Eliminarea unei taxe are un impact direct asupra bugetului și fluxului de numerar al companiei, mai ales dacă aceasta deține sau achiziționează autovehicule. Departamentul trebuie să știe că nu mai trebuie să prevadă această cheltuială și să ajusteze planificarea financiară și contabilă.
Începând de astăzi, proprietarii de mașini nu mai sunt nevoiți să achite timbrul de mediu, deoarece această taxă a fost eliminată definitiv, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Totodată, de menționat este că, cel puțin momentan, timbrul de mediu nu va fi restituit celor ce l-au plătit deja și nici nu va fi înlocuit de o altă taxă. Citește articolul
Acest departament este interesat deoarece eliminarea acestor taxe înseamnă costuri operaționale mai mici pentru companie, ceea ce influențează bugetul și planificarea financiară. De asemenea, depunerea situațiilor financiare, o obligație contabilă, este acum gratuită.
Relaţia dintre antreprenori şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) este uşurată considerabil de astăzi, odată cu eliminarea a numeroase taxe şi tarife, percepute până acum de instituţie atât la înfiinţarea entităţilor, cât şi pe parcursul existenţei acestora sau chiar la radiere. Concret, sunt eliminate taxe începând de la 45 de lei, cazul cererilor de menţiuni, şi până la 250 de lei, aşa cum este taxa pentru înmatricularea şi autorizarea unei societăţi cu răspundere limitată (SRL). Citește articolul
Acest departament se ocupă de toate plățile către stat, taxe și buget. Modificările contribuțiilor sociale afectează direct cât plătește compania pentru angajați și cum sunt înregistrate aceste cheltuieli în contabilitate.
Noi prevederi referitoare la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) şi a celor pentru pensii (CAS) intră azi în vigoare, odată cu modificarea Codului fiscal în acest sens. Astfel, CASS şi CAS nu mai sunt plafonate începând de astăzi la nivelul a cinci salarii medii brute pentru persoanele salariate, ceea ce înseamnă că acestea le vor plăti la tot venitul realizat. În acelaşi timp, salariaţii, persoanele fizice autorizate sau pensionarii care obţin şi venituri din dividende ori contracte civile vor fi scutiţi de CASS pentru acestea, iar plata CASS a pensionarilor va fi făcută din banii statului. Citește articolul
Articolul vorbește direct despre cum se calculează și se plătesc impozitele, noile cote și condiții pentru microîntreprinderi, ceea ce este esențial pentru contabilitatea și finanțele firmei.
De azi începând, toate societățile comerciale cu capital privat care au realizat venituri de până la 500.000 de euro în 2016 sunt obligate să își modifice sistemul de impunere, devenind plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor. Practic, de-acum înainte, nicio societate privată cu venituri sub plafonul amintit nu mai poate plăti 16% impozit pe profit, ci este obligată să aplice regimul fiscal al microîntreprinderilor. Singurele firme care scapă de această obligație sunt cele care au capital social de cel puțin 45.000 de lei, ele putând alege ce sistem de impozitare aplică (micro sau impozit pe profit). Citește articolul
Este util pentru a vedea cum banii publici (primele de stat) sunt gestionați, sau mai degrabă nu sunt, și ce impact are acest lucru asupra economiilor oamenilor și a plăților ce ar trebui făcute.
AvocatNet.ro vă prezintă principalele subiecte apărute astăzi în presă: Citește articolul
Acest departament este direct impactat, deoarece toate schimbările se referă la taxe, impozite, contribuții și modul de calcul al acestora, esențiale pentru contabilitate și raportare financiară.
Ziua de astăzi aduce numeroase modificări sistemului fiscal din România, iar noutăţile vizează atât cetăţenii, cât şi firmele. În ceea ce le priveşte pe acestea din urmă, amintim, printre altele, de majorarea plafonului pentru microîntreprinderi, eliminarea plafoanelor în cazul contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) şi pensii (CAS) pentru salariaţi, dispariţia formularului 088 sau eliminarea câtorva zeci de taxe şi tarife percepute în relaţia cu diverse autorităţi şi instituţii. Citește articolul
Este direct responsabil de taxele și datoriile firmei, așa că trebuie să știe exact cum funcționează publicarea listelor de datornici și la ce sume se aplică.
Plafoanele în funcție de care firmele și cetățenii pot ajunge pe listele publice ale datornicilor au fost majorate semnificativ, potrivit unui act normativ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) ce a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Motivul invocat de autorități pentru aceste modificări este că notificarea datornicilor în scris costa prea mult. Citește articolul
Acest departament este responsabil cu calculul salariilor și al impozitelor, așa că trebuie să știe exact cum se aplică scutirea de impozit pe venit pentru anumiți angajați.
Începând cu luna februarie, persoanele angajate în baza unui contract de muncă, încheiat pe un an de zile cu firmele din sectorul turistic, restaurante şi alimentaţie publică ce desfăşoară activităţi sezoniere, vor fi scutite de la plata impozitului pe venit, de 16%. Măsura este inclusă într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial şi care completează lista contribuabililor din Codul fiscal scutiţi de la plata impozitului pe venit. Citește articolul
Acest departament este direct responsabil de calcularea și înregistrarea impozitelor la vânzarea sau achiziția de proprietăți, fiind direct interesat de modul în care se modifică aceste taxe și de pragurile de scutire.
De la 1 februarie 2017, persoanele care vând case și terenuri vor fi impozitate într-un mod diferit pentru tranzacțiile de acest fel, stabilește un act normativ recent publicat în Monitorul Oficial. Mai precis, tranzacțiile vor fi scutite de impozit dacă se încadrează în plafonul de 450.000 de lei, iar peste această sumă se va aplica o cotă unică de impozitare de 3%. Citește articolul
Acest departament este responsabil direct cu toate taxele, declarațiile și contribuțiile pe care firma trebuie să le plătească și să le declare la stat, conform legii și în termenele stabilite.
Calendarul obligaţiilor fiscale pentru prima lună din an stabileşte ziua de azi ca termen-limită pentru depunerea formularului 220, adică acea declaraţie estimativă a veniturilor şi cheltuielilor ce urmează a fi făcute anul acesta. Printre categoriile de contribuabili ce au obligaţia depunerii formularului se regăsesc şi persoanele fizice autorizate (PFA) care optează pentru schimbarea sistemului de impunere sau persoanele care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. În altă ordine de idei, tot astăzi devin scadente şi alte declaraţii fiscale, precum formularul 010, folosit pentru schimbarea perioadei fiscale de la trimestru la lună, ori declaraţia 012, utilizată de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit care doresc să schimbe sistemul de declarare şi plată. Citește articolul