2021, este posibil ca Fiscul să profite de ocazie și să emită mai multe decizii de impunere decât de obicei. Citește articolul
Cei care au obţinut anul trecut venituri din salarii, din pensii, activitităţi independente, agricole sau din drepturi de proprietate intelectuală, dar şi câştiguri din investiţii pot direcţiona o suma de până la 3,5% din impozitul pe venitul din 2020 pentru susţinerea entităţilor nonprofit (ONG), a unor unităţi de cult sau pentru acordarea de burse private prin completarea formularului 230 sau prin intermediul declaraţiei unice şi depunerea acestora la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) până la data de 25 mai 2021, inclusiv. Citește articolul
În primăvara anului trecut, s-a stabilit că, începând din 2021, prin legea bugetului de stat se pot acorda bonificații pentru plata taxelor aferente veniturilor independente obținute de persoanele fizice autorizate (PFA). Însă, dacă ne uităm la Legea bugetului pe 2021, care a apărut marți în Monitorul Oficial, nu scrie absolut nimic despre asta, ceea ce poate însemna că bonificațiile ies din planurile autorităților, cel puțin anul acesta. Citește articolul
Regulile privind declararea și impozitarea veniturilor extrasalariale s-au modificat deseori pe parcursul ultimilor ani, de la modalitatea de declarare la cotele de impunere sau nivelul venitului la care se aplică. De la introducerea declarației unice, în 2018, demersul s-a simplificat semnificativ în ceea ce privește declararea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, cunoscute sub denumirea de venituri din chirii. În plus, în contextul pandemiei de COVID-19, au apărut și derogări de la plata obligațiilor fiscale pentru anumiți contribuabili care obțin venituri din astfel de activități. Citește articolul
Persoanele fizice autorizate (PFA) şi cei care obţin venituri anuale din chirii, activităţi sportive, din profesii liberale sau dividende sub valoarea a 12 salarii minime brute pe ţară, respectiv 27.600 lei, nu sunt obligaţi să plătească contribuţia la asigurările sociale (CAS) sau contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate (CASS), însă pot face acest lucru, dacă îşi doresc, prin depunerea declaraţiei unice la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), până în data de 25 mai. Dacă depăşesc acest plafon, de 27.600 lei, PFA-urile şi cei care obţin venituri din activităţi independente datorează automat la Fisc CAS şi CASS pentru veniturile pe care le-au avut. Citește articolul
Distinct de eventualele alte venituri independente obținute anul trecut, persoanele fizice autorizate, cei care obțin venituri din drepturi de autor, avocații și alți profesioniști trebuie să plătească anul acesta prin declarația unică impozit și contribuții pentru ajutorul financiar dat de stat pe perioada stării de alertă și de urgență anul trecut - așa-zisele indemnizații de pandemie. Citește articolul
Cei care obţin venituri din premii de orice fel, în bani sau natură, precum şi cei ce obţin venituri ca urmare a participării la jocuri de noroc, în ţară sau străinătate, au obligaţia de a declara sumele primite şi să plătească impozite la bugetul de stat. Citește articolul
Trei declarații fiscale importante pentru firme și persoanele fizice deopotrivă se depun anul acesta ceva mai târziu în an decât până acum, după ce legiuitorul a modificat termenele legale de depunere la nivelul legii fiscale. Este vorba, mai precis, despre declarația unică pentru persoanele fizice, declarația 230 și declarația 205. Citește articolul
Începând cu veniturile obținute în acest an, cei care închiriază una sau mai multe camere în scop turistic aplică reguli fiscale noi. Printr-o lege venită la finele lui 2020, Parlamentul a clarificat unele aspecte legate de aceste tipuri de venituri în Codul fiscal și a stabilit, pentru cei care închiriază până la cinci camere anual, că aplicarea normelor de venit este obligatorie, nemaiexistând alternativa folosirii sistemului real (pe venituri realizate efectiv), ceea ce înseamnă că indiferent de valoarea veniturilor pe care le obțin, ei vor fi obligați să plătească la stat impozit și contribuții raportate la normele de venit stabilite de Fisc. Citește articolul