Una dintre măsurile luate odată cu apariția unei noi etape de relaxare a restricțiilor impuse din cauza epidemiei de coronavirus din țara noastră este posibilitatea redeschiderii creșelor, grădinițelor și a afterschool-urilor, dar doar în condițiile în care se respectă o serie de reguli absolut necesare în încercarea de a proteja copiii de infectarea cu virusul SARS-CoV-2. Citește articolul
Executivul a introdus două noi situații în care se acordă ajutorul de deces, se arată într-o ordonanță de urgență a Guvernului, publicată vineri în Monitorul Oficial. Este vorba despre cei care decedează în timpul concediului pentru creșterea copilului, cu condiția ca aceștia să fi fost asigurați, sau despre decesul unui membru de familie al persoanelor menționate anterior. Citește articolul
Astăzi este ultima zi în care părinții mai pot cere libere plătite de la angajator ca să stea cu copiii acasă, în contextul în care școlile sunt închise din cauza epidemiei de coronavirus. Aceste zile libere se acordă numai pe perioada cursurilor școlare, nu și în vacanțe, așa că de săptămâna viitoare părinții vor trebui să caute alte variante, dacă n-au cu cine lăsa copiii acasă. Citește articolul
Mai multe persoane defavorizate ar putea primi produse alimentare și de igienă din partea statului, mai ales acum când aceste nevoi devin mai pregnante, în contextul epidemiei de coronavirus, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică la Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Citește articolul
Părinții copiilor cu dizabilități și cei adoptivi care, la data instituirii stării de urgență, aveau dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copiilor beneficiază de aceste ajutoare pe toată perioada stării de urgență, se arată într-o ordonanță de urgență a Guvernului, publicată marți în Monitorul Oficial. Citește articolul
Legislația momentului permite părinților care nu au cu cine să lase copiii în perioadele în care, din varii motive, cursurile școlare sunt suspendate să ceară angajatorilor zile libere plătite pentru supravegherea acestora. Anumite categorii de angajați, precum cei din armată, poliție sau spitale, nu pot beneficia de timp liber în aceste zile, dar primesc o compensație în bani pentru asta. Totuși, legislația în vigoare nu stabilește clar, în cazul liberelor primite pentru supravegherea copiilor, dacă familiile monoparentale pot beneficia de această compensație materială, astfel că sunt instituții care nu o acordă. Citește articolul
Anul școlar și universitar 2019-2020 va fi încheiat în condiții deosebite, dar va fi încheiat, este precizat într-un comunicat de presă de marți al Ministerului Educației. Concret, Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor ține în luna iulie, fără a lua în calcul materia din semestrul al doilea, printre altele. Totodată, înscrierile pentru grădiniță și clasa pregătitoare vor fi amânate. Citește articolul
Părinții vor putea cere bani de la stat pentru serviciile unei bone pentru copiii care încă n-au împlinit șase ani, vârsta la care trebuie dați la școală, însă numai dacă aceștia nu sunt deja la creșă sau la grădiniță, conform unui act normativ apărut miercuri în Monitorul Oficial. Totuși, noua facilitate se va aplica abia peste două luni și numai dacă autoritățile locale pregătesc bani în acest sens. Citește articolul
Luna aceasta, pentru indemnizațiile aferente lunii martie pentru liberele plătite ale părinților se pot începe formalitățile de decontare de la stat, însă numai după ce agajatorul face dovada că a plătit banii către angajații săi și taxele către statul român. Angajatorii vor putea recupera numai banii plătiți părinților (indemnizațiile nete), pentru că firma suportă din bani proprii plata taxelor aferente. Citește articolul
Dacă un părinte cere zile libere plătite ca să stea acasă cu copilul din cauza închiderii temporare a școlilor, celălalt părinte nu poate beneficia de concediu de odihnă în același timp. Noua lege care le permite părinților să nu mai meargă la serviciu dacă se suspendă cursurile școlare prevede că numai unul dintre părinți poate beneficia de zile libere plătite și că niciunul dintre cei doi părinți nu trebuie să se afle în concediu de odihnă. Citește articolul