Garanția în cazul bunurilor inteligente: Ce obligații au vânzătorii în privința elementelor digitale și cum putem pierde garanția în cazul neactualizării

Potrivit OUG nr. 140/2021, bunul cu elemente digitale este orice obiect corporal mobil care încorporează un conţinut digital sau un serviciu digital sau este interconectat cu acestea, astfel încât, în absenţa respectivului conţinut digital sau serviciu digital, bunul nu şi-ar putea îndeplini funcţiile. OUG 140 este actul în care găsim, pentru bunurile cumpărate de la 1 ianuarie 2022, regimul garanțiilor pentru acestea - garanția legală/de conformitate și garanția comercială. Pentru bunurile cumpărate anterior acestei date, rămâne însă aplicabilă vechea lege - Legea nr. 449/2003. 

Dacă ne uităm în directiva pe care a transpus-o în România această ordonanță, avem câteva repere mai clare în ceea ce privește aceste bunuri cu elemente digitale. Vorbim de ceasuri inteligente, de televizoare inteligente, de aplicațiile cu care vine un telefon mobil (aplicația pentru camera foto, de pildă), aparate de aer condiționat, frigidere sau mașini de spălat inteligente - toate acestea vin însoțite de aplicații și software fără de care anumite caracteristici ale acestora nu funcționează. Mai mult decât atât, aceste caracteristici ale lor ne-au fost prezentate, promise încă de dinainte să le cumpărăm, sunt, poate, motivul pentru care le-am cumpărat și specificații cu privire la acestea trebuie să se regăsească în contractele de vânzare-cumpărate pe care le-am încheiat pentru ele.

În cazul acestor bunuri cu elemente digitale, garanția este oferită de vânzător, potrivit ordonanței. Practic, asta înseamnă că dacă s-a stricat, să zicem, aplicația de cameră foto standard a telefonului, în perioada de garanție cel puțin, vânzătorul trebuie să ne remedieze problema. Potrivit ordonanței, garanția poate ajunge aici să fie mai mare de doi ani:

Conținutul digital încorporat în bunuri sau interconectat cu acestea poate consta în orice tip de date produse și furnizate în format digital, cum ar fi sistemele de operare, aplicațiile și orice alt software. Conținutul digital poate fi preinstalat în momentul încheierii contractului de vânzare sau, în cazul în care contractul respectiv prevede acest lucru, poate fi instalat ulterior, prevede Directiva UE nr. 771/2019.

Serviciile digitale interconectate cu bunuri pot include servicii care permit crearea, prelucrarea sau stocarea de date în format digital sau accesul la acestea, cum ar fi software-ul ca serviciu oferit în mediul de cloud computing, furnizarea continuă de date privind traficul într-un sistem de navigație sau furnizarea continuă de planuri de formare adaptate nevoilor individuale în cazul ceasurilor inteligente.

Elementul digital poate fi preinstalat sau instalat ulterior

De exemplu, în cazul în care un anunț publicitar ar prezenta un televizor inteligent ca integrând o anumită aplicație video, aceasta ar fi considerată a face parte din contractul de vânzare. Această condiție ar trebui să se aplice indiferent dacă conținutul digital sau serviciul digital este preinstalat în cadrul bunului ca atare sau dacă acesta trebuie descărcat ulterior pe un alt dispozitiv și este numai interconectat cu bunul. De exemplu, un telefon inteligent ar putea fi prevăzut cu o aplicație preinstalată standardizată, furnizată în temeiul contractului de vânzare, cum ar fi aplicația pentru alarmă sau aplicația pentru aparat fotografic.

Un alt exemplu ar putea fi cel al unui ceas inteligent. Într-un astfel de caz, ceasul însuși ar fi considerat drept bunul cu elemente digitale care își poate îndeplini funcțiile numai prin intermediul unei aplicații care este prevăzută în contractul de vânzare, dar care trebuie descărcată de consumator pe un telefon inteligent; aplicația fiind așadar elementul digital interconectat. Această condiție ar trebui, de asemenea, să se aplice și în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital încorporat sau interconectat nu este furnizat de către vânzătorul însuși, ci este furnizat de către un terț în temeiul contractului de vânzare.

