În contextul în care parlamentarii au venit cu o lege complet nouă pentru relația dintre persoanele fizice și juridice și Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), aceștia au prevăzut o serie întreagă de modificări și la Legea societăților, care se aplică efectiv din 26 noiembrie 2022. Citește articolul
Regulile actuale în funcție de care firmele și persoanele fizice interacționează cu Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) au fost simplificate și reîmpachetate într-o lege complet nouă, care a apărut în această vară în Monitorul Oficial și care intră astăzi în vigoare. Citește articolul
Ministerul Culturii a aprobat abia la începutul acestei luni o schemă de ajutor de minimis pentru firme și ONG-uri din sectorul cultural pusă în dezbatere în primăvară, iar ordinul de ministru a fost publicat vineri în Monitorul Oficial. Banii sunt destinați celor care au avut de suferit în contextul pandemiei, grantul urmând să se raporteze la diferența veniturilor dintre 2019 și 2020. Citește articolul
În contextul financiar dificil din prezent, companiile pot lua în calcul inclusiv restructurarea afacerilor pe care le derulează. Asta poate să însemne atât fuziuni și divizări, cât și simple transferuri de activități. Fiecare operațiune vine cu avantaje și dezavantaje, însă firmele trebuie să fie atente și la potențialele riscuri fiscale. Citește articolul
Din cauză că legislația este neclară în momentul de față, companiile care fac plăți multiple de dividende în numerar, pentru a evita limita zilnică de doar 10.000 de lei, riscă să fie amendate de autorități. Practic, dacă la persoana fizică trebuie să ajungă o sumă de peste 10.000 de lei, firma ar trebui să achite în numerar maximum 10.000 de lei, iar restul să fie plătit prin bancă. În caz contrar, se poate considera că e vorba de plăți fragmentate ce țin, de fapt, de o singură tranzacție, scopul fiind evitarea plăților prin bancă. Această interpretare reiese din practica Fiscului, ce a fost confirmată în instanță în 2021. Citește articolul
În contextul financiar dificil din prezent, companiile pot lua în calcul inclusiv restructurarea afacerilor pe care le derulează. Însă, chiar dacă fuziunea și divizarea sunt principalele operațiuni folosite în practică, specialiștii de la NOA atrag atenția asupra unei alternative mai simple - transferul de activitate. Citește articolul
În contextul mai larg al crizelor mondiale din anii recenți, dar și în contextul național al schimbărilor majore privind impozitarea afacerilor începând din 2023, companiile pot avea în vedere, în viitorul apropiat, inclusiv ideea de restructurare. Adică fie o operațiune de fuziune, fie o operațiune de divizare. Citește articolul
În contextul crizei coronavirusului, al crizei energetice și al modificărilor fiscale stabilite pentru anul 2023, companiile care se confruntă cu dificultăți pot lua în calcul inclusiv o restructurare a afacerilor - fuziuni sau divizări, de exemplu. Totuși, societățile trebuie să analizeze operațiunile respective cu mare atenție, pentru că există și aici un risc de recalificări, în eventualitatea unui control al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Se spune că doar două lucruri sunt sigure în viața oricărui pământean și unul dintre ele îl reprezintă taxele. Se mai spune că problema conformării fiscale este la fel de veche precum taxele în sine. Și dacă ar fi, în final, să relaționăm cu exemplul privind educarea copiilor noștri asupra a ceea ce reprezintă taxele, prin a le mânca 45% din înghețată, atunci putem susține că și educația fiscală, chiar de la o vârstă fragedă, este importantă. Citește articolul
Al treilea trimestru din 2022 s-a încheiat, ceea ce înseamnă că firmele care au înregistrat profit în perioada ianuarie - septembrie, dar și în anii anteriori, pot începe demersurile necesare împărțirii dividendelor interimare. Practic, asta este ultima șansă pentru a evita temporar majorarea taxelor datorate pentru veniturile din dividende, ce se va aplica din 2023. Citește articolul