ACCES GRATUIT
UPDATE: Cadastrarea gratuită a tuturor imobilelor din țară, prelungită oficial până la finalizarea programului
Activitatea de cadastrare gratuită din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) a fost prelungită, oficial, până la finalizarea tuturor acestor activități, potrivit unui act normativ publicat luni în Monitorul Oficial. În lipsa acestei prelungiri, PNCCF era programat să se încheie la finalul lui 2023.
Articolul continuă mai jos
Mai exact, prin
HG 836/2022 aprobat de Guvern, autoritățile au prelungit PNCCF
“până la finalizarea înregistrării sistematice la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, respectiv comună, oraş şi sectoarele municipiului Bucureşti”. Dacă autoritățile nu-l prelungeau, PNCCF s-ar fi încheiat, potrivit prevederilor anterioare, peste aproximativ un an și jumătate.
Prelungirea PNCCF vine în contextul în care, din 2015 și până în prezent,
doar circa jumătate dintre imobilele din România au fost cadastrate. Asta înseamnă că e puțin probabil ca în perioada de un an și jumătate în care ar trebui să mai funcționeze PNCCF s-ar putea acoperi cealaltă jumătate.
Apoi, pentru ca lucrurile să se miște mai bine, actul normativ oficializat luni mai stabilește și
comprimarea activităților necesare pentru cadastrarea imobilelor. Activități incluse în program sunt, de pildă, măsurătorile cadastrale, activităţile de geodezie, cartografie, topografie şi fotogrammetrie, dezvoltarea şi mentenanţa sistemelor informatice etc.
Nu în ultimul rând, hotărârea de Guvern modifică suma estimată pentru activitățile de înregistrare sistematică a imobilelor. Această modificare e propusă în contextul evoluției cursului valutar de-a lungul timpului.
După cum spuneam, PNCCF a demarat la sfârșitul lui 2015 și era programat să se încheie la finalul lui 2023, dată până la care autoritățile intenționau să cadastreze gratuit toate imobilele care nu sunt prinse în prezent în evidențele oficiale.
Pentru că proprietarii imobilelor nu plătesc nimic pentru cadastrare, PNCCF este finanțat din:
- veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
- fonduri externe nerambursabile (POR 2014-2020, Axa 11).
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Fiscal-Financiar-Contabil,
Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"),
IT & Protecția Datelor (GDPR / Cybersecurity),
Managementul Riscului & Control Intern,
Administrativ & Facilities / Real-Estate,
Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
HOTĂRÂRE nr 836 / 2022,
HOTĂRÂRE nr 90 / 2018
Citește mai mult despre
cadastru,
cadastrare gratuita imobile,
lucrari cadastrare,
programul national de cadastru si carte funciara 2015 2023,
pnccf
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (8)