În contextul în care parlamentarii au venit cu o lege complet nouă pentru relația dintre persoanele fizice și juridice și Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), aceștia au prevăzut o serie întreagă de modificări și la Legea societăților, care se aplică efectiv din 26 noiembrie 2022. Citește articolul
Anul trecut, la Parlament a fost înregistrată o propunere ce viza modificarea Legii societăților, în sensul introducerii unor noi reguli privind adoptarea hotărârilor în firme, dar și a posibilității de a organiza adunările asociaților online. Documentul a fost respins de ambele Camere parlamentare, astfel că marți și-a terminat parcursul legislativ. Citește articolul
Firmele care timp de doi vor fi considerate neperformante prin prisma activului net vor fi dizolvate la solicitarea Fiscului. Potrivit unui proiect de ordonanță, aflat în lucru la Finanțe, care modifică Legea societăților, Fiscul va iniția procedurile de dizolvare pentru toate firmele la care, timp de doi ani consecutiv, activul net nu atinge valoarea minimă legală (deci acolo unde activul net s-a diminuat la mai mult de jumătate din capitalul social). Ideea nu este nouă, ANAF avea dreptul să facă acest lucru și până acum, nouă este doar reglementarea mai clară modului în care se va proceda pentru a dizolva companiile aflate în această situație. Citește articolul
Companiile al căror activ net s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social vor fi obligate să își majoreze capitalul social prin conversia în acțiuni sau părți sociale a datoriilor față de acționari/asociați, potrivit unui proiect de ordonanță, publicat de Ministerul Finanțelor, care readuce în spațiul public o măsură similară, propusă în luna ianuarie de același minister, care nu a mai ajuns, însă, să se aplice. Firmele care nu își vor majora capitalul urmează să fie amendate cu sume calculate procentual – de la 5% la 10% din valoarea datoriilor care ar fi trebuit convertite în acțiuni sau părți sociale, dar nu mai puțin de 5.000 de lei. Citește articolul
După un 2018 incredibil de efervescent în privința modificărilor fiscale, când mediul de afaceri a fost nevoit să implementeze aproape 250 de astfel de noutăți, fără să mai punem la socoteală și actualizările la celelalte acte normative cu impact în viața companiilor, urmează un 2019 la fel de aglomerat din punct de vedere al reglementărilor legislative care vizează afacerile. Prezent la o conferință de fiscalitate, Doru Dudaș, unul dintre directorii de legislație din Ministerul de Finanțe a prezentat un plan amplu de modificări pentru companii, ce vor fi făcute, în trei etape, începând din „viitorul apropiat”. Citește articolul
Un proiect de OG prin care ar urma să fie modificate zeci de articole din codurile fiscale și din Legea societăților (îl puteți descărca de la finalul acestui articol) a fost făcut public de mai multe redacții de presă, printre care și a noastră, fără să fi fost asumat încă public de Executiv. Documentul conține peste 60 de pagini cu zeci modificări fiscale și juridice, iar majoritatea prevederilor ar urma să intre în vigoare în trei zile de la momentul în care ordonanța va fi publicată în Monitorul Oficial, dar există și câteva noutăți care urmează să se aplice din 2020. Citește articolul
Legea societăților, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală vor dispărea ca acte normative de sine stătătoare, așa cum reiese din programul de guvernare al Executivului condus de Viorica Dăncilă. Prevederile acestor trei acte normative, precum și dispozițiile altor documente, ar urma să fie preluate într-un Cod economic al României, aflat în lucru la Guvern. Bine de știut este că introducerea Codului economic al României se afla și în agenda fostului Guvern Grindeanu și a fostului Guvern Tudose. Citește articolul
În anul care se încheie, au fost aduse numeroase modificări cadrului legal care guvernează activitatea firmelor. Printre cele mai importante noutăţi care vizează societăţile regăsim eliminarea obligaţiei de a ştampila documentele, limitarea plăţilor şi încasărilor în numerar, noile reguli privind înregistrarea în scopuri de TVA şi eliminarea taxei de timbru pentru documentele emise de Fisc. Nu trebuie să uităm nici de amenzile aplicabile persoanelor juridice sau de modificările operate la Legea societăţilor. Citește articolul
Masinile parcate neregulamentar nu mai pot fi momentan ridicate, parintii au dreptul anual la o zi libera pentru a-si duce copiii la doctor, legea business angels pentru cei care investesc in IMM-uri a intrat in vigoare, reguli noi sunt impuse firmelor conform modificarilor la legea societatilor, iar Presedintele Klaus Iohannis a retrimis in Parlament noul Cod fiscal, in vederea reexaminarii. Aflati mai multe informatii despre aceste subiecte, dar si despre alte teme la fel de importante tratate in aceasta saptamana de AvocatNet.ro, din urmatorul material. Citește articolul
Parlamentarii au facut mai multe modificari la Legea societatilor prin intermediul unui act normativ care se aplica de astazi. In principal, noutatile carora firmele trebuie sa le acorde o atentie sporita sunt legate de dizolvare si lichidare. Citește articolul