Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Pentru contractele de muncă, mai exact, pentru veniturile salariale angajatorii și angajații plătesc împreună trei contribuții sociale: două sunt datorate de angajat, mai exact, contribuția la pensie (CAS) și cea la sănătate (CASS), iar a treia, contribuția asiguratorie de muncă (CAM), e datorată de angajator. Iată care sunt cotele valabile în acest an pentru cele trei contribuții obligatorii și care sunt excepțiile prevăzute de lege: Citește articolul
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 31 decembrie 2019, de 32,926 miliarde euro, cu 891 milioane euro mai mici decât în 30 noiembrie 2019. Citește articolul
Anul precedent s-a terminat cu o veste bună pentru mulți contribuabili: eliminarea suprataxării contractelor part time. Odată cu abrogarea acesteia, se revine, practic, la sistemul de dinainte de august 2017, în care impozitarea și aplicarea contribuțiilor sociale se face proporțional cu dimensiunea venitului pentru norma fracționată de muncă. Angajatorii mai aplică însă regimul suprataxării și în această lună, pentru veniturile aferente lunii decembrie 2019. Citește articolul
În anul 2020 intră mai multe proiecte legislative din domeniul muncii propuse în 2019, dar și rămase din 2018 care ar putea să fie adoptate și să devină obligatorii pentru angajatori. Majoritatea sunt trecute deja de o primă Cameră în Parlament, dar sunt și inițiative pe care Executivul le-a pus în dezbatere în anul trecut, însă nu au mai fost discutate. Pe scurt, despre aceste propuneri: Citește articolul
Actul normativ ce prevede renunțarea la supraacciza aplicată combustibililor vânduți în țara noastră a fost publicat de puțină vreme în Monitorul Oficial, măsura urmând să se aplice de la 1 ianuarie 2020. Citește articolul
Legea ce prevede că angajatorii vor scăpa de plata majorată a contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) pentru salariații part time sau cu plata în acord a fost publicată luni în Monitorul Oficial. În momentul de față, firmele trebuie să achite, pentru acești salariați, CAS și CASS la nivelul unui salariu minim brut. Citește articolul
Anul 2019 a adus câteva schimbări notabile ce țin de cotele de TVA aplicabile la vânzarea de bunuri și servicii în România, însă, în același timp, avem și câteva posibile modificări în așteptare pentru anul 2020. În afară de cota-standard de TVA, de 19%, Codul fiscal mai prevede existența a două cote reduse - una de 9% și una de 5%. Citește articolul
Inspecția Muncii va avea o activitate alertă pe teren în anul 2020 pentru a depista munca la negru, mai ales în zonele tradiţionale în care există tipare de muncă în afara cadrului legal, a declarat Violeta Alexandru, ministrul muncii, pentru Agerpres. Citește articolul
O prezenţă uriaşă pe reţelele de socializare, o melodie de succes despre o familie de rechini şi o colecţie înfloritoare de vechituri auto sunt câteva dintre mijloacele care au permis acumularea unor averi impresionante în 2019, la nivel mondial. Citește articolul
Ce înseamnă finalul de an pentru un manager? Este prilejul de a trage linie sub toate calculele și a vedea ce realizări a avut compania. Este momentul în care trebuie pregătit bilanțul și inventarul de sfârșit de an. Însă este și momentul în care trebuie finalizat bugetul pe anul următor. În acest articol vă vom arăta cum să simplificați această activitate utilizând softul de contabilitate WizCount. Citește articolul