Kitsch

Distinsul maestru Gazdovici are dreptate pentru ca unii dintre noi "patrunsi" de un anume "patriotism" , inteles numai de ei , transforma kitsch-ul in imitatie si daca este sa ne luam macar dupa ce scrie prin dictionare , cam nu sunt acelasi lucru.
Kittsc-ul , nu reprezinta numai imitatie , ci si ceva prost sau de prost gust
Relativ la "perindajele" noastre prin lume si prin viata , desi unii fac apel la limba romana sau la tot ce este romanesc , cand mai gasesc niste "urme de nationalism" , ramase prin launtrul lor , ei insisi se pare ca uita exprimarea in limba lor materna.
In rest , sa auzim de bine si de cat mai putin kitsch-uri.

N.B.
Pentru lamurirea distinsei doamne:

In cartea "Psihologia kitschului" (Editura Meridiane,1980), Abraham Moles detaliaza: "Cuvantul 'kitsch' a aparut la Munchen, in 1860; 'kitschen' inseamna a face ceva de mantuiala, iar 'verkitschen' inseamna a degrada, a poci, a maslui, asadar, a vinde cuiva altceva in locul lucrului cerut de el".

Din Dictionarul de estetica generala aflam si definitia corecta a kitschului: "Kitsch, cuvant german intraductibil, utilizat pentru a desemna arta de prost gust. Kitschul semnifica arta-surogat si se refera la un univers uman lipsit de profunzime".

Pana si eu sunt uimita de concluzia la care am ajuns gandindu-ma la tema aceasta : pe mine personal nu ma deranjeaza kitsch-ul , mai bine zis nu-l mai percep(...dar l-am perceput vreodata ?) .

De fapt nici nu stiu daca pot atribui cuvantul "kitsch" exclusiv asupra lucrurilor care tin de arta .Pot sa spun ca am fost in situatia in care un spectacol de balet de mare succes ,arhicunoscut , a fost atat de prost dansat incat numai arta nu o pot numi , dar nici kitsh pentru ca , la baza , e totusi arta .Adica erau indeplinite toate premisele : era scena, regizor, muzica, coregrafie , solisti ... era totul complet , mai putin inspiratia din acea seara .As spune ca a fost o imitatie a ceea ce ar fi trebuit sa fie , dar nu era totusi o imitatie , pentru ca acei solisti atat puteau ei sa faca in acel moment .Si mai sunt exemple de acest fel, dar e suficient acesta ca sa exprim ce am avut in minte .

Exista niste posete cu litere pe ele , pentru care orice femeie ar da orice sa le aiba .Mie imi par kitsh.

Exista niste bijuterii colorate , zdranganele as zice, care arata oribil, dar mie imi plac . Daca ar fi sa aleg intre un medalion cu diamant si zdranganelele acelea, categoric intr-o zi insorita si cu buna dispozitie , as alege zdranganelele.

Muzica : exista muzica buna si muzica proasta . Muzica proasta este acea muzica ce nu are armonie . Armonie asa cum inteleg eu termenul , intr-o anumita stare si dispozitie . Uneori, Paganini imi suna ca o culme a armoniei ; alteori este zgomot ... si atat .
Intre o muzica cu vorbe dar bine cantata, si o muzica cu partitura dar cantata prost, o aleg pe prima , desi aceea ar putea fi definita drept kitsh iar cea de a doua ,arta .

Nu stiu sa definesc termenul, nu pot spune categoric : da, aleg arta intotdeauna si detest kitschul .Cred ca mai degraba atat de mult m-am obisnuit cu amestecul de calitate/lipsa calitate incat nu mai pot face o distinctie clara .

Pana si la mancare pot spune ca se manifesta imitatia : imi doresc o dulceata de nuci verzi , buna, cum stiu eu ca ar trebui sa fie , dar ... nu gasesc decat kitsch de dulceata ...la ciocolata , la fel, cafea ...si lista e lungaaaaa

Insa cel mai pagubos mod de manisfestare a fenomenului este, dupa parerea mea, gandirea kitsch . Adica acele personaje de care ne lovim zilnic si care "imita" ca gandesc . Au si ei toate elementele : privirea pierduta, ca si cum ar urmari o logica din mintea lor, au gestica ganditorului, au intreg managementul anexa unui ganditor , dar in realitate imita ... si ce este periculos, ca au decizia .
Decizia kitsh este o paguba, pentru ca rezolva o problema , creand altele ...
Asta chiar ma deranjeaza dar ...nu am resurse sa pot combate .

