Companiile trebuie să-și regândească strategia de recompensare a angajaților, având în vedere că în ultimii zece ani echilibrul între viața profesională și cea personală, precum și formarea și dezvoltarea carierei, și-au triplat importanța în preferințele angajaților, în timp ce recompensa financiară a scăzut cu 24%, reiese din analizele realizate de PwC pe piața muncii la nivel global. În aceeași perioadă, importanța beneficiilor medicale, de wellness, asigurare de viață sau beneficii pentru îngrijirea copiilor și-au dublat importanța. Citește articolul
Angajații din spitale, secții sau compartimente în care se tratează boli infecțioase vor putea primi sporul pentru pentru condiții deosebit de periculoase, dacă un proiect legislativ ce a primit luni votul senatorilor va ajunge să se aplice. În plus, documentul mai stabilește majorări salariale pentru angajații din sistemul de asigurări sociale de sănătate, dar și pentru personalul contractual din spitalele publice, altul decât cel de specialitate medico-sanitar sau auxiliar. Citește articolul
Pentru că războiul din Ucraina a generat un număr mare de refugiați, o parte considerabilă dintre aceștia ajungând în România, Guvernul a stabilit, spre începutul lunii, ca Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să poată face angajări fără concurs, pe perioadă determinată, pentru a acoperi posturile vacante și pentru a-și putea desfășura activitatea. Acum, printr-un ordin al MAI apărut miercuri, au fost stabilite normele procedurale pentru ocuparea posturilor libere. Citește articolul
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a autorizat recent primul administrator de fonduri de pensii ocupaționale, adică cele din Pilonul IV, ceea ce înseamnă că firmele pot decide de-acum participarea la astfel de scheme și pot începe oferirea acestui tip de pensie suplimentară propriilor salariați. Măsura vine la mai bine de doi ani de când a apărut legea pensiilor ocupaționale. Citește articolul
Mai ales acum, când rata îmbolnăvirilor zilnice cu COVID-19 atinge noi recorduri, e important să evităm, pe cât posibil, deplasările în zonele aglomerate. De-a lungul anilor, mai multe instituții au implementat metode de interacțiune la distanță cu cetățenii. Astfel, prezentăm azi cele mai importante lucruri pe care le poți rezolva online, fără să fie nevoie de deplasarea la ghișeul vreunei autorități. Citește articolul
Mai exact, sindicaliștii ce îi reprezintă pe angajații din învățământ susțin că aceștia din urmă nu trebuie să suporte costurile testării împotriva COVID-19 și că vor ataca în instanță orice demers în acest sens. Citește articolul
OUG 37/2021, în vigoare de la începutul lunii mai și care conține măsuri de debirocratizare pentru angajatorii cu mai puțin de nouă salariați, nu i-a scăpat pe aceștia de obligația de a ține pontajul, ci doar le-a dat posibilitatea să țină această evidență a orelor lucrate în funcție de cum le este mai comod și lor, și salariaților. Citește articolul
Indemnizația de neconcurență, care se achită salariatului de către angajator în baza unei clauze de neconcurență, reprezintă un venit pentru care, conform legii, se datorează impozit pe veniturile asimilate salariilor şi contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), plata lor realizându-se prin reținere la sursă. Această indemnizație se declară, potrivit specialiștilor, în cadrul formularului 112, iar clauza de neconcurență își poate produce efectele, conform legii, spun specialiștii, pentru o perioadă de maximum 2 ani. Citește articolul
De când a început criza actuală generată de pandemia de coronavirus, unii angajatori au ignorat total orele suplimentare prestate de salariați în această perioadă, pentru a le compensa potrivit regulilor din legislație, a subliniat un specialist în dreptul muncii la conferința de HR organizată de avocatnet.ro săptămâna trecută. Această problemă preexistentă s-a accentuat, pe fondul pandemiei, iar angajatorii care încalcă legea pot răspunde contravențional, amenzile fiind, de anul trecut, mult mai drastice în acest sens. Pe lângă o amendă de până la 3.000 lei/salariat, angajatorul riscă atât o acțiune în instanță pentru plata orelor suplimentare, cât și formarea unei reputații proaste pe piața forței de muncă. Citește articolul
Doar în măsura în care a scăzut volumul de muncă ori un anumit post a devenit redundant sau se desființează departamente întregi, un angajator își poate concedia angajații, a subliniat un specialist în dreptul muncii la conferința de HR organizată săptămâna trecută de avocatnet.ro. Altfel, prin simpla invocare a motivului privind pandemia, concedierile pot fi considerate ca fiind abuzive și, prin urmare, nelegale, angajatorii riscând să fie obligați, în instanță, la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Citește articolul