Urmează să fie stabilit cadrul legal pentru acordarea compensației pentru chiria soldaților și gradaților profesioniști, să se modifice indemnizația de delegare sau detașare a celor din apărare și ordine publică ce participă la anumite misiuni, precum și exceptarea acestui tip de personal de la înghețările salariale stabilite la final de 2021, alături de majorarea soldei pentru cei din instituțiile de apărare și securitate națională cu 75% în anumite condiții, potrivit unui proiect de OUG pus recent în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naționale (MApN). Citește articolul
Companiile care acordă diurnă salariaților pot folosi în documentația internă chiar acest termen generic, practica nefiind una greșită, însă specialiștii recomandă folosirea termenului exact din legislație. De ce? Pentru a evita explicațiile suplimentare pe care le-ar putea cere un inspector mai strict venit în control. Citește articolul
În ce măsură recenta Lege nr. 72/2022, care a pus același regim fiscal pe toate cele trei tipuri de indemnizații de deplasare, va curma orice neînțelegeri ale inspectorilor asupra situației conducătorilor auto în transportul transfrontalier, rămâne de văzut, iar speranța specialiștilor în fiscalitate și dreptul muncii, acum că reglementarea din Legea 72 este încă „proaspătă” este că peste cinci ani nu ne vom trezi din nou în situația de a trebui să vedem o amnistie fiscală pentru a scăpa firmele de niște datorii uriașe impuse prin reconsiderarea unor sume de bani. Pentru că problema în cazul șoferilor s-a pus mereu de la aspectul locului de muncă (fix-mobil), ar trebui ca și organele de control, în special Inspecția Muncii, să nu se rezume pe viitor, când se uită la situațiile acestor angajați, doar la prevederile Codului muncii, ci și la reglementările specifice la nivel european. Citește articolul
Sumele ce se pot acorda salariaților, ca diurne netaxabile, trebuie calculate, începând din mai 2022, în funcție de două plafoane diferite, față de unul singur, cum se făcea până acum. Astfel, în afară de nivelul stabilit de Guvern pentru diurnele din sistemul public, angajatorii trebuie să aibă în vedere, în funcție de situația fiecărui salariat, și de o limită de trei salarii brute. Citește articolul
În ce măsură o firmă de transport transfrontalier ar trebui să diferențieze între șoferii care se întorc în aceeași zi (chiar în aceleași 12 ore) pe teritoriul României și cei care sunt plecați mai mult de o zi? Cu ocazia unui webinar recent organizat de avocatnet.ro pe tema detașărilor transfrontaliere, s-a pus problema dacă putem vorbi de detașări și de acordarea indemnizației corespunzătoare în cazul deplasărilor scurte, iar specialiștii au explicat că legislația nu după durata deplasării face distincții între ce reprezintă detașare și ce, nu. Citește articolul
Legea ce prevede o nouă amnistie fiscală pentru transportatorii rutieri a apărut joi în Monitorul Oficial. Amnistia se referă la diurnele reîncadrate de Fisc în ultimii ani în venituri salariale taxabile, după ce o măsură asemănătoare s-a dat în 2015. Legea clarifică și tratamentul fiscal al diurnelor acordate de acum în colo șoferilor profesioniști, astfel încât să nu se mai ajungă la reîncadrarea lor din venituri netaxabile în venituri taxabile (sau, cel puțin, nu atât de ușor ca până acum). Citește articolul
Decizia de impunere prin care organele fiscale recalifică diurnele în venituri de natură salarială poate fi anulată în instanță dacă lipsește analiza, în baza legislației în vigoare, a aplicării instituțiilor juridice ale detașării transnaționale sau delegării, potrivit unui comunicat de presă al Țuca Zbârcea & Asociații (TZA). Așa s-a întâmplat într-o speță recentă în care echipa TZA a obținut anularea impunerii, precum și anularea deciziei de soluționare a contestației într-o astfel de situație. Citește articolul
„Dacă primești diurnă nu mai beneficiezi de indemnizația de hrană ori de tichetele de masă” este răspunsul pe care îl primesc salariații care sunt delegați și care, în mod eronat, se aplică erga omnes, atât în sistemul bugetar, cât și în privat. Citește articolul
Recomandarea specialiștilor este ca documentele de detașare ale salariatului să conțină detaliat și defalcat remunerația și cheltuielile suportate de angajator, cum ar fi cele pentru transport, cazare și masă, pentru că, în caz contrar, pot apărea implicații fiscale asupra angajatorului în țara în care se află angajatul. Citește articolul
În contextul problemei reîncadrării diurnelor netaxabile în venituri salariale taxabile, în cazul transportatorilor rutieri, reprezentanții Camerei Consultanților Fiscali (CCF) au publicat joi o amplă analiză prin care au propus autorităților soluții legislative menite să scoată acest sector din impas. Mai precis, cei de la CCF propun atât acordarea unei amnistii fiscale precum cea din 2015, cât și clarificarea tratamentului fiscal al diurnelor din cadrul Codului fiscal. O asemenea abordare ar evita falimentul angajatorilor și ar asigura un cadru legal stabil pentru viitoarele controale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), însă ar fi de ajutor și pentru prestatorii de servicii de construcții și agenții de muncă temporară. Citește articolul