Seara buna si ma bucur sa va revad dupa mica vacanta !
:kissing:

Buna seara,

Pentru inlocuitorul de proasta calitate, termenul important tot din germana este ersatz, diferenta kitsch-ersatz cred ca e data de ponderea pe care exprimarea artistica o are in produsul final. Asadar, un element in definitia kitsch-ului este ca trebuie sa priveasca o forma de arta sau macar filosofia.
Astfel, cafeaua solubila este ersatz pentru ca e doar un inlocuitor mai prost al cafelei iar un tablou cu pastoritze imbracate cu rochite albe si pieptare albastre zburdand intr-o poiana in care pasc oi pictural-dolofane printre ciuperci mortal de aratoase (ciupercile alea rosii cu bulinute albe din tablouri sunt amanita muscaria si sunt toxice si halucinogene) este kitsch pentru ca nu tinde sa inlocuiasca ceva ci incearca sa fie o forma de exprimare artistica.

Da,gandesc notiunea de kitsch cu sensul de "inlocuitor " a ceva original , valoros si nu inteleg termenul raportandu-ma la definitia strict legata de arta/artistic ci in general .

De aici si dificultatea de a mai deosebi originalul de copie .Daca dintr-o intamplare , cineva nu a avut acces la original, in mod sigur va considera ca fiind original ceea ce a intalnit ca fiind original si era de fapt o copie .
Iar abia o copie a copiei ii va parea un kitsch , probabil... si tot asa ...

Iar daca ma uit in jur si vad ca suntem intr-o mare de surogate , din orice domeniu , zic ca totusi , generatia noastra a fost privilegiata ca a mai apucat cateva "originale "...

Si iar zic, n-am in vedere neaparat lucrurile accesibile elitei, ci cele normale, de zi cu zi ....

Kitschul are legatura cu educatia, cultura si conditia sociala. Kitschul nu are legatura cu gusturile si, in secolul XXI, nu mai are cum sa aiba legatura cu nivelul studiilor (si, evident, nici cu opiniile noastre despre ceea ce este sau nu kitschul). Dupa trei pagini de mesaje simt nevoia sa-i citez pe cei care au scris despre kitsch. :)

Istorie si nu numai:

Termenul “kitsch”, intrat in vocabularul estetic in al 3-lea deceniu al secolului nostru, iar in circulatia curenta dupa al doilea razboi mondial, are o ampla sfera semantica. Georg Lukacs releva, in Estetica sa, “variabilitatea infinit concreta a kitschului”, care poate fi “vulgar sau rafinat, <<sanatos>> sau decadent, bun sau prost din punct de vedere formal, realizat cu talent sau fara talent” etc. Alti cercetatori ai fenomenului, dintre care as aminti, alaturi de Hermann Istvan, pe Gilo Dorfles cu Il Kitsch (1968), pe Abraham Moles cu Psihologia kitschului (tradusa la noi in 1980) si pe compatriotul nostru Gavril Mate cu volumul intitulat Universul kitschului (1985), largesc si mai mult sfera notiunii. Se vorbeste astfel despre kitsch ca mentalitate, conceptie si stare de spirit, despre omul-kitsch ca purtator al acestora, despre un univers al obiectelor kitsch, despre o arta kitsch s.a.m.d. Exista o etica kitsch, caracterizata prin refuzul autenticitatii, prin triumful aparentei asupra esentei, exista kitsch in sfera comportamentelor, exista kitsch in viata cotidiana, manifestat prin frenezia acumularii, aglomerarea obiectelor, inadecvarea si mediocritatea lor. Sub raport istoric, prima epoca de afirmare a kitschului corespunde perioadei dintre 1870 si 1914, cu iluziile ei de stabilitate sociala si cu accesul paturii mijlocii la un anumit nivel de prosperitate si confort. Dupa opinia lui Abraham Moles, kitschul s-ar intalni in toate culturile care implica instinctul de proprietate, “dar el se asociaza in special cu triumful clasei medii”. In secolul nostru, fenomenul va imbraca noi aspecte si semnificatii, dezvoltindu-se totodata considerabil.

