Media Intră în comunitate
avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 7188 soluții astăzi

Anul acesta, avocatnet.ro împlinește 20 de ani și, pentru că ne citești, îți oferim un voucher aniversar pe care îl poți utiliza la serviciile noastre. Descarcă voucherul

Acasă Subiect: noile reguli ue transporturi rutiere
Subiect: noile reguli ue transporturi rutiere
ACCES PREMIUM

Controale rutiere: Dacă se descoperă că s-a umblat la tahograf, vehiculul de transport va fi imobilizat de autorități

Pentru a reflecta modificările apărute, la începutul anului, în legislația privind transporturile rutiere, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a pus vineri în dezbatere un proiect de ordin ce are ca scop modificarea normelor metodologice privind controlul perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale șoferilor profesioniști, dar și modul în care sunt instalate și utilizate tahografele. Astfel, potrivit proiectului de ordin, în cazul în care vor exista bănuieli legate de modificarea sistemului de înregistrare a activității mașinii, aceasta va fi dusă la un atelier autorizat, pentru teste suplimentare, și, în cazul în care se descoperă că s-a umblat la tahograf, plăcuțele de înmatriculare ale mașinii de transport vor fi reținute. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Diurna plătită de transportatorii rutieri internaționali n-ar trebui reîncadrată ca venit salarial. Firmele vor lămuriri oficiale

Simona Voiculescu în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
24 Martie 2021 | 1 | 1053

Ultimele controale desfășurate la firmele de transport s-au terminat cu reîncadrarea la scară largă a diurnelor acordate șoferilor pentru transportul rutier internațional ca venituri de natură salarială. Or, potrivit reprezentanților transportatorilor, practica Fiscului nu ar fi susținută de prevederi legale clare care să le permită acest lucru și, prin urmare, în condițiile economice actuale și ca urmare a presiunii financiare puse pe firmele de transport, cer Finanțelor să tranșeze chestiunea pentru toată lumea. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Anumite obligații ale transportatorilor rutieri, precum reînnoirea licenței comunitare, se amână

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
26 Februarie 2021 | 1 | 612

Uniunea Europeană (UE) a adoptat un Regulament (un act normativ direct aplicabil în statele membre, inclusiv în România) prin care va amâna o serie de obligații periodice care îi vizează pe transportatori (inclusiv pe cei rutieri), din cauza efectelor pandemiei. De principiu, perioada cu care vor fi amânate obligațiile e de zece luni, iar ea se referă la îndatoriri ale firmelor ce țin, printre altele, de verificarea tahografelor sau de reînnoirea licenței comunitare. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Transport rutier 2021: Companiile de transport trebuie să-și adapteze afacerile la noi reguli

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
19 Ianuarie 2021 | 0 | 1078

Anul trecut au apărut mai multe schimbări cu impact asupra transportatorilor rutieri. Iar cele mai multe sunt modificări făcute la nivel european. În condițiile în care s-au schimbat atât reguli ce țin de organizarea propriu-zisă a activității de transport (inclusiv la sediul firmei), cât și reguli ce vizează activitatea șoferilor și a perioadelor de repaus ale acestora, printre altele, merită prezentate modificările importante. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Modificări oficiale la perioadele de odihnă ale șoferilor profesioniști și la folosirea tahografelor

Cadrul legal privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale șoferilor profesioniști a fost modificat, printr-o ordonanță de urgență apărută în ultima zi din 2020. Schimbarea a fost făcută pentru a reflecta în legislația națională anumite reguli apărute, în luna iulie, în legislația europeană. Totodată, vor apărea modificări și la regulile pentru instalarea și utilizarea tahografelor. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Noile reguli europene pentru transportatorii rutieri îi dezavantajează pe cei din România. Guvernul cere anularea lor la CJUE

Simona Voiculescu în Aspecte juridice
Redactor-șef, avocatnet.ro
26 Octombrie 2020 | 0 | 1660

Guvernul României contestă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) o serie de prevederi cuprinse în pachetul legislativ cu noi reguli pentru transportatorii rutieri și cere anularea acestora. Printre aspectele considerate a fi în dezavantajul firmelor de la noi se numără regulile noi privind repausul șoferilor și aspectele ce țin de detașări. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Ce condiții trebuie să îndeplinească firmele de transport pentru a desfășura activitate specifică și ce se va schimba din 2022

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
7 Septembrie 2020 | 0 | 718

Firmele active în domeniul transportului rutier de marfă și de persoane trebuie să îndeplinească anumite condiții, pentru a-și desfășura activitatea legal. În esență, firmele trebuie să se asigure că au un sediu stabil și real pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene, că au o bună reputație, că au o capacitate financiară adecvată și că sunt conduse de (și angajează persoane) cu competență profesională specifică domeniului. Din 2022, anumite chestiuni de detaliu, de aici, se vor schimba, după ce Regulamentul Uniunii Europene (UE) nr. 1055/2020 va produce efecte.     Citește articolul

ACCES PREMIUM

Când au nevoie transportatorii rutieri de licență comunitară, pentru a-și desfășura activitatea, și ce se va schimba din 2022

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
4 Septembrie 2020 | 0 | 997

Deși numele ar părea să sugereze că un transportator de mărfuri sau persoane ar avea nevoie de licență comunitară pentru a desfășura activitate specifică în cadrul Uniunii Europene, legislația românească îi obligă pe toți profesioniștii care vor să desfășoare activitate de transport să dețină o licență comunitară. Mai mult, legislația românească nu pare să excepteze niciun transportator de la această obligație, deși Regulamentul Uniunii Europene (UE) nr. 1.072/2009 - care a introdus obligația de deținere a licenței comunitare - o face. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Din februarie 2022, firmele de transport vor trebui să aibă asigurate rezerve financiare suplimentare față de ce e obligatoriu acum

Un Regulament al Uniunii Europene (1055/2020) va schimba, din 22 februarie 2022, anumite cerințe privitoare la capacitatea financiară pe care trebuie să o aibă o întreprindere de transport românească (de marfă sau de pasageri), pentru a putea exercita activitate specifică. În esență, e vorba de extinderea obligației pentru firmele de transport de a avea constituite rezerve financiare minime și pentru vehiculele între 2,5 și 3,5 tone (t), folosite pentru activitatea specifică, obligație care nu există, acum. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Transporturi transfrontaliere UE: Noi reguli la completarea și păstrarea foilor de înregistrare de către conducători

Simona Voiculescu în Aspecte juridice
Redactor-șef, avocatnet.ro
28 August 2020 | 0 | 680

Unul dintre regulamentele europene ce privesc transporturile rutiere recent oficializate la nivelul Uniunii Europene prevede și aspecte ce țin de înregistrările pe care conducătorii auto trebuie să le facă în drumurile parcurse dintr-un stat al Uniunii în altul. Citește articolul