Admitere INM august 2011

aaaa..si nici d c cererea d desfacere a casatoriei se sol in prima instanta d tribunal..eu stiam k e d compet judecatoriei..

uite k discutia asta nu am retinut o..ms patrick..

biancaelena84 a scris:

aaaa..si nici d c cererea d desfacere a casatoriei se sol in prima instanta d tribunal..eu stiam k e d compet judecatoriei..

Anularea casatoriei se poate cere la tribunal (pt ca tine de materia contenciosului administrativ).
Desfacerea casatoriei se cere la judecatorie.

biancaelena84 a scris:

hello..puteti sa ma helpuiti si p mine? :p ma uit p grilele d la proc civ si nu inteleg d c subiectul probei e judecatorul.. :(

Eu cred ca aceea e o intrebare pur teoretica, care pleaca de la definitia in sens larg a probei.

Proba= actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui anumit raport juridic.
ac actiune apartine judecatorului, el e cel care stabileste existenta sau inexist r.j.

biancaelena84 a scris:

hello..puteti sa ma helpuiti si p mine? :p ma uit p grilele d la proc civ si nu inteleg d c subiectul probei e judecatorul.. :(

In doctrina s-a opinat urmatoarele :
Subiectul probei este judecătorul, întrucât probele se administrează în proces pentru a-l convinge pe acesta de existenţa sau inexistenţa raportului juridic dedus judecăţii .
Ele, probele, „lucrează asupra facultăţilor de percepţie şi raţionament ale judecătorului” . Orice raţionament judiciar începe prin stabilirea faptelor. Judecătorul constată că există anumite fapte în baza unor probe, de fapt el îşi reprezintă faptele în raport de cultura sa juridică, filozofică etc., apoi va căuta „să probeze faptele pe care le consideră a priori ca pertinente”, în baza unei calificări juridice intuitive .
Aşadar, judecătorul nu se rezumă la a aplica o normă juridică unei situaţii de fapt, pentru a pronunţa o hotărâre. Mai întâi el îşi reprezintă faptele şi doar acestei reprezentări aplică legea. Însă, pentru a avea o reprezentare cât mai clară şi pentru a pronunţa o hotărâre temeinică, în acord cu realitatea, el trebuie să se bazeze pe o informare veridică, complexă, capabilă să scoată la iveală aspectele esenţiale ale cauzei şi să creeze convingeri ferme în legătură cu starea de fapt . De aceea, materialul probator trebuie să arunce lumină asupra tuturor laturilor problemei cercetate, iar în acest sens un rol esenţial revine şi părţilor.
Prin urmare, „De his quae non sunt et quae non aparent idem est judicium” (Tot ce nu este dovedit în instanţă este presupus ca inexistent) .