Va aduc si o bucatica de curs care imi intareste incadrarea in omor calificat.
Omorul deosebit de grav - prin cruzimi:
Este una dintre circumstanţele omorului deosebit de grav, întâlnită în practica judiciară mai des, din păcate, decât alte circumstanţe agravante ale omuciderii.
Cu toate că înţelesul termenului de cruzimi nu este determinat de lege, atât din lucrările de specialitate, cât şi din soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti se desprinde o semnificaţie care a întrunit consensul general. Astfel, Dicţionarul juridic penal defineşte cruzimile ca o „manifestare de ferocitate în comiterea unei infracţiuni de natură să provoace suferinţe chinuitoare, prelungite, victimei”1; tot astfel, în dicţionarul limbii române, înţelesul cuvântului „crud” este identic cu cel juridic: „care se desfată la suferinţele altuia”2 sau „atitudine, faptă crudă, ferocitate, barbarie”3.
În practica judiciară, s-a considerat că omorul este săvârşit prin cruzimi, atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta, folosind metode cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, realizând astfel, alături de rezultatul constând în suprimarea vieţii victimei şi un al doilea rezultat, constând în chinuirea ei fizică sau morală. Au fost socotite ca întrunind elementele omorului deosebit de grav săvârşit prin cruzime: stropirea victimei cu benzină, după care i s-a dat foc4; biciuirea victimei cu sârmă împletită; aplicarea de multiple lovituri cu un corp tăios şi un timp îndelungat, astfel încât să se provoace suferinţe prelungite5; aplicarea de lovituri care zdrobesc globii oculari ai victimei6.
Dacă acţiunea de ucidere se realizează prin actele convergente ale mai multor făptuitori, actele acestora nu se fracţionează în raport de fiecare făptuitor, ci se iau în considerare în ansamblu. Astfel, trei inculpaţi care au aplicat victimei, fiecare, lovituri repetate cu diferite obiecte, cu picioarele şi pumnii, cauzându-i multiple leziuni, fracturi şi suferinţe prelungite, au fost condamnaţi pentru infracţiunea de omor săvârşit prin cruzimi7.
În cazul actelor de violenţă repetate, trebuie să se facă distincţie între situaţiile în care aceste acte au semnificaţia de a chinui victima şi de a-i prelungi suferinţele în mod inutil, faţă de situaţiile în care repetarea loviturilor nu exprimă, prin specificul şi obiectul folosit, decât modalitatea de a realiza uciderea. În acest din urmă caz, nu se face aplicarea agravantei. Astfel, inculpatul a aplicat victimei, cu un polonic, mai multe lovituri în regiunea capului, cauzându-i o fractură de boltă la baza craniului şi hemoragie meningo-ventriculară, care au dus la deces; de asemenea, a lovit victima şi cu picioarele. Toate acestea s-au desfăşurat într-un interval scurt, din materialitatea faptelor rezultând că inculpatul a urmărit să suprime viaţa victimei şi nu să-i cauzeze suferinţe şi chinuri prelungite în timp. În aceste condiţii, agravanta menţionată nu este aplicabilă8.
Actele de cruzime comise de făptuitor cu prilejul omorului provoacă implicit şi un sentiment de oroare celor din jur, ori de groază însoţită de o puternică reprobare a josniciei şi a lipsei de omenie a infractorului. Astfel, aplicarea de lovituri repetate cu toporul şi decapitarea victimei, când nu mai reacţionează fizic, provoacă oroare şi dezgust şi se încadrează în norma de incriminare a omorului săvârşit prin cruzimi9.
Nu interesează dacă cruzimile au dus, prin ele însele, la moartea victimei sau dacă făptuitorul le-a folosit numai pentru a o chinui înainte de a o ucide10. Există agravanta pe care o analizăm chiar dacă agresorul supune la chinuri victima, fără a urmări să o ucidă în acest mod, dar care acceptă şi posibilitatea acestor consecinţe. Ne sprijinim această opinie pe unele soluţii din practica judiciară, în care s-a reţinut că există infracţiunea de omor deosebit de grav şi nu infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, atunci când făptuitorul a aplicat victimei, care, în cele din urmă a decedat – cu deosebită intensitate, numeroase lovituri cu o curea peste tot corpul, lovituri care i-au provocat multiple echimoze, cuprinzând mai mult din jumătatea corpului, plăgi contuze,fracturi ale coastelor11.
Cu privire la înţelesul noţiunii de cruzime, în literatura juridică s-a evidenţiat necesitatea de a nu se asimila actelor de cruzime suferinţele inerente provocate în majoritatea cazurilor de omucidere, atunci când se folosesc asemenea mijloace ca: topor, otravă, glonţ12, putând avea caracterul unor acte de cruzime numai acelea care depăşesc limita celor de mai sus, indiferent de ecoul faptei în rândul cetăţenilor.
1- G. Antoniu, C. Bulai, G. Chivulescu, op. cit., p. 84.
2- L. ªeineanu, Dicţionarul universal al limbii române, Ed. Scrisul Românesc, Bucureşti, 1992,
p. 180.
3- Dicţionarul limbii române, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975, p. 195.
4- Trib. Suprem, secţ. pen., decizia nr. 164/1989, în RRD. nr. 10/1989, p. 60.
5- Trib. Suprem, secţ. pen., decizia nr. 1306/1988, în RRD nr. 9/1989, p. 60.
6- Trib. Suprem, secţ. pen., decizia nr. 1447/1980, în C.D., 1980, p. 286.
7- C.S.J., secţ. pen., decizia nr. 321/1998, în Dreptul nr. 7/1999, p. 48.
8- Trib. Suprem, secţ. pen., decizia nr. 2650/1982, în R.3, p. 212.
9- Trib. Suprem, în comp. prev. de art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea pentru organizarea judecătorească, decizia nr. 9/1970, în C.D., 1970, p. 334.
10- C.S.J., secţ. pen., decizia nr. 201/2000, în Dreptul nr. 8/2000, p. 51.
11- Trib. Suprem, secţ. pen., decizia nr. 26/1975, în C.D., 1975, p. 342.
12- G. Antoniu, C. Bulai şi colab., op. cit., vol. I, p. 92; V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice [...], vol. III, op. cit., p. 197.