În contextul introducerii impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) pentru plătitorii de impozit pe profit, specialiștii spun că grupurile fiscale devin aproape inutile, după numai doi ani de la apariția lor în practică. Concret, firme care, individual, nu s-ar califica la plata IMCA ajung, totuși, să-l plătească din cauză că fac parte dintr-un grup de impozit pe profit. Citește articolul
Introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) pentru plătitorii de impozit pe profit, începând din 2024, are efecte importante atunci când vine vorba de grupurile de plătitori de impozit pe profit, sunt de părere specialiștii de la Nowium. Astfel, dacă autoritățile nu adaptează regulile consolidării fiscale, grupurile de impozit pe profit nu vor mai fi prea atractive pentru marile firme. Citește articolul
Impozitul suplimentar pe cifra de afaceri (ICAS) pentru firmele active în sectoarele petrol și gaze naturale, în cotă de 0,5%, se aplică chiar și marilor companii care au venituri infime din comerțul cu combustibili și gaze, atrag atenția specialiștii. Teoretic, autoritățile urmează să corecteze situația în perioada următoare, pentru că nu asta era intenția lor. Citește articolul
Sponsorizările trebuie declarate anual de firme prin formularul 107, conform Codului fiscal. Însă, în contextul unor schimbări recente, autoritățile au venit cu o nouă formă a declarației, care va fi depusă, din 2025, numai de plătitorii de impozit pe profit. În 2024, plătitorii de impozit micro depun declarația 107 pentru ultima oară. Citește articolul
Din moment ce din anul 2024 se aplică atât un impozit minim pe cifra de afaceri (IMCA) la impozitul pe profit (măsură națională), cât și un impozit minim global (măsură internațională), una dintre nelămuririle din spațiul public era dacă IMCA se ia în calcul la stabilirea impozitului minim global. Potrivit unui reprezentant al Ministerului Finanțelor (MF), răspunsul este da, acesta fiind în linie cu opinia fiscaliștilor. Citește articolul
Valul de modificări legislative care lovește peisajul fiscal la nivel mondial redefinește modul în care sunt percepute și gestionate prețurile de transfer, mai ales în contextul unor preocupări majore legate de posibilitatea apariției, din ce în ce mai frecvent, a situațiilor de dublă impunere în cadrul grupurilor de companii. Transformările la care asistăm modelează strategiile, schimbând fundamental modul în care acestea integrează nevoia de certitudine în privința prețurilor de transfer cu nevoile operaționale concrete ale companiilor. Citește articolul
Pentru o identificare mai ușoară a situațiilor în care o companie datorează impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) sau impozitul minim global (IMG), specialiștii de la PwC România au conturat patru scenarii bazate pe situațiile în care există profit sau pierdere. Citește articolul
Una dintre problemele identificate în practică în contextul apariției impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) este ce se întâmplă cu pierderile fiscale ale plătitorilor de impozit pe profit? Conform unui reprezentant al Ministerului Finanțelor (MF), plătitorii de IMCA ar trebui să-și poată recupera pierderile fiscale, însă sunt necesare clarificări ale legislației în acest sens. Citește articolul
Un aspect important în legătură cu impozitul minim global de 15% este că acesta se aplică în paralel cu impozitul pe profit național de 16%, subliniază specialiștii de la PwC România. Cu alte cuvinte, nu putem exclude impozitul minim global dacă deja plătim impozitul pe profit și nici nu putem exclude impozitul pe profit dacă începem să plătim impozitul minim global. Prin impozitul minim global se face o verificare finală a impozitării locale în România. Citește articolul
Reducerile comerciale se numără printre aspectele pe care inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) le pot avea în vizor la controalele derulate la contribuabili în 2024. În cazul unei recalificări, însă, impactul poate fi nu doar la TVA și la impozitul pe profit, ci și la nou-introdusul impozit minim pe cifra de afaceri (IMCA), spun specialiștii. Citește articolul