Atât legislația europeană, cât și cea românească prevăd ce este o clauză abuzivă (o prevedere nenegociată, în cadrul unui contract încheiat între un profesionist și un consumator, care creează un dezechilibru pentru consumator, contrar bunei-credințe). Definiția, însă, este foarte vagă. De aceea, este important de văzut o serie de exemple concrete și actuale, referitoare la caracterul abuziv al unor clauze. Astfel de exemple au fost prezentate într-o comunicare recentă a Comisiei Europene referitoare la interpretarea și aplicarea legislației privind clauzele abuzive. Citește articolul
Parlamentul European a adoptat pe 17 aprilie 2019 o directivă de modificare a mai multor acte normative privind contractele comerciale încheiate online între magazine și consumatori. Citește articolul
Marți a avut loc o dezbatere în Senat în care s-au discutat majorările tarifelor companiilor de telefonie mobilă și măsurile ce pot fi luate pentru combaterea acestora. În urma acestei dezbateri, senatorii au ajuns la concluzia că ar fi necesară creșterea cuantumului amenzilor aplicate operatorilor de telecomunicații care folosesc clauze abuzive în contractele cu clienții. Citește articolul
Una din problemele cele mai mari cu care se confruntă cei care se împrumută de la bănci este cea a riscului valutar. Mai exact, problema riscului valutar apare atunci când împrumutul este făcut într-o monedă străină, însă rambursarea se face în lei (raportat tot la valoarea împrumutului, în moneda străină). Astfel, dacă moneda este una mai stabilă decât leul, cu posibilitate de apreciere, românii pot ajunge să aibă mult mai mult de plătit decât au primit, inițial. Uneori, ajung în imposibilitatea de a mai plăti în contextul aprecierii excesive a acelei valute. Iată trei chestiuni pe care împrumutații ar trebui să le știe în acest context. Citește articolul
Într-o hotărâre adoptată zilele trecute de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), aceasta s-a pronunțat asupra faptului că un contract de credit care conține clauze abuzive referitoare la asumarea riscului valutar de către un împrumutat trebuie să poată fi anulat, dacă e vorba de clauze esențiale pentru contract (adică acele prevederi fără de care respectivul împrumut nu ar fi fost acordat). Citește articolul
Posibilitatea de a contesta anumite chestiuni legate de titlurile executorii va fi eliminată din reglementarea contestației la executarea silită civilă, de vineri, printr-un act normativ ce aduce mai multe modificări Codului de procedură civilă. Anularea clauzelor abuzive, de exemplu, va trebui cerută mereu printr-o acțiune separată, fără posibilitatea de a mai cere acest lucru odată cu contestația la executare. Modificarea este vădit în dezavantajul datornicilor executați silit, potrivit avocatului Ion Militaru. Citește articolul
Atâta vreme cât au la dispoziție alte căi de a contesta anumite aspecte legate de actul în baza căruia sunt executați silit, precum existența unor clauze abuzive, debitorii nu vor mai putea să se folosească de contestația la executare pentru a le aduce în atenția judecătorilor. Cel puțin, asta au adoptat recent parlamentarii într-un proiect de lege trimis la promulgare. O acțiune separată pentru a cere anularea clauzelor abuzive va însemna ceva mai mult timp pierdut și ceva mai mulți bani. Dacă-și vor obține dreptatea, într-un final, datornicii vor putea obține întoarcerea executării silite, dar rezolvarea aceasta este vădit mai dezavantajoasă pentru cel executat decât posibilitățile oferite de actuala lege. Citește articolul
Modificarea unilaterală de către bancă a dobânzilor și comisioanelor este o practică abuzivă, Curtea de Apel București constatând recent nulitatea unor clauze abuzive de acest fel din contractele de credit de nevoie personale în franci elvețieni ale unor clienți ai Bancpost. Sentința definitivă a Curții este o veste bună nu doar pentru împrumutații din cele trei contracte de credit analizate, ci și pentru toți ceilalți clienți ai Bancpost în situații similare: pot să ceară înapoi banii pe care i-au plătit în plus. Totodată, așa cum subliniază conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), orice client al oricărei bănci care crede că o are o astfel de clauză abuzivă în contract ar trebui să o aducă în atenția ANPC. Citește articolul
Comisionul de acordare a unui credit, prezent în mai toate contractele de creditare ale băncilor din România și care, alături de multe alte clauze, obligă clienții băncilor la plata unor sume ce cresc costurile totale ale creditelor, a fost declarat de curând nelegal de către Tribunalul București. Citește articolul
O instanță din România a pronunțat recent o hotărâre prin care obligă la reechilibrarea unui contract de credit în franci elvețieni încheiat la Bancpost, îndemnând la împărțirea riscului valutar între împrumutat și bancă. Practic, aceasta ar fi prima decizie din România prin care o bancă este obligată să procedeze în acest fel, fiind de altfel și prima decizie care face aplicarea teoriei impreviziunii și ideii de reechilibrare a contractelor la care a îndemnat, recent, și Curtea Constituțională a României (CCR). Citește articolul