dreptul la viata de familie: o problema

Dreptul la viata de familie este un drept fundamental, recunoscut ca atare in art. 26 din Constitutie.

Acum, pentru simpla exercitare a unui drept fundamental nu ai nevoie de vreo hotarare judecatoreasca. De exemplu, ca sa publici opinii pe acest forum nu-ti trebuie vreo hotarare judecatoreasca prin care sa fii imputernicit sa faci asta, pentru ca e vorba de simpla exercitare a dreptului fundamental la libertatea de exprimare.

Si totusi, cind un parinte nu mai permite celuilalt parinte sa vada copilul, si ii incalca astfel dreptul la viata de familie, parintelui lasat "pe dinafara" i se cere sa prezinte o hotarare judecatoreasca pentru a i se permite sa-si exercite in continuare dreptul la viata de familie.

Dar hotararile judecatoresti sunt necesare doar pentru a demonstra limitarea exercitarii dreptului. Nu ai nevoie de vreo hotarare judecatoreasca pentru a-ti exercita un drept fundamental, ci doar pentru a limita exercitiul acelui drept.

Si astfel parintele "lasat pe dinafara" se trezeste intr-o situatie absurda. Impotriva lui functioneaza echivalentul prezumtiei de vinovatie: nu i se mai permite sa-si exercite dreptul fundamental la viata de familie decit daca are o hotarare judecatoreasca in acest sens. Adica lucrurile sunt intoarse cu capul in jos fata de practica normala. Orice parinte care a trecut prin aceasta situatie a aflat pe propria piele cat de umilitor si nedrept e un astfel de tratament.

Si oricine este cat de cat familiarizat cu jurisprudenta CEDO pe dreptul la viata de familie intelege ca, in conditiile astea, statul roman e condamnat sa piarda procese.

Intrebarea mea e urmatoarea: ce se poate face, totusi? Cum isi poate exercita un parinte dreptul fundamental la viata de familie, drept pe care il are prin chiar calitatea sa de parinte, in conformitate cu Constitutia? Cum i se poate explica unui politist sau unui functionar de la Protectia Copilului ca el e tinut sa apere drepturile fundamentale ale copilului si ale parintelui, si ca drepturile fundamentale se exercita "de la sine", doar pentru limitarea dreptului fiind necesara o hotarare judecatoreasca?

Pe scurt: cum se poate reveni, in domeniul exercitarii dreptului la viata de familie, la echivalentul "prezumtiei de nevinovatie" - de genul "parintele isi exercita pe deplin acest drept pina in momentul in care exercitarea dreptului este limitata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva"?