Omul-kitsch:

Numitorul comun al tuturor infatisarilor kitschului il reprezinta tendinta de uniformizare sau, cu alt termen, entropia sociala. Notiunea fizica de entropie, aplicabila sistemelor naturale inchise, exprima tendinta omogenizarii componentelor prin anularea spontana a diferentelor de temperatura. In sfera sociala, entropia devine sinonima cu uniformizarea indivizilor, stergerea deosebirilor, instalarea banalitatii si mediocritatii colective. In contrast cu alte definitii, care invoca prezenta anumitor trasaturi distinctive, definitia omului-kitsch se construieste ca un inventar de absente: lipsa de personalitate, lipsa de relief, lipsa de consecventa, lipsa de caracter. Pe acest teren al vacuitatii se dezvolta intens receptivitatea la locuri comune, colportarea asidua a cliseelor, imobilismul cerebral. “Omului-kitsch - remarca Herman Istvan - nu-i place sa i se submineze parerile, gandurile, inchipuirile. Dimpotriva, ii place ca ele sa-i fie intarite, sa i se confirme neincetat ca numai cunostintele sale sunt valabile, ca gandirea sa este cea justa, ca ideile sale sunt cele adevarate. Tot ce vine in contrazicere cu ele este considerat minciuna, in schimb ceea ce le confirma este, fireste, purul adevar.“ Potrivit aceluiasi autor, gindirea omului-kitsch asculta de principiul logicii reductive, care limiteaza totul la relatia cauza-efect si esueaza in tautologie. Caracteristic e totodata un fenomen al dedublarii, in cadrul caruia insul marginit si obscur ajunge a se crede o personalitate, se transpune imaginar intr-un rol si incearca sa se comporte in consecinta. Privirea lui se indreapta constant spre categoriile sociale superioare, a caror existenta il fascineaza, mobilizandu-i resursele mimetice. Optimismul lui e cladit pe iluzii, idealul lui este ca o forta din afara sa-l ia sub ocrotire si sa scape de griji, slaba priza la realitate se asociaza cu gesturi de evaziune, situate ele insesi la un nivel precar si derizoriu.

Arta kitsch:

In calitate de consumator de arta, tipul uman pe care l-am descris determina aparitia artei kitsch. Ea ii satisface nevoile spirituale si contribuie, direct si activ, la “reproductia largita” a fenomenului. Pecetea kitschului, observa A. Moles, se poate intalni pretutindeni: “in artele vizuale, in muzica, in literatura, in sfera obiectelor, in pictura, cu o marcata preeminenta in artele intermediare: arta decorativa, mobilier, bibelouri”. Notele specifice ale artei kitsch sint aceleasi ca ale omului-kitsch: lipsa de autenticitate, lipsa de adevar, mediocritate camuflata, pretentii si afectare. Este o arta care “nu pune probleme” si asigura receptorului un confort spiritual maxim, confundat de el cu placerea estetica. Este o arta care extinde ilicit criteriile frumosului natural, cultivind reproducerea netransfigurata, idealizarea factice, confectia lipsita de orizont. Toate acestea se conjuga indisolubil cu epigonismul si stereotipia, cu aglomerarea efectelor facile si cu o masiva doza de vulgaritate. “Cind burghezul care-si merita pe deplin epitetul - noteaza Lucian Blaga - vrea sa-si manifeste cu orice chip dragostea de arta, el va deveni un colectionar de nuduri si de apusuri de soare; de nuduri care satisfac in chip direct ochiul sexului si de apusuri solare care satisfac retina ca atare, sau sexul ochiului, daca mi se ingaduie expresia.” (Arta si valoare) In anumite arte, cum ar fi, de pilda, sculptura si arhitectura, lipsa de autenticitate a kitschului se rasfringe si in sfera materialelor: lemnul vopsit imita marmura, ghipsul colorat inlocuieste bronzul, plasticul suplineste lemnul etc. Sa nu uitam in fine, ca o trasatura eminenta a ambiantei kitsch, marea abundenta a bibelourilor de tot felul, suveniruri de la Paris, Targu-Mures sau Caciulata si diverse alte obiecte “dragute”, intre care nelipsitele si utilele presse-papier-uri, capabile sa conserve in efigie, in eventualitatea unei distrugeri neprevazute, majoritatea monumentelor de pe glob: piramidele Egiptului si acelea ale Mexicului, Capitoliul din Roma si acela din Washington, Turnul Eiffel si Turnul Spasski, Columna lui Traian si Coloana lui Brancusi…

-Stefan Cazimir - I. L. Caragiale fata cu kitschul, Editura CARTEA ROMANEASCA, 1988, pag. 9-12