În cazul în care autoritățile descoperă că, atunci când s-a stabilit acordarea ajutorului pentru plata facturilor la energie, beneficiarul nu îndeplinea condițiile necesare pentru a-l primi, cardul de energie se va anula, iar plățile către acesta se vor sista, potrivit unei ordonanțe prin care au fost aduse recent mai multe schimbări în legătură cu ajutorul pentru energie. Totuși, banii deja plătiți de beneficiarul cardului vor fi suportați de la bugetul de stat și nu vor trebui returnați. Citește articolul
Mecanismul compensării a fost extins recent prin lege pentru a permite contribuabililor să compenseze sumele pe care le au de încasat de la autoritățile fiscale locale (restituiri obținute în instanță) cu sumele pe care le au de plătit la autoritățile fiscale centrale. Deși modificarea a fost dată, de principiu, pentru a ajuta contribuabilii, specialiștii și Guvernul atrag atenția că principalii „câștigători” ai măsurii sunt, de fapt, autoritățile locale, care pot încurca activitatea persoanelor fizice și juridice, dar și a Fiscului. Citește articolul
Modul în care cei interesați pot deveni prosumatori, adică cei ce produc energie electrică din surse regenerabile pentru propriul consum și care pot livra în rețea surplusul, inclusiv pașii ce trebuie parcurși, e detaliat într-un ghid publicat joi de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energie (ANRE). Citește articolul
Schema de stat pentru plafonarea prețurilor pentru energia electrică este programată să se aplice până în martie 2025, însă, după cum s-a văzut în lunile recente, lucrurile se pot schimba destul de brusc prin lege sau ordonanță. În aceste condiții, companiile care vor să evite să stea la mâna autorităților sau cele care vor să se pregătească pentru expirarea schemei pot lua în calcul așa-zisele contracte de tip „power purchase agreement” pentru a ține costurile sub control pe termen lung, potrivit specialiștilor. Citește articolul
La doar câteva luni de la cele mai recente ajustări ale schemei de sprijin prin care se mențin reduse facturile de energie pentru companii, Parlamentul vine cu noi modificări privind plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Măsurile sunt într-o lege oficializată marți. Citește articolul
Cei ce vor dori să schimbe furnizorul de energie electrică sau gaze naturale vor trebui să aștepte pentru asta mai puțin decât până acum, și vor putea verifica online, în orice moment, ce se-ntâmplă cu cererea lor sau în ce stadiu este acest proces. Pentru asta, autoritățile lucrează la implementarea unui proiect de simplificare a procedurilor administrative pentru schimbarea furnizorilor de electricitate și gaze, prin realizarea unei platforme informatice ce conține datele tuturor clienților și furnizorilor din țara noastră. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a stabilit astă-iarnă regulile de funcționare pentru platformă, acestea intrând în vigoare în 10 octombrie 2022. După cum a anunțat ANRE în această dimineață, platforma online este gata, dar nu poate fi încă folosită de către consumatorii finali, deoarece se află în perioda de testare. Citește articolul
Începând din septembrie 2022, schema de sprijin a Guvernului prin care firmele beneficiază de facturi reduse la energia electrică se aplică numai la cererea expresă a acestora. Astfel, solicitările trebuie depuse la furnizori până sâmbătă, altfel firmele vor ieși din schema de sprijin. Solicitările pot fi depuse și ulterior termenului amintit, dar asta înseamnă reducerea perioadei în care se aplică sprijinul de stat. Citește articolul
Schema de sprijin prin care Guvernul menține reduse facturile de energie pentru companii (energie electrică și gaze naturale) a fost prelungită prin OUG cu cinci luni, fiind valabilă până în august 2023. Totuși, măsura acoperă, începând din septembrie 2022, numai 85% din consumul de energie electrică, iar firmele pot continua să beneficieze de facilitate numai dacă depun o cerere la furnizor. Citește articolul
Cadrul legal al schemei ce stabilește tarife reduse la gaze și electricitate atât pentru clienții casnici, cât și cei noncasnici a suferit modificări importante, potrivit unei ordonanțe publicate aseară în Monitorul oficial. Printre altele, ordonanța stabilește prelungirea perioadei de aplicare a schemei până la sfârșitul verii 2023 și reducerea plafonului până la care se acordă compensări pentru energia electrică. Citește articolul
Alături de clienții casnici, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II), întreprinderile familiale (IF) și autoritățile publice ce acoperă, în primă fază, costurile cu branșarea la rețeaua de energie electrică își vor putea recupera banii de la operatorul de distribuție în cel mult cinci ani. Măsura apare într-o lege ce se aplică din această săptămână. Citește articolul