Însă dacă noi instalăm un software care nu este încorporat din start acelui bun și este furnizat de un terț și ceva nu merge, atunci ne vom uita la furnizorul acelui serviciu digital pentru garanție, iar nu la vânzătorul care ne-a vândut bunul. E cazul în care se convine în mod expres cu privire la cumpărarea de către consumator a unui telefon inteligent fără un sistem de operare specific și, ulterior, consumatorul încheie un contract pentru furnizarea unui sistem de operare din partea unui terț. 

Bine de știut însă că OUG 140 prevede o prezumție în favoarea cumpărătorului: în situaţia în care există îndoieli că furnizarea unui conţinut digital sau a unui serviciu digital încorporat sau interconectat face sau nu parte din contractul de vânzare, conţinutul digital sau serviciul digital se prezumă a fi acoperit de contractul de vânzare.

Actualizările - pe cât timp ar trebui să ne fie asigurate?

Cele mai importante în toată această discuție sunt, de fapt, actualizările de software.  Vânzătorul se asigură că consumatorul este informat cu privire la actualizări şi că îi sunt furnizate actualizări, inclusiv actualizări de securitate, care sunt necesare pentru a menţine conformitatea acelor bunuri. Dar pentru cât timp ar fi rezonabil să avem asigurate aceste actualizări? Pe toată perioada cât bunurile sunt în garanție sau și dincolo?

Ordonanța stabilește că pe toată perioada cât cumpărătorul se poate aștepta în mod rezonabil la acestea, „având în vedere tipul şi scopul bunurilor şi al elementelor digitale şi ţinând seama de circumstanţele şi natura contractului, atunci când contractul de vânzare prevede un singur act de furnizare a conţinutului digital sau a serviciului digital”. 

Dar dacă contractul prevede furnizarea continuă de conținut/servicii digitale pentru acel bun, atunci putem vorbi de actualizări chiar și pentru o perioadă de peste doi ani, până la cinci ani, pentru că aici ordonanța dă dreptul la o garanție pe o perioadă mai lungă de timp.

Așadar, cel puțin pe perioada garanției ar trebui să ne fie furnizate actualizările.

Să ne imaginăm, de exemplu, un aparat de aer condiționat, care are asigurat de la livrare un sistem inteligent de programare de la distanță și diverse alte funcții pe care utilizatorul său le va folosi descărcând o aplicație special concepută pentru acel produs (sau produse similare celui cumpărat). Să zicem că, după un an, aplicația nu mai are actualizări, iar asta nu mai permite folosirea sistemului inteligent de programare a aparatului de la distanță; practic, cumpărătorul e în situația de a nu mai putea folosi acele funcții pentru care a plătit de la bun început. 

Cum poți pierde garanția din cauza actualizărilor

Dacă vânzătorul l-a informat pe consumator cu privire la actualizări, că sunt disponibile și care sunt consecințele dacă nu le instalează (la timp), iar neinstalarea sau instalarea incorectă nu a fost cauzată de existenţa unor deficienţe în instrucţiunile de instalare furnizate consumatorului, atunci vânzătorul nu va răspunde pentru nicio neconformitate cauzată exclusiv de lipsa actualizării. 

Practic, cel care ignoră actualizările și bunul devine astfel neconform nu mai poate cere repararea bunului pe garanție pentru că îi revenea obligația să-l actualizeze așa cum i s-a cerut. Doar că ar trebui ca neconformitatea să fie produsă exclusiv de lipsa actualizării. Practic, asta înseamnă că doar pentru că elementele digitale nu au fost actualizate, vânzătorul nu ne poate refuza bunul la garanție din moment ce neconformitatea acestuia poate avea altă cauză.