Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
În cazul stabilirii sau actualizării pensiei de întreținere, părinții care nu-și declară veniturile reale vor risca inclusiv pedepse cu închisoare, deoarece vor putea fi acuzați de părăsirea familiei, după cum este prevăzut într-un proiect legislativ înregistrat la Senat. În urmă cu doar un an, un proiect care conținea măsuri similare a fost retras de inițiatori la puțină vreme de la punerea lui în dezbaterea Parlamentului. Citește articolul
Înalta Curte a stabilit că un cadru didactic a cărui activitate se desfășoară în regim de plată cu ora, prin cumul de contracte individuale la aceeași unitate de învățământ preuniversitar, nu beneficiază de concediu de odihnă plătit pentru timpul lucrat în acest regim, conform prevederilor legale relevante. Decizia, publicată recent în Monitorul Oficial, a fost luată în urma unei acțiuni formulate de un sindicat care a contestat calculul drepturilor salariale și compensațiile pentru concediul de odihnă neefectuat pentru perioada 2018-2021, susținând că drepturile nu au fost corect acordate. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a tranșat în septembrie o chestiune ce vizează indemnizațiile de hrană primite de bugetari și includerea acestora în baza de calcul a indemnizației de concediu de odihnă. Curtea a stabilit că acest venit nu poate fi inclus în baza de calcul, punând astfel capăt discuțiilor din practică. Decizia ICCJ a fost publicată azi în Monitorul Oficial. Citește articolul
Deoarece, de la 1 septembrie, noua lege a pensiilor a înlocuit-o pe cea anterioară, iar noua legislație nu mai reglementează posibilitatea reducerii vârstei de pensionare cu doi ani pentru cei ce au locuit trei decenii în localități ori zone poluate, mai mulți parlamentari propun, prin intermediul unui proiect legislativ adoptat tacit la Senat, ca această pensionare anticipată să apară din nou, respectiv ca abrogarea prevederilor legate de această posibilitate să fie anulată. Citește articolul
O lege apărută în vară, dar care se aplică din această lună, stabilește noi reguli privind utilizarea semnăturii electronice, sigiliului electronic, mărcii temporale şi documentelor electronice. Practic, în vară s-a stabilit cadrul juridic necesar aplicării directe a regulamentului european privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă. Citește articolul
Consiliul Uniunii Europene (UE) a adoptat recent două acte legislative esențiale în domeniul protecției desenelor și modelelor, actualizând astfel legislația existentă. Aceste modificări vizează îmbunătățirea protecției desenelor și modelelor industriale în contextul digitalizării și al imprimării 3D. Directiva revizuită și regulamentul european modificat facilitează înregistrarea desenelor și modelelor, simplificând procedurile pentru utilizatorii din întreaga Uniune. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că un consumator din Polonia are dreptul la o rambursare parțială a comisionului pentru acordarea unui credit ipotecar, după ce acesta a rambursat anticipat creditul. Curtea a hotărât că, în lipsa unei informări clare din partea băncii cu privire la dependența comisionului de durata contractului, se consideră că acesta este dependent de durată și, prin urmare, poate fi rambursat parțial. Curtea a subliniat că legea UE nu impune o metodologie specifică pentru calcularea sumei rambursabile, deci această sarcină revine instanțelor naționale. Citește articolul
Legislația privind exercitarea profesiei de dietetician se va modifica în următoarea perioadă, așa cum prevede un proiect legislativ pus recent în dezbaterea Parlamentului, principalele schimbări propuse vizând, printre altele, clarificarea modurilor și locurilor în care se poate exercita profesia de dietetician, dar și introducerea gradelor profesionale în această profesie. Citește articolul
Pentru a nu risca să plătească mai mult sau chiar să rămână fără energie electrică, cei ce primesc facturi emise pentru o perioadă mai lungă decât cea din contract, care e, de regulă, de o lună, pot cere furnizorului eșalonarea acestor plăți. Citește articolul
Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre publicată azi în Monitorul Oficial, modificarea condițiilor de acordare a finanțării pentru cumpărarea de tractoare și mașini agricole, cunoscut sub numele de Rabla pentru tractoare, măsura venind în sprijinul agricultorilor persoane fizice. Citește articolul