Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
În acest an, parlamentarii au introdus obligația dotării cu case de marcat pentru două noi categorii de companii, iar acestea trebuie să se conformeze în următoarele trei luni și ceva. Mai precis, vizate sunt firmele de transport rutier local de persoane și firmele care dețin automate comerciale. Citește articolul
Guvernul a avut 60 de zile la dispoziție să vină în dezbatere cu o serie de norme care să pună în aplicare o noutate legislativă impusă firmelor cu automate comerciale: aceea ca, până la finele acestui an, să le echipeze obligatoriu cu aparate de marcat cu jurnal electronic. Dar nu a făcut-o, ceea ce face greu de imaginat respectarea de către aceste firme a obligației impuse prin lege vara asta. Citește articolul
În mod obișnuit, inspectorii fiscali verifică obligația de dotare cu case de marcat și de emitere a bonurilor fiscale la afaceri întâlnite la tot pasul. Comerțul cu amănuntul, alimentația publică, serviciile de înfrumusețare și service-urile auto se află, astfel, în prim-plan, conform unui bilanț publicat recent de Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Fiscului. Citește articolul
În forma propusă în dezbatere, proiectul care va reglementa impozitarea bacșișului în România îi va dezavantaja pe plătitorii de impozit specific din zona HoReCa și microîntreprinderile, în comparație cu plătitorii de impozit pe profit. Specialiștii sunt de părere că reglementarea, deși este oportună, trebuie să aibă în vedere o aliniere a prevederilor fiscale privind impozitarea la nivelul societăților. Citește articolul
Plata prin transfer bancar îi scapă pe comercianți de obligația de a se dota cu noile aparate de marcat. Desigur, așa cum subliniază reprezentanții Fiscului de fiecare dată când sunt întrebați pe acest subiect, viramentul bancar trebuie să fie modul exclusiv de plată, astfel că firmele nu trebuie să înregistreze nici măcar o plată în numerar sau cu cardul pentru a nu fi obligate să aibă casă de marcat. Citește articolul
Cu ocazia celei mai recente sesiuni de întrebări și răspunsuri ținută de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au fost oferite câteva lămuriri în privința folosirii aparatelor de marcat cu jurnal electronic, în special în privința măsurilor de luat atunci când se schimbă un punct de lucru al firmei. Au fost discutate și aspecte ce țin de activitatea sezonieră sau înstrăinarea caselor de marcat la încetarea activității. Citește articolul
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început să trimită anumitor firme, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), informări cu privire la obligația de dotare cu noile case de marcat. Prin acest demers, ANAF se adresează firmelor care nu au depus cererea de atribuire a numărului de ordine în registrul caselor, celor care nu figurează cu aparatele instalate, deși cererile sunt depuse, celor care nu s-au conformat deloc obligației de dotare cu noile aparate sau care nu transmit datele fiscale. Citește articolul
Fiscul a început seria de peste 150.000 de controale anunțată recent cu verificări la peste 600 de firme ce activează în domeniul serviciilor, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) aplicând aproape 500 de sancțiuni, potrivit unui comunicat ce a fost transmis recent redacției noastre. La o parte dintre verificările efectuate la început de august au participat și reprezentanți ai Inspecției Muncii, controalele vizând verificarea respectării legislației contabile și fiscale, dar și pe cea a muncii. Citește articolul
Controalele anunțate de ministrul finanțelor acum puțină vreme pe chestiuni ce țin de evaziunea fiscală și munca nedeclarată au început pe 1 august, anunță Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Până la finele acestui an vor fi făcute 150.000 de controale, în principal la firme din domeniile alimentație publicã, construcții, transport și comerț. Citește articolul
Finalul verii se anunță torid pentru firmele din țară, potrivit unor declarații recente ale ministrului finanțelor. Echipe de inspectori din mai multe domenii, în special fiscal și de muncă, vor face controale pentru a găsi fapte de evaziune fiscală și muncă nedeclarată, iar cei care nu s-au dotat încă cu casele de marcat cu jurnal electronic sunt ținte sigure pentru sancțiunile care se anunță. Citește articolul