Atât activitatea de intermediere imobiliară, cât și modul în care este organizată profesia de intermediar imobiliar, respectiv agent sau agenție imobiliară, vor fi reglementate, pe viitor, printr-o lege dedicată, potrivit unui proiect legislativ aflat de joi în dezbaterea senatorilor. Printre altele, acum se stabilește că agenții imobiliari vor fi trebui să încheie, în mod obligatoriu, un contract scris cu orice client și totodată și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ori procedura pe care trebuie s-o urmeze cei ce vor să se autorizeze ca intermediari imobiliari. Citește articolul
Notarii au obligația, potrivit unei prevederi recent introduse în Codul Fiscal, să declare semestrial autorității fiscale teritoriale toate tranzacțiile de proprietăți imobiliare, chiar și pe cele sub pragul impozabil de 450.000 de lei, efectuate de persoanele fizice din patrimoniul personal. În acest fel, autoritățile fiscale vor avea instrumentele necesare pentru a verifica tranzacțiile și a le recalifica în activități independente, acolo unde situația o impune. Ceea ce se va traduce prin impozite mai mari plătite de cei în culpă, la care se vor adăuga dobânzi și penalități de întârziere. Cine sunt principalii vizați? Citește articolul
Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) a publicat marți un ghid ce conține indicii și tipologii utilizate pentru a evalua riscul de spălare a banilor în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Citește articolul
Notarii vor trebui să transmită, prin formularul fiscal 208, și informații ce țin de tranzacțiile cu proprietăți imobiliare din patrimoniul personal care sunt scutite de impozitul pe venit, reiese dintr-o ordonanță oficializată aseară. Prin această informare, care va ajunge la Fisc, se urmărește, în fapt, impozitarea corectă a acestor tranzacții, unde persoanele fizice și cele autorizate nu plătesc așa cum ar trebui impozitul pe veniturile din activități independente. Citește articolul
Cei care vor să cumpere o casă au dreptul să intre în posesia tuturor documentelor privind proiectarea, execuția și recepția, iar dezvoltatorul este obligat, potrivit legii, să le pună cumpărătorilor la dispoziție aceste acte care fac parte, de altfel, din cartea tehnică a construcției. Citește articolul
Asociațiile și fundațiile ar fi putut cumpăra spațiile pe care le-au închiriat de la stat, potrivit unui proiect legislativ ce prevedea asta, dar care a fost respins definitiv marți de către Camera Deputaților, în calitate de For decizional în Parlament. În prezent, legislația din domeniu permite vânzarea spațiilor și imobilelor închiriate doar către firme și partide politice, nu și către asociații sau fundații. Citește articolul
Atunci când vine vorba de vânzarea imobilelor, persoanele fizice trebuie să fie foarte atente la intențiile pe care le au când vor să facă aceste tranzacții, spun specialiștii. Există situații la limită, în care linia dintre a fi considerat vânzător ocazional sau a fi considerat vânzător afacerist este destul de greu de tras, iar ceea ce contează, în final, ține de detalii. Citește articolul
Într-o perioadă în care oferta de vânzare de apartamente sau de case este din ce în ce mai largă, cei interesaţi de achiziţia unui imobil trebuie să acorde atenţie sporită atât construcţiei în sine, cât şi contractului pe care urmează să îl semneze. Citește articolul
Fiscul are pârghii prin care poate vedea dacă o persoană a încheiat mai multe tranzacții imobiliare într-o perioadă de timp fără să datoreze statului taxe și impozite ca „afacerist”, iar nu ca simplu cetățean. Prin informațiile care sunt necesare încheierii tranzacțiilor la notar, mai exact, și modul în care sunt ele înregistrate în evidențele autorităților. Citește articolul
Persoanele fizice care înstrăinează bunuri imobile în mod repetat ar putea să intre în vizorul Fiscului cu obligații fiscale suplimentare. Mai exact, din simplul vânzător-persoană fizică, Fiscul să reconsidere situația și să-i pună vânzătorului pe frunte ștampila de „vânzător-afacerist”. Citește articolul