Ultimele luni ne-au oferit prilejul să discutăm despre importante noutăți în materia indemnizațiilor de deplasare: o dată, februarie a adus pentru transportatori transpunerea unor reguli europene care au vizat, printre altele, inclusiv remunerațiile ce trebuie acordate șoferilor, iar, în al doilea rând, în aprilie a venit Legea 72 care a adus nu doar o multă așteptată amnistie fiscală în materia unor diurne reîncadrate ca venituri salariale în ultimii cinci ani, dar și o uniformizare și o ajustare a tratamentului fiscal aplicabil indemnizațiilor de deplasare. Iată sumarul discuțiilor recente pe tema acestor sume acordate salariaților aflați în deplasare, intern sau extern. Citește articolul
Prestațiile suplimentare la care au dreptul salariații, în baza clauzei de mobilitate, vor avea un tratament fiscal preferențial începând cu veniturile aferente lunii mai 2022, potrivit unei legi noi. În esență, vorbim de același tratament fiscal aplicabil diurnelor. Citește articolul
Fiscul și-a pierdut dreptul de a recalifica diurnele netaxabile acordate în perioada 1 iulie 2015 - 3 aprilie 2022 în venituri salariale taxabile, reiese dintr-o lege care a introdus recent o amnistie fiscală pentru diurnele deja recalificate în acea perioadă. Cu alte cuvinte, amnistia se aplică inclusiv angajatorilor care riscau să se trezească cu o recalificare, nu doar celor care deja au primit decizii de impunere. Citește articolul
Legea ce prevede o nouă amnistie fiscală pentru transportatorii rutieri a apărut joi în Monitorul Oficial. Amnistia se referă la diurnele reîncadrate de Fisc în ultimii ani în venituri salariale taxabile, după ce o măsură asemănătoare s-a dat în 2015. Legea clarifică și tratamentul fiscal al diurnelor acordate de acum în colo șoferilor profesioniști, astfel încât să nu se mai ajungă la reîncadrarea lor din venituri netaxabile în venituri taxabile (sau, cel puțin, nu atât de ușor ca până acum). Citește articolul
Cei care au fost obligați de organul fiscal să plătească sume suplimentare cu titlu de impozite, contribuții, dobânzi și penalități, în urma reîncadrării unor indemnizații aferente detașărilor transnaționale și altor situații similare ca venituri salariale și care le-au plătit deja vor putea să ceară banii înapoi în curând. Noua amnistie fiscală, care urmează să intre în vigoare duminică, le oferă un termen de cinci ani celor care au plătit aceste sume suplimentare să le ceară înapoi organelor fiscale - cu alte cuvinte, sumele nu se vor întoarce de drept la contribuabilii respectivi, chiar dacă legea le dă dreptul să-și ia banii înapoi. Citește articolul
Noua amnistie fiscală pentru diurnele recalificate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se aplică mai multor companii, atrag atenția specialiștii. Astfel, vizați sunt, în principal, transportatorii rutieri, dar și prestatorii de servicii de construcții și agenții de muncă temporară. Citește articolul
În condițiile care autoritățile fiscale întrerup o inspecție pentru a face o plângere penală ce vizează contribuabilul verificat, specialiștii avertizează că, în acest fel, pot fi afectate rambursările de TVA. Ne referim la o regulă de procedură fiscală implementată de câțiva ani pentru care fiscaliștii au putut evalua efectele apărute în practică. Citește articolul
Mecanismul restructurării financiare a datoriilor la stat a fost prelungit anul trecut prin OUG 19/2021. Iar cei interesați au putut să anunțe intenția de a beneficia de restructurare până la 30 septembrie 2021. În contextul în care termenul pentru depunerea cererilor de restructurare și a planurilor aferente se împlinea la 31 ianuarie 2022, Guvernul a adoptat joi încă o prelungire: contribuabilii care nu au apucat să depună cererile de restructurare mai au timp până în vară să o facă. Măsura de prelungire a fost oficializată vineri. Citește articolul
Adoptată la final de decembrie, Ordonanța de urgență a Guvernului 130/2021 a marcat introducerea unui număr semnificativ de măsuri legislative importante fiscal-bugetare despre care s-a scris și vorbit destul de mult. Am remarcat însă că – în mod nemeritat, poate – una dintre modificări a trecut total neobservată: prelungirea efectelor juridice a anulării obligațiilor bugetare accesorii până la data de 30 iunie 2022. Încercăm să descifrăm de ce s-a întâmplat acest lucru și, mai ales, să anticipăm ce perspective ar putea aduce această modificare legislativă în 2022. Astfel, OUG 130/2021 pare să întărească un trend din ultimii doi ani în care statul român, în contextul dificultăților financiare generate de pandemia Covid-19, mai acordă o șansă contribuabililor săi pentru a-și achita debitele fiscale principale restante și a beneficia de anularea obligațiilor fiscale accesorii. Citește articolul
În articolul de față am sintetizat principalele modificări legale apărute anul acesta în domeniul relației firme-stat, pe planul datoriilor, însă avem și o noutate pentru relația firme-bănci. Iată ce e de știut în acest sens: Citește articolul