În ultimele zile, pe Forumul AvocatNet.ro s-au discutat numeroase probleme ale cititorilor, printre care și actele de care ai nevoie pentru a uni două apartamente vecine, când se efectuează testul de alcoolemie sau ce faci dacă observi ca au fost adăugate declarații neadevărate la dosarul tău civil. Citește articolul
Persoanele fizice și juridice care nu-și plătesc la timp facturile de căldură și gunoi pot să fie executate silit mai ușor, potrivit unui act normativ ce se aplică începând de sâmbătă. Mai precis, facturile emise pentru aceste servicii sunt considerate de-acum titluri executorii, astfel că, în caz de neplată, nu mai este necesar un proces pentru a se ajunge la executarea silită. Citește articolul
Asociația de proprietari este adesea pusă în situația de a nu putea recupera datoriile la întreținere de la proprietarii apartamentelor dintr-un bloc. În aceeași măsură, numeroși locatari se plâng că asociația de proprietari nu stabilește cheltuielile în mod corect și echitabil. În astfel de situații, și unii, și alții trebuie să știe că există soluții pentru problemele lor. Citește articolul
Majoritatea companiilor care acordă credite comerciale clienţilor se confruntă cu problema rău-platnicilor. Lipsa unor procese interne privind încasarea creanţelor poate afecta grav operaţiunile companiilor. Analiza privind stabilirea termenelor de plată trebuie să fie un element important în fixarea strategiei de business. Un decalaj mare de timp între momentul plăţii furnizorilor şi încasarea creanţelor poate duce la incapacitatea afacerii de a continua operaţiunile. Citește articolul
Pentru românii stabiliți în străinătate există mai multe posibilități de a obține divorțul de partenerul lor, fie că este vorba de un român sau de un cetățean străin. Posibilitatea de a cere divorțul în fața unei alte instanțe decât cea română este o facilitate care vine însă cu un anumit preț: legea aplicabilă nu mai este întotdeauna cea română, așa cum, la fel de bine, poate să nu fie nici cea de la locul instanței unde se cere divorțul. În anumite situații chiar, cetățeanul român are posibilitatea să aleagă ce lege se va aplica în procesul său de divorț, atunci când cuplul se află “sub steagurile mai multor state”. Citește articolul
Curtea de Arbitraj Internațional București (BIAC) este o nouă curte de arbitraj independentă din România și a fost lansată la data de 2 noiembrie, sub auspiciile Camerei de Comerț Americane în România (AmCham România). Citește articolul
Printre cele mai interesante probleme juridice discutate în această săptămână pe Forumul AvocatNet.ro se numără recuperarea salariilor restante, ieșirea dintr-un proces referitor la neplata întreținerii la bloc și posibilele consecințe nefaste ale anulării unei concedieri. Citește articolul
Fuziunea prin absorbție este operațiunea prin care o firmă este dizolvată și patrimoniul acesteia este transferat unei alte companii, potrivit legislației în vigoare. Din articolul de față puteți afla ce etape trebuie urmate pentru efectuarea acestei proceduri, ce acte sunt necesare și cât de mult poate dura o astfel de fuziune. Citește articolul
Judecătoria Sectorului 1 a Bucureștiului a desființat recent un contract de credit online cu o instituție financiară nebancară (IFN), în care ratele nu au mai fost plătite la timp, și executarea silită făcută în baza acestuia. Persoana care s-a împrumutat a contestat măsura executării în instanță și a obținut câștig de cauză pentru lipsa semnăturii sale din contractul de credit. Citește articolul
Conferința „Înțelegerea și aplicarea noilor coduri fundamentale ale României”, organizată de Baroul Harghita în colaborare cu Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA), va avea loc sâmbăta aceasta. Citește articolul