ACCES GRATUIT
Proiect: Cei ce-și îngrijesc rude în vârstă să primească de la stat o indemnizație
Printr-o strategie națională privind îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) vrea să elimine pe cât posibil instituționalizarea seniorilor pentru a le da acestora posibilitatea de a primi îngrijire la domiciliul propriu. În proiectul de hotărâre privind această strategie se dorește remunerarea îngrijitorilor informali ai vârstnicilor, care fac parte, de cele mai multe ori, din familia apropiată, într-un mod suficient, precum și acordarea de servicii de consiliere, ajutor psihologic sau servicii de tip respiro.
Articolul continuă mai jos
Proiectul de HG privind aprobarea
Strategiei naționale privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă pentru perioada 2023-2030 prevede, printre altele, o serie de măsuri pentru sprijinirea îngrijitorilor informali pentru ca aceștia să fie stimulați să aibă grijă de persoanele vârstnice dependente din familie, fără a mai fi nevoie de plasarea acestora în cămine de îngrijire.
Potrivit
Legii 292/2011 a asistenței sociale, îngrijitorul informal este persoana necalificată, membru al familiei, rudă sau orice altă persoană, care asigură îngrijirea personală, respectiv ajutorul pentru efectuarea activităților de bază și instrumentale ale vieții zilnice de către persoana care și-a pierdut autonomia funcțională.
Pentru sprijinirea acestor îngrijitori informali ai vârstnicilor, MMSS, alături de Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, va elabora în perioada 2023-2024 un studiu privind sectorul îngrijirii informale pentru a se putea fundamenta o politică de susținere a acestor îngrijitori, după cum reiese din strategia pusă în dezbatere publică.
În cadrul documentului se dă ca exemplu situația în care nevoile de îngrjire personală ale unui vârstnic cu un grad mare de dependență sunt similare cu cele ale unei persoane cu dizabilități, însă finanțarea de la stat a celor două servicii acordate în centrele rezidențiale sunt diametral opuse: finanțare de 90% pentru persoanele de dizabilități versus minim 10% din standardul de cost pentru vârstnici.
De asemenea, este subliniat faptul că în condițiile în care o persoană cu handicap grav poate beneficia de un asistent personal (angajat de primărie) sau, în schimb, de o indemnizație lunară, persoana vârstnică de gradul I de dependență trebuie să achite ea însăși o contribuție pentru serviciile de îngrijire la domiciliu, valoare care este stabilită de autoritățile locale care prestează aceste servicii.
Printre planurile pregătite de MMSS, ce au ca orizont de aplicare perioada 2023-2030, pentru sprijinirea acestor îngrijitori informali se numără și:
- stabilirea unui cuantum suficient pentru indemnizația de îngrijire;
- servicii de sprijin: servicii de consiliere, coordonare/supervizare a îngrijitorilor, servicii de tip respiro, ajutor psihologic și prevenirea burnout-ului;
- programe adaptate de instruire.
De asemenea, MMSS vrea să ajute la adoptarea cadrului legislativ pentru indemnizația de îngrijire pentru îngrijitorul informal. De asemenea, beneficiile și indemnizațiile pentru membrii familiei și rudele vârstnicului care lucrează ca îngrijitori informali să fie adecvate.
În document mai este prevăzută și posibilitatea ca membrii familiei și rudele care lucrează ca îngrijitori informali ai unei persoane vârstnice dependente să poată fi recunoscuți ca asistenți personali pentru persoana vârstnică.
Atenție! Proiectul de HG nu este încă în vigoare, acesta trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Resurse Umane (HR),
Fiscal-Financiar-Contabil,
Sănătate și Securitate în Muncă (SSM),
Managementul Riscului & Control Intern,
Responsabilitate Socială & Sustenabilitate (CSR/ESG),
Relații Publice & Afaceri Corporative,
Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 292 / 2011
Citește mai mult despre
asistenta sociala,
sistemul de asistenta sociala,
ingrijire persoane varstnice dependente,
persoane varstnice,
persoane varstnice dependente
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (10)