Informațiile recente din presă - preluate în cascadă de la o publicație la alta - conform cărora cei care nu și-au mai primit mașina plătită înainte de Revoluție și care nu au fost despăgubiți niciodată până acum, dar pentru care, după 35 de ani, Ministerul Finanțelor a stabilit valoarea despăgubirilor (care vor fi acordate sub forma unui titlu de stat emis de BRD), sunt complet eronate. În realitate, titlul de stat la care face referire presa a fost emis, este adevărat, dar măsura nu are un caracter general, ci se adresează unui singur astfel de păgubit, ”întârziat”. Citește articolul
În condițiile în care lista cu prețurile principalelor bunuri consumptibile rechiziționabile necesare estimării fondurilor folosite la plata despăgubirilor acestora, valabile în anul 2025, a fost oficializată recent, astăzi trecem în revistă principalele prevederi legate de această măsură specială, prin care, în anumite situații, autoritățile publice poate obliga firmele, instituțiile publice, dar și persoane fizice să cedeze, temporar sau permanent, diverse bunuri pe care le dețin. Pentru bunurile rechiziționate, proprietarii sunt îndreptățiți să primească despăgubiri. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat recent într-o cauză care tratează dreptul la despăgubiri pentru încălcarea dreptului la protecția datelor, stabilind că simpla încălcare a GDPR nu este suficientă, ci trebuie demonstrat un prejudiciu concret. De asemenea, prezentarea de scuze poate fi o formă de despăgubire, dar numai dacă aceasta este suficientă pentru a compensa integral prejudiciul moral suferit. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat azi cu privire la dreptul ofertanților de a fi despăgubiți pentru pierderea unei șanse cauzată de excluderea nelegală dintr-un proces de licitație publică. Decizia CJUE vine în urma unei cereri de decizie preliminară a unei instanțe din Slovacia și stabilește clar faptul că un ofertant care a fost eliminat nelegal dintr-o licitație poate solicita despăgubiri pentru oportunitatea pierdută de a câștiga contractul respectiv. Citește articolul
Angajații victime ale hărțuirii la locul de muncă pot obține obligarea angajatorului la plata a unor daune compensatorii și morale, dar administrarea probatoriului și întinderea reparațiilor se pot stabili doar de către instanță. Spre deosebire de despăgubirile materiale însă, despăgubirile morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată și nu există niște criterii legale de determinare. Ca atare, ele pot fi oferite sau nu, sau pot fi oferite în cuantum mai mic decât se aștepta angajatul prejudiciat. Pentru angajatori, esențial este, în cazul producerii faptelor de hărțuire, să nu rămână pasivi în fața sesizărilor victimei și să ia măsurile cuvenite. În caz contrar, chiar angajatorii vor datora despăgubirile. Citește articolul
Printr-un ordin oficializat în această dimineață, Ministerul Sănătății (MS) a stabilit modul în care se calculează de-acum punctajul traumatologic în cazul vătămării integrității corporale sau a sănătății persoanelor atunci când sunt implicate într-un accident rutier, care se folosește pentru stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă. Calculul punctajului traumatologic se face la cererea persoanei prejudiciate, a asigurătorului sau a unor autorități, de către medici experți evaluatori, prin examinarea clinică a celor ce au avut de suferit de pe urma unui accident rutier. Potrivit legislației, în cazul accidentelor rutiere cu victime, stabilirea despăgubirii pentru acestea se face atât pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească. Citește articolul
Dacă se putea demonstra legătura de cauzalitate între prejudiciul adus sănătății unei persoane și gradul de poluare a aerului datorat neîndeplinirii de către stat a obligațiilor asumate la nivel european, atunci statul ar putea fi obligat să achite despăgubiri persoanei respective, consideră unul dintre avocații generali ai Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Citește articolul