Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente. Citește articolul
O companie din domeniul construcțiilor care detașa salariați în străinătate și care le plătea acestora diurnă a obținut în instanță anularea deciziilor de impunere prin care era obligată la plata suplimentară a peste 23 milioane lei, conform unui comunicat primit de redacția noastră de la D&B David și Baias. În speță era vorba de diurne recalificate „forțat” de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în venituri salariale. Citește articolul
Directiva europeană de TVA permite statelor membre să aibă cote reduse diferite de TVA pentru alimentele compuse din același ingredient principal, care să se aplice în funcție de cum se face vânzarea acestora, însă numai în anumite condiții, a hotărât joi Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). În speță era vorba despre o băutură lactată care era taxată cu 5% dacă era vândută la magazin și cu 8% dacă era vândută la cafenea. Citește articolul
Prevederea din normele de punere în aplicare a Codului fiscal ce prevedea scutirea de TVA pentru formarea profesională doar atunci când furnizorul este autorizat în baza Ordonanței privind formarea profesională a fost anulată recent în instanță, pe motiv că introducea o condiție neprevăzută în Codul fiscal. Cu alte cuvinte, scutirea de TVA trebuie să se aplice și dacă furnizorul de formare profesională e autorizat în baza altor acte normative. Ca urmare a acestei decizii, Camera Consultanților Fiscali (CCF) a solicitat Ministerului Finanțelor să dea o circulară ca „să popularizeze” sentința care a anulat prevederea din normele de aplicare și să intervină cât mai curând să modifice prevederile din norme. Citește articolul
Terminarea celui de-al treilea trimestru din 2023 este semnalul că firmele pot începe demersurile pentru împărțirea profitului aferent primelor trei trimestre din an sub formă de dividende interimare. Desigur, asta numai dacă există un profit de împărțit. Citește articolul
Persoanele impozabile din România care au achiziționat bunuri sau servicii din alte state membre ale Uniunii Europene pot solicita rambursarea TVA-ului plătit în acele state, conform unui ghid publicat recent de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), care explică pe larg procedurile aferente acestui demers. Cererea se depune la autoritatea fiscală din România, prin intermediul portalului electronic, însoțită de documentele justificative. Statul membru de rambursare trebuie să comunice solicitantului decizia sa de aprobare sau respingere a cererii în termen de 4 luni. Citește articolul
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii. Citește articolul
Astăzi vorbim despre efectele pe care, într-o măsură mai mare sau mai mică, fiecare dintre noi le va resimți ca urmare a legii recent asumate de Guvernul României, despre dividendul istoric, în valoare brută de 9,3 miliarde de lei, distribuit vineri de Fondul Proprietatea, despre ideea că nu ar strica să ne obișnuim cu gândul că piața de capital americană se află la sfârșitul unui ciclu de creștere extraordinară, precum și despre ținta ”deprimantă” de creștere prognozată pentru China în 2024: 4,4%. Citiți, în continuare, mai multe detalii și analize aprofundate, în colaborare cu partenerii noștri de la Investimental. Citește articolul
Termenele actuale pentru trecerea de la perioada trimestrială la cea lunară pentru TVA, în caz de achiziții intracomunitare, și înregistrarea în scopuri de TVA, în cazul atingerii sau depășirii plafonului de scutire, ar urma să fie extinse, conform unui proiect de lege considerat adoptat tacit la Senat. Totuși, Guvernul atrage atenția că măsura nu are o utilitate reală și că, mai degrabă, va încurca lucrurile în practică. Citește articolul
Un impozit special pentru clădirile și automobilele de valoare mare, supranumit și taxa pe lux, urmează să fie introdus de Guvern în viitorul apropiat. În acest context, specialiștii au venit cu câteva clarificări utile pentru contribuabilii vizați, printre care și una legată de situația vehiculelor luate de firme în leasing. Citește articolul