Președintele României a transmis, miercuri, Senatului o cerere de reexaminare asupra unui proiect legislativ de modificare a Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Proiectul a fost respins inițial de Senat, dar a fost adoptat luna trecută de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Propunerea legislativă prevedea că persoanele care dețin permis pentru categoria A1 și care doresc să obțină permis pentru categoriile A sau A2 (motociclete mari) să fie exceptate de la susținerea probei teoretice, fiind necesar doar să promoveze proba practică și să îndeplinească toate condițiile legale.
De asemenea, se propunea ca persoanele care au permis de conducere pentru categoria B1, obținut la vârsta de 16 sau 17 ani, să fie scutite de proba teoretică atunci când obțin permisul pentru categoria B (autoturisme). Pentru obținerea acestuia, ar putea fi necesar doar promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții legale, la fel ca în cazul persoanelor care dețin permis categoria A1.
În plus, deputații au introdus un amendament, care le-ar fi permis persoanelor care dețin permisul de conducere pentru categoria B și solicită obținerea categoriei A sau A2 să fie exceptate de la susținerea probei teoretice, cu condiția finalizării cursurilor teoretice și practice pentru categoria A, fiind necesară, ca în celelalte cazuri amintite mai sus, doar promovarea probei practice și îndeplinirea condițiilor legale.
În cererea de reexaminare, Președintele semnalează că aceste modificări nu sunt pe deplin conforme cu Directiva 2006/126/CE privind permisele de conducere, întrucât eliminarea probei teoretice nu este condiționată de criterii precum experiența minimă de conducere sau absolvirea unui curs de formare, așa cum impune legislația europeană. Totodată, se atrage atenția că aceste derogări ar putea avea un impact negativ asupra siguranței rutiere.
Mai mult, în cazul categoriilor total diferite, cum ar fi categoria B (autoturisme) și categoria A (motociclete), nu este permisă scutirea completă de proba teoretică. Cel mult, un solicitant poate fi exceptat de la unele secțiuni generale ale testului teoretic, dar nu de la cele specifice categoriei solicitate.
„În condițiile unor diferențe între conținutul probelor teoretice pentru categoriile B, respectiv A sau A2, apreciem necesară reexaminarea normei, întrucât cadrul european nu permite o astfel de derogare”, se arată, concret, în cererea de reexaminare înaintată de Președintele României.
Potrivit Codului Rutier, categoria A1 include motociclete cu cilindree de maximum 125 cmc, putere maximă de 11 kW și raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, precum și tricicluri cu motor cu putere maximă de 15 kW.
Categoria B1 reprezintă cvadricicluri (vehicule pe patru roți care nu sunt considerate autoturisme) a căror masă în ordine de mers nu depășește 450 kg (600 kg pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri) și care sunt echipate cu motor cu ardere internă a cărui putere netă continuă maximă nu depășește 15 kW sau cu motor electric a cărui putere nominală nu depășește 15 kW.
Atenție! Reexaminarea presupune întoarcerea proiectului în Parlament, unde acesta își reia parcursul legislativ. Procesul începe cu prima Cameră sesizată, în acest caz, Senatul, care va dezbate și vota din nou proiectul în forma transmisă spre reexaminare. Ulterior, proiectul este trimis Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, la fel, pentru dezbatere și vot final.
Comentarii articol (3)