Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Spațiul Privat Virtual (SPV) va fi, probabil, cel mai folosit mod de depunere a declarației unice în următoarea perioadă, având în vedere că nu toată lumea deține o semnătură electronică calificată, precum și faptul că declarația nu se mai poate depune decât online, începând din acest an. Cei care nu s-au înregistrat încă în SPV ar trebui să înceapă să o facă, în următoarea perioadă, mai cu seamă cei care declară pentru prima dată venituri la Fisc pentru impozitare. Citește articolul
Recent introdusă în legislația fiscală și așteptând proceduri de aplicare, medierea fiscală va permite contribuabililor să câștige puțin timp în fața executării silite și în demersurile de pornire a eșalonării la plată, potrivit specialiștilor din domeniu. Citește articolul
Veniturile din chirii pe spații de locuit sunt impozabile și cei care le obțin trebuie să depună declarația unică pentru estimarea acestor venituri pe 2019, pentru care vor datora sigur un impozit de 10% și, eventual, în funcție de cât de mari sunt veniturile nete, și contribuție la sănătate (CASS). Cei care la acest moment obțin deja asemenea venituri trebuie să aibă în vedere termenul de 15 martie, iar cei care încheie contracte ulterior acestuia au la dispoziție 30 de zile ca să depună declarația unică, fie că înregistrează sau nu contractele la Fisc. Citește articolul
Relația dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și contribuabili ar urma să se schimbe radical în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, spun chiar reprezentanții instituției. Mai precis, autoritățile fiscale ar urma să recompenseze firmele și antreprenorii independenți care au un comportament ireproșabil și să fie toleranți cu greșelile din declarațiile trasmise la ANAF. Citește articolul
Dacă ne uităm la experiența din 2018 cu depunerea declarației unice și la faptul că anul acesta ea se depune numai online, e destul de ușor să vedem posibilitatea unor blocaje în sistemul de depunere în apropierea termenului de 15 martie. Printre altele, toți cei care s-au dus anul trecut la ghișeu vor face numărul celor care depun declarația prin site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) tot mai mare. Citește articolul
În ultimele luni, Fiscul a abordat o anumită tactică pentru a alege companiile care să fie supuse inspecției fiscale, conform declarațiilor recente ale vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Practic, acest indiciu poate da firmelor de înțeles că urmează să fie supuse unei inspecții fiscale. Citește articolul
Firmele din România urmează să fie administrate de Fisc în funcție de clasa de risc la care sunt încadrate, conform unor modificări legislative recente. Încadrarea aceasta va fi publică pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), dar nu va putea fi contestată. Chiar și așa, specialiștii spun că există o soluție pentru firme de a încerca reducerea gradului de risc. Citește articolul
După un 2018 incredibil de efervescent în privința modificărilor fiscale, când mediul de afaceri a fost nevoit să implementeze aproape 250 de astfel de noutăți, fără să mai punem la socoteală și actualizările la celelalte acte normative cu impact în viața companiilor, urmează un 2019 la fel de aglomerat din punct de vedere al reglementărilor legislative care vizează afacerile. Prezent la o conferință de fiscalitate, Doru Dudaș, unul dintre directorii de legislație din Ministerul de Finanțe a prezentat un plan amplu de modificări pentru companii, ce vor fi făcute, în trei etape, începând din „viitorul apropiat”. Citește articolul
Operațiunea Iceberg a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vizează și contribuabili medii, nu doar contribuabili mari, au informat reprezentanții Fiscului. Totodată, Operațiunea Tomis, ce vizează importurile din Portul Constanța, va fi prelungită, deși inițial se stabilise să dureze doar trei luni. ANAF a anunțat demararea operațiunilor Iceberg și Tomis în prima lună a acestui an. Citește articolul
Înainte de a înființa o organizație nonguvernamentală (ONG), e necesar să te lămurești cu privire la câteva aspecte foarte importante: dacă este forma potrivită pentru ceea ce vrei să realizezi, ce tip de ONG ar trebui să ai, ce activități poți avea, ce surse de finanțare, dacă poți avea salariați și cum ajungi să dizolvi o atare formațiune. Citește articolul