Pentru că, odată cu creșterea gradului de digitalizare și conectivitate, pe lângă beneficiile evidente, apar și o serie de riscuri de securitate cibernetică, autoritățile au stabilit, printr-o hotărâre oficializată luni, o nouă strategie națională și un plan de acțiuni în acest sens, ce urmează să se aplice între 2022 și 2027. Printre altele, autoritățile vor să realizeze un sistem de management centralizat al incidentelor de securitate cibernetică la nivel național, să organizeze programe de studii de securitate cibernetică în mediul preuniversitar și universitar, dar și să oblige instituțiile publice să aloce o parte din bugetul propriu pentru asigurarea securității cibernetice. Citește articolul
Clienții casnici care nu-și pot plăti factura la energie electrică și riscă, din acest motiv, să fie debranșați trebuie să primească, mai nou, cu suficient timp înainte de data stabilită pentru întreruperea serviciilor, informații despre alternativele disponibile, potrivit unei ordonanțe care se aplică deja. Citește articolul
De-acum, persoanele care au depus o cerere pentru a li se furniza un serviciu public nu vor mai trebui să facă drumuri suplimentare pentru obținerea unor copii de pe documentele deja emise de alte entități, instituțiile publice urmând a comunica pe e-mail între ele în acest sens, cu acordul solicitantului, potrivit unei legi oficializate în noiembrie 2021. Citește articolul
Administratorii de bloc trebuie, începând din 1 ianuarie 2022, să dețină un certificat de calificare profesională pentru a-şi păstra funcţiile, după ce termenul anterior a fost prelungit la sfârșitul lui 2020. Citește articolul
Salariul minim brut pe țară pentru anul 2022 a fost stabilit, în octombrie 2021, la valoarea de 2.550 de lei, față de 2.300 de lei, cât a fost în anteriorul an. Totodată, salariul minim diferențiat pentru studii superioare nu a mai figurat în planurile Guvernului, acesta dispărând din această lună. Citește articolul
O extindere a aplicării TVA-ului redus de 5% la achiziția de locuințe ar fi trebuit să aibă loc încă de la începutul lui 2021, însă a fost amânată și noul termen este 1 ianuarie 2022. Doar că Guvernul a stabilit o altă modificare peste modificarea adoptată și neaplicată până acum: cota redusă se poate aplica, o singură dată, la achiziția de locuințe între 450.000 - 700.000 de lei, iar la cele sub 450.000 de lei cota redusă se aplică exact ca până acum. Citește articolul
În această lună au apărut mai multe schimbări la legislația fiscală, una dintre ele vizând pensionarii și veniturile acestora. Astfel, de la 1 ianuarie se va calcula și reține la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensiile mai mari de 4.000 de lei. În acest context, Casa Națională de Pensii Publice a făcut marți mai multe precizări legate de impozitul pe pensii și contribuțiile de sănătate aferente pensiilor, publicând pe site-ul propriu inclusiv un exemplu concret de calcul. Citește articolul
Guvernul a crescut pragul maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate cu 90%, potrivit unei hotărâri publicate aseară în Monitorul Oficial. Creșterea vine ca urmare a majorării punctului de pensie, începând cu 1 ianuarie 2022. Citește articolul
Nevăzătorii sau persoanele neștiutoare de carte, aflate în incapacitatea de a lua la cunoștință sau de a semna un document în maniera clasică, prin înscris fizic, adică pe hârtie, o vor putea face prin intermediul unei serviciu digital online. Acesta va presupune ca documentele în format scris să fie convertite în format audio și trimise persoanelor în cauză pentru a fi ascultate și pentru a-și da consimțământul. Citește articolul
Modalitatea de înscriere a persoanelor fizice și rezervarea sumelor pe care le pot cere aceștia statului pentru montarea de sisteme fotovoltaice destinate generării de energie electrică din surse total ecologice, în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice, au fost modificate luni, odată cu oficializarea unui ordin al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Modificările au fost operate în contextul problemelor apărute la aplicația de înscriere în ziua programată pentru lansarea programului (acum câteva zile), care au determinat suspendarea înscrierilor chiar în ziua lansării. Citește articolul