ACCES GRATUIT
Doi medici au fost obligați să despăgubească un pacient cu 70.000 de euro pentru o prescripție greșită
Doi medici români au fost obligați să plătească daune de 70.000 de euro unei persoane, pentru prescrierea greșită a unei rețete, care a dus la supradozaj. Situația a cauzat anumite complicații pacientei, care a fost nevoită să se interneze și a suferit anumite complicații și efecte secundare de la supraadministrarea medicamentului în cauză. Instanța sesizată cu rezolvarea cauzei a considerat că fapta, fiind contrară normelor aplicabile în domeniul medical, dă dreptul la despăgubiri.
Articolul continuă mai jos
Într-o speță soluționată de Judecătoria Iași, anul acesta, doi medici de familie au fost obligați să îi plătească unei paciente despăgubiri de 70.000 de euro, pentru că aceștia i-au prescris eronat un medicament. În condițiile în care medicamentul respectiv trebuia luat de două ori pe săptămână, pe rețetă a fost, eronat, prescrisă o administrare de două ori pe zi.
Instanța a considerat că cei doi medici de familie care au contribuit la rezultat au fost în culpă (neanalizând, în concret, ce tip de culpă ar fi fost, din cauză că răspunderea în cauză - cea delictuală - putea fi angajată și pentru cea mai ușoară formă de vinovăție).
Practic, instanța a ținut cont de faptul că, deși rețeta fusese eliberată greșit de către asistente, era datoria medicilor să se asigure că ceea ce a primit pacientul, în concret, reprezintă o prescripție cu un dozaj corect. Mai mult, instanța a insistat pe faptul că medicul se află într-o poziție în care pacientul are încredere în el. Astfel, de principiu, ceea ce sugerează un medic va fi aplicat ca atare de către pacient și, de aceea, primul este nevoit să își ia măsuri de precauție în vederea prevenirii situațiilor precum cea la care s-a ajuns în speța prezentă.
În rest, este important de menționat că despăgubirile acordate de instanță au fost date exclusiv cu titlu moral. Nu pentru că victima nu ar fi suferit și prejudicii materiale, ci pentru că nu le-ar fi probat suficient.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Resurse Umane (HR),
Managementul Riscului & Control Intern,
Managementul Calității (QA/QC),
Relații Publice & Afaceri Corporative,
Asigurări & Gestionarea Reclamatiilor,
Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 95 / 2006,
LEGE nr 287 / 2009,
LEGE nr 46 / 2003
Citește mai mult despre
raspundere civila delictuala,
supradozaj,
medicament prescris gresit,
daune,
daune morale
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (1)