ACCES GRATUIT
Proiect de regulament european
Criptomonede: Cei care dețin monede virtuale vor trebui identificați. Portofelele anonime, interzise în UE
Portofelele electronice anonime, pentru cei care dețin criptomonede, urmează să fie interzise pe teritoriul UE, conform unui proiect de regulament european prezentat marți de Comisia Europeană. Practic, furnizorii de servicii de cripto-active vor avea obligații ce țin de prevenirea spălării banilor și vor trebui să-și identifice clienții. Ideea este de a reduce riscul folosirii criptomonedelor în scopuri necinstite.
Articolul continuă mai jos
Proiectul de regulament european urmează să se aplice direct în toate statele membre UE, după ce va fi dezbătut și aprobat de Parlamentul European și Consiliul UE. Acesta se va aplica direct și în România, fără să fie necesară transpunerea prin lege sau ordonanță.
În esență, pe teritoriul UE,
portofelele electronice anonime folosite în prezent pentru a păstra criptomonede vor fi interzise. Aceste instrumente vor mai putea fi puse la dispoziție numai dacă clienții sunt identificați. În plus, măsura îi va acoperi nu doar pe cei care vor dori asemenea instrumente după intrarea în vigoare a proiectului, ci și persoanele care dețin deja asemenea instrumente anonime.
„Instituțiilor de credit, instituțiilor financiare și furnizorilor de servicii de cripto-active li se interzice să păstreze conturi anonime, cărți de cont anonime, cutii de valori anonime sau portofele anonime de cripto-active, precum și orice cont care să permită anonimizarea titularului contului de client. Proprietarii și beneficiarii de conturi anonime, cărți de cont anonime, cutii de valori anonime sau portofele anonime de cripto-active vor fi supuși măsurilor de cunoaștere a clienților înainte ca acele conturi, cărți de cont, cutii de valori sau portofele de cripto-active să fie utilizate în orice mod”, prevede proiectul indicat.
În esență, furnizorii de asemenea instrumente anonime vor fi incluși pe lista celor care sunt obligați să respecte rigorile legislației prevenirii spălării banilor. Aceștia vor trebui să aplice măsuri de cunoaștere a clientelei, la fel cum trebuie să facă, de exemplu, băncile. Autoritățile europene susțin că anonimitatea asociată în prezent cu folosirea criptomonedelor oferă condiții ideale pentru persoanele care vor să spele bani sau să finanțeze terorismul.
„Furnizorii de servicii de cripto-active și platformele de finanțare colectivă sunt expuși utilizării necorespunzătoare a noilor canale pentru circulația banilor ilegali și sunt bine poziționați pentru a detecta astfel de mișcări și a atenua riscurile. Domeniul de aplicare al legislației Uniunii ar trebui, prin urmare, extins pentru a acoperi aceste entități, în conformitate cu evoluțiile recente ale standardelor legale în ceea ce privește cripto-activele. (...)Portofelele anonime de cripto-active nu permit trasabilitatea transferurilor de cripto-active, făcând totodată dificilă identificarea tranzacțiilor legate care pot ridica suspiciuni sau aplicarea unui nivel adecvat de cunoaștere a clienților. Pentru a asigura aplicarea eficientă a cerințelor de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului la cripto-active, este necesar să se interzică furnizarea și custodia portofelelor anonime de cripto-active de către furnizorii de servicii de cripto-active”, explică sursa citată.
Atenție! Proiectul de regulament trebuie adoptat de Parlamentul European și de Consiliul UE pentru a se aplica direct în toate statele membre UE. Odată adoptat și oficializat, documentul se va aplica direct și în România, fără a fi necesară o transpunere prin lege sau ordonanță.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (3)