Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Pentru a răspunde criticilor din spațiul public cu privire la fenomenul de „shrinkflation”, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pus în primăvară în dezbatere un proiect de ordin cu reguli privind informarea consumatorilor la comercializarea produselor preambalate a căror cantitate a fost modificată. Publicat azi în Monitorul Oficial, noul ordin ANPC va produce efecte începând cu 10 octombrie. Citește articolul
Din ianuarie 2024, închirierea apartamentelor din clădirile încadrate în clasa de risc seismic ( Rs ) I este interzisă, iar proprietarii riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru nerespectarea interdicției, aplicabilă atât închirierilor pe termen lung, cât și celor pe termen scurt. Citește articolul
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente. Citește articolul
Centrele de permanență din România, înființate din 2004, oferă îngrijire medicală tuturor, indiferent de asigurare, și constituie o soluție vitală pentru comunitățile mici, în special în mediul rural, unde accesul la servicii medicale este limitat. Cu toate că numărul acestor centre a crescut semnificativ în ultimii ani, atingând 376 în 2024, problema disponibilității personalului medical rămâne acută, mai ales în zonele mai puțin atractive pentru tinerii medici. În plus, sistemul sanitar se confruntă cu o criză de resurse și cu o neîncredere generalizată din partea populației, ceea ce face dificilă îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate de calitate. Deși cadrul legal pentru înființarea centrelor este existent, succesul acestora depinde de conștientizarea nevoilor de sănătate ale comunităților și de atragerea medicilor în zonele defavorizate, unde serviciile de sănătate sunt esențiale pentru reducerea numărului de decese prevenibile. Citește articolul
Legea avertizorilor de integritate impune companiilor cu peste 50 de angajați și autorităților și instituțiilor publice obligația de a avea canale interne de raportare pentru a permite avertizorilor să raporteze încălcările legii. Acest proces de raportare internă include desemnarea unui responsabil care poate fi un angajat propriu sau chiar mai mulți ori externalizarea către un terț care să gestioneze primirea, înregistrarea și soluționarea acestor raportări, asigurându-se că sunt respectate cerințele legale și că avertizorii beneficiază de confidențialitate și protecție împotriva represaliilor. Citește articolul
Comercianții care au constituite puncte de returnare pentru ambalajele SGR trebuie să respecte o serie de instrucțiuni în ceea ce privește depozitarea și predarea acestor ambalajle către administratorul de sistem. Ambalajele luate de la consumatori sunt păstrate în saci sau containere obținute de la RetuRo, iar sigiliarea lor se face cu sigilii cu coduri de identificare aferente punctelor de returnare - or, asta înseamnă că sigiliile nu pot fi folosite nici măcar între punctele de lucru ale aceluiași comerciant, pentru că va duce la „contabilizarea” greșită a ambalajelor predate. Citește articolul
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente. Citește articolul
Prima lună de toamnă din 2024 vine la pachet cu o serie de termene de interes pe domeniul fiscal (digitalizarea relației cu contribuabilii, deconturile precompletate de TVA sau schimbarea adeverințelor de venit), însă ne așteptăm și la noutăți privind programul Start-up Nation sau la rezolvarea problemelor cu noul sistem al Registrului Comerțului. Citește articolul
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) a anunțat joi intrarea în vigoare a Sistemului Brevetului Unitar în România, un pas important pentru protejarea invențiilor și inovațiilor la nivel european. Începând cu 1 septembrie, acest sistem, cunoscut și sub denumirea de Brevetul European cu Efect Unitar, va deveni operațional, oferind numeroase avantaje pentru inventatori, inovatori și antreprenori. Citește articolul
Doar 8,8% din totalul întreprinderilor din România inovează în vreun fel producția: fie livrează un produs îmbunătățit sau schimbă modul de producție. Față de perioada trecută (2018 – 2020), numărul companiilor inovatoare a scăzut cu 1,9%. Lipsa de inovație atrage aduce în discursul public o problemă a rezilienței economiei din România. Vom putea inova pentru a ne dezvolta sau cum altfel vom crește? Citește articolul