Vor fi stabilite noi reguli pentru salariul minim echitabil în UE

„Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabila și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existenta conformă cu demnitatea umană (...)” - acesta este un fragment al art. 3 alin (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului care a împlinește pe 10 decembrie 74 de ani și care ar trebui să se regăsească și în cadrul art. 8 din Codul muncii, alături de principiul bunei credințe și al consensualității în cadrul relațiilor de muncă.

Plecând de la acest articol, Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European a mai făcut un pas în direcția adoptării unui salariu minim la nivel european și a solicitat statelor membre să evalueze și să raporteze dacă salariile minime legale sunt suficiente, utilizând criterii care să instituie condiții de muncă și de viață decente și să includă elemente precum puterea de cumpărare și rata sărăciei.

Ceea ce România a desființat în 2011, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național (CCMUN), putem spune că ne-ar fi exclus din categoria celor care vor avea obligația de a stabili un salariu minim care să aibă la bază condițiile de viață decentă, puterea de cumpărare și rata sărăciei.

Practic, statele membre în care salariul minim este protejat exclusiv prin acorduri colective nu vor fi obligate să introducă salarii legale sau să facă aceste acorduri universal aplicabile.

În lipsa unui contract/acord colectiv de muncă aplicabil la nivel național, salariul minim va fi stabilit, cel mai probabil, la aproximativ 60% din salariul mediu la nivel național, iar diferența este în acest moment de 30%, adică 1.000 de lei.

Conform datelor Eurostat, deși salariul minim la nivel național pare că a crescut dacă ne uităm la cel din semestrul II 2017, cea mai mare diferență s-a înregistrat în primul semestru din 2018 și a avut la bază transferul contribuțiilor exclusiv în sarcina salariaților, adică nu o majorare a venitului net, ci a salariului brut. Cu alte cuvinte, majorarea de 20% nu s-a regăsit și în buzunarul salariaților, fiind astfel un „artificiu” mai mult statistic și nici nu s-a aplicat pentru toți salariații, ci celor care s-ar fi situat sub noul salariu minim stabilit prin HG și celor care au negociat acest transfer, colectiv sau individual, pentru a-și păstra salariul net la același nivel.

Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia au salarii minime stabilite prin negocieri colective și vor fi astfel exceptate.

Faptul că România nu se află chiar pe ultimul loc în clasamentul european al salariilor minime nu reflectă nici puterea de cumpărare și nici venitul net al salariaților, diferența dintre salariul brut și cel net fiind de aproximativ 41,5%.

Relevant este și numărul angajaților plătiți la nivelul salariului minim, aproape o treime din numărul total, iar dacă nu luăm în calcul numărul celor care intră sub incidența Legii 153/2017 ale căror salarii nu se situează chiar la nivelul celui minim, observăm că în mediul privat procentul celor plătiți la nivelul salariului minim este mult mai mare.

Proiectul de directivă urmărește în mod explicit să consolideze și să extindă acoperirea negocierilor colective și să protejeze lucrătorii, oferindu-le un salariu minim prin intermediul acestor negocieri.

De asemenea, statele membre în care negocierea colectivă este disponibilă pentru mai puțin de 80% din forța de muncă, ar trebui să ia măsuri active pentru a promova acest instrument. 

Dreptul la un salariu minim adecvat este menționat în Principiul 6 al Pilonului European al Drepturilor Sociale care a fost convenit de comun acord de Parlamentul European, Consiliu în numele tuturor statelor membre și Comisia Europeană în noiembrie 2017.