Contribuabilii care trebuie să depună declarația unică datorează contribuții la pensii (CAS) și sănătate (CASS) raportat la un plafon minim stabilit prin lege, reprezentând 12 salarii minime brute. Cine nu depășește acest plafon poate, dar nu trebuie să plătească neapărat contribuțiile. Cum, până la 16 iulie, acești contribuabili sunt obligați să-și estimeze veniturile pe 2018 și să vadă unde sunt situați raportat la acest plafon, iată ce trebuie să știe cei care estimează mai că vor face mai puțin de 22.800 de lei, dar vor ajunge să realizeze venituri nete peste acest plafon. Citește articolul
Salariații pot să-și facă abonamente private la sănătate și să beneficieze de deducerea lor, conform legislației fiscale, în limita a 400 de euro pe an, dar și angajatorii pot să suporte pentru angajații lor costurile unor prime de asigurare sau abonamente medicale. Regimul fiscal aplicabil acestor asigurări voluntare și servicii medicale este diferit în funcție de cine la suportă, potrivit lămuririlor oferite recent de organele fiscale, dar conținutul respectivelor servicii nu se mai analizează raportat la Legea sănătății pentru a determina dacă se încadrează în prevederile fiscale. Citește articolul
Declarația unică trebuie depusă de cei care obțin venituri din proprietate intelectuală în 2018 până la jumătatea acestei luni, conform Codului fiscal. De asemenea, ea trebui folosită de cei care au de făcut regularizări pentru anul 2017. Plata contribuțiilor sociale la pensii (CAS) și sănătate (CASS) devine obligatorie dacă veniturile nete depășesc un anumit prag, dar există și scutiri. În plus, cei care depun declarația electronic, până la termenul limită, condiționat de plata integrală a dărilor fiscale până în decembrie, vor primi la anul o reducere de 5% la aceste dări. Citește articolul
În perioada următoare, cei care aveau obligația să-și declare veniturile în vederea stabilirii contribuției la pensii (CAS) și la sănătate (CASS) datorate pentru 2016 și 2017 vor primi de la organele fiscale decizii de impunere din oficiu pentru aceste obligații. Procedura de impunere din oficiu la CAS și CASS, precum și noua formă a formularului fiscal 670 au fost puse de curând în dezbatere de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și au apărut marți în Monitorul Oficial. Citește articolul
S-a reintrodus în legislația fiscală posibilitatea de a apela la eșalonarea la plată pentru datoriile fiscale de care depinde menținerea autorizațiilor, conform unui act normativ care este deja în vigoare. Practic, s-a revenit la situația de dinainte de septembrie 2017. Citește articolul
Există două modalităţi de acţiune împotriva executării silite: suspendarea executării silite și încetarea executării silite. Citește articolul
Vineri vom avea primul termen fiscal din iulie 2018 (formularul 092), în timp ce ultimul va fi chiar pe data de 31 (cererea de restituire a accizelor), conform calendarului fiscal pus la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Cei care au obținut venituri nesalariale în 2016 și 2017 și nu au depus declarațiile de impunere așa cum îi obliga legea vor primi acum decizii de impunere din oficiu pentru creanțele fiscale pe care le datorează statului, potrivit normelor fiscale. Recent, autoritățile au pus în dezbatere noua procedură privind stabilirea din oficiu a impozitului pe veniturile din anii precedenți. Citește articolul
Plata anticipată a dărilor fiscale pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală obținute în 2018 le poate aduce contribuabililor chiar și o reducere de 10%, conform normelor Codului fiscal. Bonificațiile se acordă și la impozit, și la fiecare categorie de contribuții sociale (sănătate și pensii) pentru care există obligația de plată. Fiecare contribuabil își va stabili singur această reducere, așa cum își stabilește și ce are de plătit în mod concret la stat. Citește articolul
Angajatorii sunt obligați să declare și să achite la stat taxele salariale aferente lunii mai 2018 până azi, cel târziu, conform calendarului fiscal al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Raportarea se face cu ajutorul formularului 112, ce trebuie completat și depus la Fisc de către orice firmă care are salariați. Citește articolul