Buna ziua!
Se poate face o declaratie de renuntare la mostenire atat timp cat parintii mei sunt in viata?
Mama mea urmeaza sa mosteneasca o casa in valoare de peste 100000 euro si vreau ca aceasta sa ii ramana fratelui meu.
Eu voi primi de la frate un teren de 10000 euro si pentru acest gest vreau sa renunt la mostenire.
Multumesc!
raluk0207
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Nu o sa autentifice niciun notar si nici un avocat asa ceva.
Si presupunand prin absurd ca ati gasi unul, declaratia fiind nula nu are niciun efect juridic. E ....maculatura.
Deci excludeti o astfel de declaratie, fiindca nu se poate.
Art. 956 Cod civil
Actele juridice asupra moştenirii nedeschise
"Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii."
Nu se poate da absolut niciun fel de declarație asupra bunurilor părinților (ca nu veti ataca, ca veti renunta, ca veti drege) atat timp cat ei trăiesc.
"Atacarea" unul act de înstrăinare înseamnă să vă pretindeti rezerva succesorala.
Asta înseamnă că și dacă "atacati" tot trebuie să așteptați decesul părinților.
Chiar e nevoie sa repetam de atatea ori?
Poate discutati cu parintii sa ii vanda fratelui casa, iar dvs sa consimtiti la instrainare, pentru a nu fi considerata donatie:
Art Art. 1.091 alin. (4) C. civL
Prezumția operează numai în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor ai defunctului, dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare.
romascanu
Moderator 3din 3 utilizatori consideră acest răspuns util
Vă atest eu declarația. Cu o condiție. Să-mi dovediți că ați negociat cu tanti cu coasa și v-a garantat cine va face primul check-in-ul pe lumea ailaltă. Ca să știu pe cine trec ca fiind moștenitorul cui, mai exact. Fiindcă vocația la moștenire depinde de ordinea ...plecărilor. (Moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă).
Cam ... abruptă explicația. Dar rezultă cu prisosință, cred eu, rațiunea pentru care legea sancționează cu nulitatea absolută actele asupra unei moșteniri nedeschise (adică - mai pe românește - asupra moștenirii unei persoane care nu a murit încă).
Apropo, expresia „urmează să...” îmi sugerează că nici măcar persoana de la care mama urmează să moștenească nu-i chiar atât de decedată pe cât ar trebui să fie...
Ar fi preferabil să discutați cu un avocat. Ca să „priceapă” și el de ce vă simțiți așa de (supra)îndatorat pentru gestul de „a vinde”