Salutare celor cu note sub 7.00,
stiu ca va este foarte greu si ca acum va lingeti ranile, dar fruntea sus.
"NU MOR CAII CAND VOR CAINII":P
Eu am avut un soc emotional dupa examen...am plans 1 ora si eram hotarata sa nu mai incerc si a treia oara.Am gresit iar prosteste, nu m-am concentrat destul...efectiv nu stiu ce s-a intamplat cu mine, dar, acum nu mai are rost sa gasesc scuze.
Dar, am ajuns acasa, mi-am privit fetita si mi-am adus aminte pentru ce lupt.
Asa ca pana la 1decembrie nu pun mana pe nicio carte.
Dupa aceea de la capat!
Ai dreptate blue ray. Teoretic cred ca ar fi posibil ca noul CSM sa aprobe pana in jurul datei de 15 februarie organizarea unui concurs de admitere in magistratura care sa aiba loc inainte de pasti.sau mai degraba sa dispuna o suplimentare de posturi de procurori pt candidatii respinsi la judecatori pe considerentele pe care le-am expus, daca se va solicita, in conditiile in care vechiul CSM a mai admis in final 82 de candidati pe un numar de 50 de posturi de procuror scoase la concurs in 13 aprilie 2008 .Memoriul facut pe cele 2 tipuri de solicitari, daca va fi respins de noul CSM, va trebui motivat de membrii acestuia, astfel ca, pe viitor, ne vom putea da seama cum gandesc membrii noi si cum trebuie sa procedam alta data.in rezolvarea unor probleme importante pt noi.Daca nu soliciti, nu ai sanse sa pimesti...
Avand in vedere legea ptr.desfiintarea celor 24 de judecatorii si a parchetelor de pe langa acestea nu cred ca pana la data efectuarii transferului magistratilor din cadrul acestora se va organiza un nou concurs. Cred ca cererea de analizare de catre CSM a oportunitatii suplimentarii de posturi ar avea mai multe sanse decat cea de organizare a concursului in perioada martie-aprilie si ca ar trebui formulata separat de catre cei care am obtinut note mai mari de 7,10
In sedinta din data de 16.12.2010, Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit calendarul estimativ al concursurilor pentru anul 2011 in care nu s-a mai regasit examenul ce se organiza in prima parte a anului pentru candidatii cu vechime in specialitate.
In legatura cu aceasta decizie a CSM, rugam onoratul plen sa revina asupra acestei hotarari si sa procedeze la includerea in calendarul stabilit pentru anul 2011 a unui nou concurs de admitere in magistratura in prima parte a anului, pentru urmatoarele motive:
- in ultimii ani examenul de intrare in magistratura organizat pentru cei cu vechime in specialitate a fost organizat de doua ori pe an, decizie motivata de deficitul mare de personal cu care se confrunta acest sistem. Acest deficit nu s-a diminuat ci, din contra, numarul celor care parasesc sistemul, fie prin demisie, fie prin pensionare este in continua crestere ajungandu-se astfel ca peste 90% din judecatoriile si parchetele de pe langa judecatorii din Romania sa nu functioneze in schema completa.
- potrivit statisticilor, numarul cauzelor inregistrate in toate instantele din Romania in primele sase luni ale anului 2010 a fost la fel de mare ca cel al cauzelor inregistrate in intregul an 2009, ajungandu-se la sfarsitul anului 2010 la un numar de dosare cu 30% mai multe fata de anul anterior. In aceste conditii, judecatorii sunt pusi in situatia de a solutiona foarte multe cauze, fara a avea timpul necesar pentru o motivare profesionista, conform standardelor cerute de CEDO;
-mai mult decat atat, din declaratia data de ministrul justitiei Catalin Predoiu la finele anului 2010 reiese ca intrarea in vigoare a noilor coduri va fi data de 1 octombrie 2011 iar din comunicatul dat publicitatii la data de 2 aprilie 2009 de catre CSM rezulta ca acesta a avizat favorabil proiectul noului cod civil cu mai multe observatii printre care: cresterea volumului de activitate al instantelor ca urmare a aparitiei ”instantei tutelare”. In atare situatie, in conditiile in care de la 1 octombrie 2011 volumul de munca pe instante se mareste ca urmare a a aparitiei instantei tutelare iar dupa examenul de promovare la tribunale si curti de apel se vor elibera cel putin 100 de locuri la judecatorii si in prezent sunt vacante alte posturi de judecatori si procurori, la finele anului sistemul se va confrunta cu un deficit impresionant de magistrati care ar putea fi evitat prin organizarea unui concurs in perioada martie-aprilie 2011, urmat de pregatirea profesionala a celor admisi timp de 6 luni.
