Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Pentru a evalua cum direcțiile politice și legislative la nivel european, dar și tendințele globale în reglementare (precum legalizarea marijuanei în Canada), pot influența strategia de afaceri și oportunitățile de dezvoltare ale companiei.
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Acest departament se ocupă cu stabilirea direcției pe termen lung a companiei și cu planificarea creșterii, iar modalitățile de finanțare sunt un element cheie pentru a atinge aceste obiective strategice.
Pentru a-și realiza planurile de dezvoltare, afacerile necesită resurse financiare accesibile nu doar din punctul de vedere al costurilor, ci și al birocrației impuse de către finanțatori. Cu toate că afacerile de familie au la dispoziție și resursele financiare proprii ale acționarilor sau asociaților, un studiu recent efectuat de Price WaterHouse Cooper (PwC) relevă faptul că circa trei sferturi ale afacerilor de familie din România intenționează să apeleze în următorii ani la metode de finanțare externă, cel mai des menționate fiind creditele bancare. Citește articolul
Articolul oferă o perspectivă asupra tendințelor macroeconomice (piața muncii) și sectoriale (agricultura, impactul politicilor guvernamentale). Aceste date sunt fundamentale pentru definirea direcțiilor strategice ale companiei, evaluarea oportunităților de piață și planificarea pe termen lung.
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Informațiile despre veniturile populației, condițiile de creditare și piața imobiliară sunt esențiale pentru înțelegerea contextului economic general și pentru elaborarea strategiilor pe termen lung ale companiei, inclusiv planificarea extinderii sau a piețelor țintă.
Aproape jumătate dintre români stau în case prea mici şi înghesuite. Citește articolul
Articolul explorează povestea unor companii și antreprenori de succes, oferind lecții despre inovație, leadership, viziune de afaceri și strategiile necesare pentru creștere și adaptare pe piață.
Motivația poate veni din multe surse, iar filmelor nu trebuie să le fie ignorat acest rol, fiind o sursă continuă de inspirație și idei. În timp ce unele filme prezintă povești de succes, altele se concentrează pe drumul plin de piedici pe care mulți antreprenori au fost nevoiți să îl parcurgă pentru a ajunge, în final, la succesul pe care și l-au dorit. Iată, în cele ce urmează, o listă cu cinci filme inspirate din cazuri reale pe care orice antreprenor ar trebui să le vadă. Citește articolul
Decizia de a avea un DPO intern sau extern este una strategică ce influențează modul în care compania își gestionează conformitatea, riscurile și reputația pe termen lung. Departamentul de strategie este interesat de impactul pe care o astfel de decizie îl are asupra viziunii generale a firmei.
Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) le oferă operatorilor de date personale și împuterniciților lor posibilitatea să aibă un responsabil cu protecția datelor (DPO) fie în rândul propriilor angajați, fie un terț de companie, dar contractat special pentru responsabilitatea cu protecția datelor. Fiecare firmă are însă de făcut o analiză înainte, în raport cu ce și cât prelucrează, cu necesitățile concrete de responsabilitate pe GDPR, precum și în raport cu costurile implicate: ce ar fi mai potrivit pentru activitatea sa -- un DPO extern sau unul intern? Citește articolul
Ajută la înțelegerea dinamicii pieței muncii pentru tinerii absolvenți și a stimulentelor existente, esențial pentru planificarea strategică a forței de muncă și identificarea surselor de talent.
Absolvenţii de liceu şi facultate, precum şi absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap pot beneficia de indemnizaţie de şomaj dacă nu au reuşit să-şi găsească un loc de muncă potrivit pregătirii profesionale, conform legislaţiei în vigoare. În plus, aceştia pot beneficia gratuit de anumite servicii pentru formare profesională, după înregistrarea la agențiile de ocupare a forței de muncă. Citește articolul
Acest departament are nevoie să înțeleagă cum condițiile de finanțare pot influența deciziile majore despre unde și cum vor fi dezvoltate proiectele firmei pe termen lung.
În ultimele zile, mai mulți beneficiari ai programului Start-up Nation 2017 ale căror proiecte se află în etapa de implementare au primit notificări din partea Oficiilor Teritoriale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie pentru a-și asuma faptul că nu intenționează să schimbe locul implementării proiectului din mediul urban în mediul rural. Obligația nu era prevăzută în ghidul solicitantului în baza căruia a funcționat sesiunea de primire a proiectelor de anul trecut și nici în cadrul acordului de finanțare semnat de beneficiarii declarați câștigători. Dacă-și mută afacerile de la oraș la țară, antreprenorii riscă pierderea finanțării primite. Citește articolul
Echipa de strategie trebuie să știe despre viitoarele schimbări legislative, mai ales cele care pot oferi avantaje competitive sau pot influența planurile de afaceri pe termen lung, în special pentru companiile din turism.
Elevii și studenții de maximum 26 de ani, care sunt angajați în turism, ar putea scăpa de impozitul pe venit și contribuția la pensii (CAS), conform unui proiect de lege înregistrat recent la Senat pentru dezbatere. În prezent, aceștia nu sunt trecuți pe listele scutiților. Citește articolul
Modificările legislative privind finanțările nerambursabile sunt esențiale pentru planificarea strategică a organizațiilor non-profit, influențând cum își pot asigura resursele și dezvolta proiectele pe termen lung.
Persoanele fizice și persoanele juridice fără scop patrimonial vor putea accesa fonduri publice asigurând o cofinanțare de doar 5%, față de 10% cât este prevăzut în legislația aflată în vigoare în prezent. Mai mult, contribuția proprie poate fi adusă sub formă de muncă voluntară, fără a depăși jumătate din valoarea cofinanțării proprii. Măsurile sunt cuprinse într-un proiect de act normativ ce va ajunge în Parlament pentru dezbateri. Citește articolul