In subsidiar, rugam sa analizati oportunitatea suplimentarii numarului de posturi de procuror care au fost scoase la concursul de admitere in magistratura din 21 noiembrie 2010 cu un numar de posturi egal cu numarul candidatilor care au optat pt. functia de judecator si care au fost respinsi cu mediile cuprinse intre 7,40 si 7,10, (cat a fost ultima medie de intrare la procurori) pentru urmatoarele considerente:
-dupa sustinerea concursului de admitere la INM din anul 2010 au ramas vacante un numar de 132 posturi iar pt sesiunea din ianuarie 2011 au fost scoase la concursul de admitere la INM doar 100 locuri, astfel ca, au ramas un numar de 32 de posturi vacante care nu vor mai fi ocupate
- invederam faptul ca la concursul de admitere in magistratura desfasurat in anul 2008, pt a evita ca locurile vacante sa ramana neocupate, Plenul C.S.M. a dispus pe situatie de exceptie, suplimentarea numarului de posturi scoase la concurs cu 45 de posturi care au fost alocate initial admiterii in magistratura fara concurs-15 la judecatori si 30 la procurori- in baza dispozitiilor legale care ulterior sustinerii concursului au fost abrogate.
- rugam sa retineti situatia speciala in care se gasesc cele 32 de posturi vacante ramase de la INM si sa dispuneti alocarea acestora candidatilor respinsi cu mediile mai sus aratate la concursul de admitere in magistratura din 21 noiembrie 2010 care au optat la inscriere pentru functia de judecatori, in conditiile in care subiectele de admitere au fost identice.
In concluzie, solicitam Plenului CSM sa revina asupra deciziei luate in sedinta din data de 16.12.2010 in sensul procedarii la organizarea concursului de admitere in magistratura si in prima parte a anului (martie-aprilie 2011) pentru cei cu vechime in specialitate, iar in subsidiar sa analizeze posibilitatea suplimentarii posturilor in considerarea celor expuse mai sus.
Fiind doua capete de cerere vor fi obligati sa dea raspuns la ambele. Daca mai aveti de facut adaugiri, modificari, va rog sa le scrieti pana dupa amiaza pt ca as dori ca in seara asta sa o postam pe petitie online ca deja suntem in data de 5 si mai sunt putine zile pana pe 15.
Felicitari pentru initiativa de a posta aceasta petitie referitoare la suplimentarea sau aprobarea unui nou concurs de admitere in magistratura, tinand cont de faptul ca numarul magistratilor este mai mic decat cel stabilit in organigrama fiecarei instante.
Sunt de acord cu voi.
Cineva spunea ca lipsesc cei care au sustinut acest topic prin mesaje lor :camicris, daniellied, carmen miron, magiunel, lav-cris, valentina-ianula, consters, cip3118,.Eu ii inteleg si sunt convins ca va urmaresc cu interes, dar in momentul cand pierzi un examen in care pui foarte mult suflet si eforturile sunt pe masura, deziluzia piederii acestuia te fac sa te indepartezi si sa iti piarda dorinta de a te implica mai ales ca urmatorul examen este programat tocmai in octombrie-noiembrie. Sigur ca vor reveni.